Tableta OnePlus Pad s-ar afla în ultima etapă a testelor, lansarea în iunie ?

/
/
8 mai 22
/

Nu este o noutate pentru nimeni că OnePlus lucrează la prima sa tabletă, cele mai noi surse confirmând că device-ul a intrat în ultima etapă a testelor. S-ar părea că producătorul chinez intenţionează să lanseze tableta în prima jumătate a acestui an, deci dacă o gândim strict calendaristic, prezentarea oficială ar urma să aibă loc cel mai probabil în luna iunie.

OnePlus Pad este cunoscută intern drept Reeves, iar până în prezent avem informaţii referitoare la următoarele specificaţii hardware:

  • display OLED de 12.4 inci cu rezoluţie FullHD+;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 865 cu Adreno 650 GPU;
  • minim 6 GB RAM + minim 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto duală de 13 Megapixeli + 5 Megapixeli;
  • cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • conectivitate 5G, bluetooth 5.1, scanner de amprente lateral, jack audio de 3.5 mm;
  • baterie de 10.900 mAh cu încărcare rapidă la 45W;
  • Android 12.

Surse anterioare susţineau că preţul de plecare în China ar urma să fie de aproximativ 470 de dolari, preţ care s-ar putea traduce în Europa pe la 499 – 549 euro. Personal mi se pare un preţ cam ridicat, însă cu ceva promoţie de lansare ar putea deveni interesantă.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: OnePlus, Tablete
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus Pad, tableta
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.

Tabletă Huawei MatePad Pro (12 inch) – review + cod exclusiv de reducere de -700 lei

Huawei continuă să extindă gama de tablete de top cu un model foarte similar cu cel pe care l-am prezentat în detaliu la mijlocul verii 2026, doar că acum avem un dispozitiv cu un ecran ceva mai mic în diagonală. Cumva, dacă un display de peste 13.2 inch este prea mult pentru tine pentru portabilitate,…

Bursa zvonurilor: Lansarea iPad Mini cu display OLED ar avea loc până la sfârșit de octombrie

Apple se pregătește pentru o lună octombrie destul de aglomerată - un eveniment urmează a avea loc în cursul zilei de mâine, iar altul ar fi pregătit pentru a 2-a parte a lunii.