Cei ce nu știu foarte exact cine este TCL trebuie să afle că această companie este, printre altele, unul dintre cei mai mari producători de panouri LCD pentru televizoare din lume. Așadar, nu vorbim doar despre asamblarea unor piese ce vin de la diverși furnizori, ci despre un fabricant care se ocupă inclusiv de cea […]
Folosesc de mai bine de 3 ani, cel mai probabil mai mult de atât, un monitor de 32 inch și nu prea m-aș mai putea întoarce la o diagonală mai mică. Din comentariile de pe la alte review-uri de monitoare am văzut că sunt destui printre voi care sunt cam în aceeași situație. Adevărul este […]
Aș spune că televizoarele Hisense încep să ajungă din ce în ce mai des la noi, pentru test. Primul smart TV l-am prezentat prin toamna lui 2021, la un an distanță a sosit și al doilea, iar acum, fără a mai dura atât de mult între întâlniri, vă pot explica ce am descoperit despre Hisense […]
Nu-mi aduc aminte să mai fi testat un monitor de la AOC. Iată însă că orice are un început, iar azi vedem la lucru un model ce se prezintă interesant atât ca specificații, cât și ca preț, iar asta este ceva care nu poate să ne facă decât curioși. Așa că hai să-l analizăm ceva […]
Odată cu intrarea sub umbrela HP, HyperX pare că-și dorește să devină un brand de gaming din ce în ce mai cunoscut, iar pentru asta are nevoie să extindă gama de produse. Așa se face că în vară erau anunțate primele monitoare ale companiei. Ambele vin cu o noutate în pachet, anume cu brațe ergonomice […]
Nici nu se uscase bine cerneala de la recenzia scrisă pentru monitorul BenQ MOBIUZ EX2710S, că am și primit un alt monitor din fix aceeași serie. Așa se face că în 2022 am ajuns să testez toate modelele gamei Mobiuz EX2710, cel de azi fiind cel mai performant dintre ele. BenQ MOBIUZ EX2710U vine cu […]
În urmă cu un an testam primul televizor și, de altfel, primul produs Hisense, iar acum sunt gata să vă prezint cel de-al doilea smart TV de la compania chineză. La fel ca prima dată și acum am descoperit un foarte bun raport între preț și ceea ce primești, iar dacă vreți să aflați mai […]
Monitorul pe care îl privesc în momentele în care scriu acest text și în fața căruia mă așez în aproape fiecare zi este unul cu diagonala de 32 de inch, în formatul clasic 16:9. Mă ajută să țin deschise, spre exemplu, două pagini de browser simultan, una lângă cealaltă, precum și la editarea foto – […]
În ultimul timp am testat cu precădere monitoare de gaming și parcă simțeam nevoia de a mai vedea la lucru și ceva din alt segment. Odată ce ViewSonic ColorPro VP2776 a ajuns la noi pentru review, mi-am îndeplinit această dorință. Modelul despre care vom vorbi în continuare este unul profesional, cu adevărat special prin tot […]
După ce ecranele telefoanelor au adoptat mai toate trendul ultrawide, cu raport ce trece de cele mai multe ori de norma 20:1, monitoarele urmează aceeași direcție. Ne vin la test tot mai multe astfel de monitoare. Avem review pentru câteva de LG – 34WK95U, 34GK950G, 34WK650-W, de la Samsung îmi aduc aminte de extremul C49HG90DMN, […]
Sunt sigur că majoritatea dintre voi știti că brandul comercial Philips nu mai are mare legătură cu compania olandeză fondată către sfârșitul secolului 19. În primăvara anului trecut divizia de electrocasnice Philips a trecut sub umbrela grupului chinez Hillhouse Capital, în condițiile în care segmentul de televizoare aparține deja de ceva vreme de TP Vision, […]
Cea mai bună imagine pe care am văzut-o vreodată pe oricare dintre televizorele testate, a fost la Panasonic TX-65950E. Asta până acum, când cel mai nou și mai tare televizor Panasonic a fost la mine spre a-l prezenta. Panasonic TX-65HZ2000E nu are cum să nu impresioneze, dat fiind că are o bază excelentă de plecare, […]
Tot mai multe monitoare ajung la noi în teste, ultimul pentru care am redactat review a fost tot un model ViewSonic. Acela era unul de gaming, cu panel curbat. Azi vedem cum se comportă monitorul ViewSonic VP2768, model ce se adresează graficienilor, editorilor foto și video, cărora le oferă câteva avantaje. Vedem mai departe despre […]