lansare
Xiaomi 14T Pro – procesor MediaTek Dimensity 9300+, baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 120W şi funcţii AI
Alături de Xiaomi 14T a fost lansat şi modelul Xiaomi 14T Pro. Aşa cum ne sugerează şi numele, versiunea Pro este mai potentă, vine cu un procesor mai bun, un ansamblu foto cu ambiţii mai mari şi o baterie cu viteză de încărcare îmbunătăţită şi diversificată.
Peugeot anunță pentru piața locală noile E-3008 și E-5008 Long Range, cu autonomii de până la 700 km
Anunțat în primă fază în urmă cu circa un an, noul Peugeot E-3008 aducea în fața noastră cifre mai mult decât respectabile, cel puțin pentru versiunea care acum știm că va purta denumirea de Long Range. În cadrul unui eveniment local denumit Lion Talks, oficialii Peugeot din țara noastră au anunțat că din primul trimestru…
Este sau nu mincinoasă (parte din) campania de promovare pentru noua serie iPhone 16 în România?
După cum probabil ştiţi şi voi deja, seria iPhone 16 a fost lansată oficial săptămâna aceasta, iar de ieri, 13 septembrie, toate cele patru modele (iPhone 16, 16 Plus, 16 Pro şi 16 Pro Max) sunt disponibile la precomandă şi în România.
Un reprezentant OnePlus a confirmat că flagship-ul OnePlus 13 va fi lansat în luna octombrie
Se pare că relaţia dintre Qualcomm şi OnePlus devine din ce în ce mai strânsă, astfel că viitorul flagship al companiei chineze va fi lansat oficial chiar în luna în care va fi anunţat şi Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4. Nu ştim dacă vorbim de o exclusivitate, însă cert este că primul device cu noul…
Când se lansează seria de smartphone-uri iPhone 16? (informare oficială)
În ultimele zile au apărut mai multe informaţii legate de lansarea oficială a seriei de smartphone-uri iPhone 16, însă acestea au avut o marjă de eroare de o zi.
Flip.ro anunţă introducerea a două noi categorii pe site: laptopuri şi smartwatch-uri recondiţionate
Flip.ro ne informează că începând cu luna iulie a acestui an (cam târziu trimis comunicatul în aceste condiţii) a introdus două noi categorii pe site: laptopuri şi smartwatch-uri recondiţionate.
Motorola Moto G35 5G apare în rapoartele unui test de benchmark cu un procesor supriză
Motorola Moto G34 5G a fost lansat oficial în decembrie anul trecut, iar în România găsiţi pe canal oficial doar versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare pe la 700 – 800 lei (depinde de promoţii). Smartphone-ul a fost testat şi de noi, deci dacă vă interesează găsiţi aici întreg review-ul colegului meu…
Samsung Galaxy S24 FE apare în imagini de presă detaliate (dispare astfel orice mister legat de design)
Samsung Galaxy S23 FE a fost lansat anul trecut în luna octombrie, însă anul acesta nu cred că va trebui să aşteptăm atât de mult pentru Samsung Galaxy S24 FE.
Nothing Phone (2a) Plus – specificaţii complete înainte de lansarea oficială
Nothing Phone (2a) Plus va fi lansat oficial pe 31 iulie, însă dacă vă întrebaţi oare ce va aduce acest model în ”plus” comparativ cu actualul Nothing Phone (2a), vă spun în cele ce urmează.
Xiaomi Redmi K70 Ultra – display OLED cu rată de refresh la 144Hz, procesor MediaTek Dimensity 9300+, până la 24 GB RAM şi până la 1 TB stocare
Xiaomi a lansat o nebunie de telefon, unul cu un raport calitate-preţ excelent, chiar dacă ansamblul foto nu este cel mai wow. Noul smartphone se numeşte Xiaomi Redmi K70 Ultra, iar în Europa / România va ajunge prin toamnă drept Xiaomi 14T Pro (cel mai probabil).
OnePlus Pad 2 – display IPS LCD generos de 12.1 inci, procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 şi baterie de 9510 mAh
OnePlus Nord 4 a fost fără doar şi poate vedeta zilei, însă compania chineză a mai lansat şi tableta OnePlus Pad 2. Vorbim de un model axat atât pe productivitate, cât şi pe entertainment, un device ce preia elemente de flaghsip şi le încorporează într-un corp de mid-range.
OnePlus Nord 4 – display AMOLED cu rată de refresh variabilă de până la 120Hz, baterie de 5500 mAh, 6 ani suport software şi preţ special de lansare
După o bună perioadă de teasere şi informaţii pe surse neoficiale, iată că a venit şi ziua cea mare pentru OnePlus, cea în care a lansat la nivel global mai multe device-uri. Cu siguranţă capul de afiş al acestui eveniment a fost smartphone-ul OnePlus Nord 4.
