camera foto duala
Samsung Galaxy J7 Plus – specificaţii, imagini şi preţ de achiziţie
Dacă Samsung Galaxy Note8 a fost primul smartphone Samsung cu cameră foto duală, compania sud-coreeană a scăzut puţin nivelul şi a lansat un telefon mid-range cu această caracteristică: Samsung Galaxy J7 Plus. Noul device a fost prezentat oficial în Thailanda şi pare a fi un terminal premium la capitolul construcţie.
Samsung Galaxy C7 (2017) – informaţii detaliate pentru primul telefon Samsung cu cameră foto duală
Surprinzător sau nu, Samsung nu a lansat până acum niciun smartphone cu cameră foto duală. Se pare că device-ul care va sparge gheaţa va fi Samsung Galaxy C7 (2017), acesta urmând a fi prezentat în zilele următoare.
O primă imagine cu un presupus OnePlus 5 confirmă camera foto duală
OnePlus 5 este cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate smartphone-uri ale verii de către cunoscători, iar dacă cumva upgrade-ul hardware despre care am mai scris este unul logic, iată că avem şi primele veşti legate de partea estetică.
LeEco Le Pro 3 AI Edition – smartphone cu cameră foto duală şi asistent virtual
LeEco Le Pro 3 AI Edition este cel mai nou smartphone al companiei chineze, iar principalele noutăţi sunt date de camera foto duală (2 x 13 megapixeli) şi asistentul virtual LeLe.
Alcatel Flash – primul smartphone din lume cu cameră foto duală şi pe faţă şi pe spate
Compania chineză TCL a anunţat într-o linişte totală primul smartphone din lume cu cameră foto duală şi pe faţă şi pe spate: Alcatel Flash (device diferit de Alcatel Flash 2 şi Alcatel OneTouch Flash). Noul telefon este echipat pe spate cu doi senzori Sony IMX258 de 13 megapixeli, iar în zona frontală există un senzor…
TOP 5: Cele mai ieftine smartphone-uri cu cameră foto duală
Un trend ce a luat amploare în 2016 este cel al camerelor foto duale. Chiar dacă nu au o utilitate practică în viaţa de zi cu zi, tot mai mulţi producători lansează smartphone-uri cu acest sistem dual pentru că trebuie să aibă şi marketingul ceva de promovat (părere personală).
În 2017 vor fi vândute peste 300 de milioane smartphone-uri cu cameră foto duală
În 2016 trendul telefoanelor cu cameră foto duală a luat amploare şi tot mai mulţi producători au lansat device-uri cu asemenea caracteristică. Chiar dacă utilitatea practică în viaţa de zi cu zi este aproape inexistentă, cererea pentru acest tip de smartphone-uri este din ce în ce mai mare, iar specialiştii în domeniu susţin că în…
Allview X4 Soul – primul smartphone din portofoliul companiei cu cameră foto duală
Allview a lansat primu său smartphone cu cameră foto duală denumit Allview X4 Soul. Senzorul principal este unul Sony IMX258 de 13 megapixeli cu deschidere f/2.0, în timp ce camera secundară este una de 5 megapixeli şi are o deschidere f/2.2. Împreună pot realiza fotografii tip bokeh prin preluarea de informaţii legate de profunzimea câmpului…
Ulefone Gemini – smartphone entry-level cu cameră foto duală şi display FullHD
Producătorul chinez Ulefone a lansat în acest început de an primul smartphone al companiei care dispune de un sistem dual al camerei foto: Ulefone Gemini. Vorbim de un senzor principal de 13 megapixeli şi unul secundar de 5 megapixeli care poate măsura adâncimea imaginii şi poate crea efecte tip bokeh.
ZTE Blade V8 – smartphone cu cameră foto duală şi procesor modest + mesaj cu La mulţi ani !
Camera foto duală a fost o modă anul acesta şi dacă iniţial doar smartphone-urile cu pretenţii îşi permiteau să se laude cu o asemenea caracteristică, în ultimele săptămâni mai multe device-uri chinezeşti mid-range au fost prezentate cu această noutate.
ZTE Axon 7 MAX – smartphone cu display 3D şi cameră foto duală
Vă prezentam ieri primele detalii despre ZTE Axon 7 MAX, iar la câteva ore distanţă de la apariţia acestor informaţii, ZTE a şi făcut prezentarea oficială. Aspectele interesante la acest smartphone sunt date de display-ul de 6 inci ce este capabil să redea conţinut 3D, dar şi de camera foto duală ( un senzor de…
Huawei Honor 8 – unul dintre cele mai frumoase telefoane ale acestui an
Ştiam că Huawei poate construi telefoane frumoase, însă cu lansarea Huawei Honor 8 mi-a fost confirmată ideea că acest producător chinez poate duce acest lucru la rangul de artă. Smartphone-ul este unul de tip unibody cu construcţie sticlă + metal, estetică foarte plăcută ochiului şi cameră foto duală în stilul Huawei P9.