HMD View – câteva detalii pentru un nou smartphone HMD
HMD Pulse, Pulse+ şi Pulse Pro, primele smartphone-uri sub noul brand HMD, au ajuns pe canal oficial în România luna trecută, iar activitatea HMD Global se anunţă destul de aglomerată în perioada imediat următoare.
Brandul nubia intră pe piața locală – Primele impresii pentru ZTE nubia Focus PRO 5G
Avem astăzi parte de o știre deosebit de importantă, din punctul meu de vedere. Spun asta fiindcă este mereu o veste bună când noi și noi companii aleg să intre pe piața locală, datorită faptului că în acest fel concurența devine mai acerbă, iar de aici consumatorii au numai de câștigat.
Inelul inteligent Samsung Galaxy Ring va putea detecta chiar şi sforăitul din timpul somnului (iată cele mai importante funcţii ale ineditului device)
Pe 10 iulie, deci peste doar câteva zile, Samsung va organiza cel mai mare eveniment de prezentare din vara acestui an. În cadrul acestuia vor fi lansate multe produse noi, cele mai importante urmând a fi:
Qualcomm recunoaşte şi confirmă că „noul” Qualcomm Snapdragon 6s Gen 3 nu este decât o versiune îmbunătăţită a vechiului Qualcomm Snapdragon 695 (procesor din 2021)
Luna aceasta Qualcomm a lansat un nou procesor accesibil, modelul Qualcomm Snapdragon 6s Gen 3. La prima vedere ne-am dat seama că nu este vreo revoluţie în domeniu, urmând a-l vedea la lucru pe telefoane de 800 – 1500 lei.
Smartphone-ul de buget realme C67 a fost lansat oficial în România
Seria C de la realme are parte de ceva succes comercial, compania chineză afirmând că până în prezent a reuşit să vândă peste 100 de milioane de unităţi. Începând de săptămâna aceasta un nou model devine disponibil în România şi anume realme C67.
Honor 200 şi 200 Pro – detalii oficiale pentru două smartphone-uri cu o estetică oarecum atipică
Honor a lansat în urmă cu doar câteva ore smartphone-urile Honor 200 şi 200 Pro. Cele două telefoane se evidenţiază în mod special prin estetica lor oarecum atipică, una pe care nu o vezi prea des pe rafturile magazinelor de specialitate.
Oppo Reno12 şi Reno12 Pro – detalii oficiale pentru două smartphone-uri ce ar putea ajunge şi în România
Oppo a lansat două noi smartphone-uri, două modele elegante ce se diferenţiază în special la nivel de procesor: Oppo Reno12 şi Reno12 Pro.
Realme GT Neo6 – display LTPO AMOLED cu rată de refresh de până la 120Hz, până la 16 GB RAM şi baterie de 5500 mAh cu încărcare rapidă la 120W
Realme a lansat un nou smartphone, un upper mid-range destul de interesant dacă mă întrebaţi pe mine. Acesta se numeşte Realme GT Neo6 şi dispune de câteva caracteristici demne de remarcat.
Huawei aduce în România smartwatch-urile Huawei Watch Fit 3 şi Huawei Watch 4 Pro Space Edition, cât şi o variantă pe verde pentru Huawei Watch 4 de 41 mm
Huawei a lansat în ţara noastră smartwatch-urile Huawei Watch Fit 3 şi Huawei Watch 4 Pro Space Edition, cât şi o variantă pe verde pentru Huawei Watch 4 de 41 mm.
Seria Huawei Pura 70 disponibilă în România – primele impresii, prețuri și promoția la precomandă
Înainte de anunțul pentru disponibilitatea la precomandă care a avut loc chiar astăzi, am avut ocazia de a lua un prim contact cu seria Huawei Pura 70, care include, pe lângă modelul de bază Pura 70, și edițiile Pro și Ultra. Din start trebuie să fac precizarea deosebit de importantă asupra modului în care se…
Xiaomi 14 SE ar putea fi lansat oficial în luna iunie (avem şi posibilele specificaţii hardware)
Seria de smartphone-uri Xiaomi 14 s-ar putea îmbogăţi luna viitoare cu un nou model, unul mai accesibil de data aceasta.
Lenovo a lansat în România noua gamă de laptopuri Legion și LOQ
În urmă cu câteva zile, Lenovo Romania a organizat un eveniment de prezentare în cadrul căruia au fost lansate oficial în țara noastră toate dispozitivele din gama Legion și LOQ de generație 2024. Pe lângă tableta Lenovo Legion, despre care am discutat deja, cea mai mare atenție a fost acordată noilor laptopuri Legion și LOQ.
Când ar putea avea loc evenimentul Samsung Unpacked şi ce device-uri sunt aşteptate a fi lansate?
Samsung organizează anual două evenimente Unpacked: primul la început de an şi al doilea undeva spre iulie - august. În cadrul acestor eveniment compania sud-coreeană lansează produse etalon, în general modele flagship şi device-uri deschizătoare de noi nişe.