tableta

Evolio M8 – tabletă entry-level cu conectivitate 3G şi display de 8 inci

/
/
21 iun. 16
/
Evolio a lansat o nouă tabletă de buget denumită Evolio M8. Aceasta se evidenţiază în primul rând prin intermediul ecranului de 8 inci cu rezoluţie 1280 x 800 pixeli, iar în al doilea rând prin conectivitatea 3G.

Tabletă Odys VITO – review

/
/
11 iun. 16
/
Vă mai amintiți vremurile în care tabletele erau de multe ori subiectul zilei, în care recenziile pentru astfel de produse erau la mare căutare. Piața s-a așezat, iar aceste gadgeturi au trecut de mult în plan secund. Foarte puțini producători se mai încumetă în a lansa pe bandă rulantă tablete și astfel știrile legate de…

LG G Pad III 8.0 – tabletă mid-range cu preţ atractiv

/
/
31 mai 16
/
De câteva zile LG a anunţat o nouă tabletă mid-range pentru piaţa canadiană. Device-ul se numeşte LG G Pad III 8.0 şi aduce câteva dotări interesante: display de 8 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 5 megapixeli, conectivitate 4G şi Android 6.0.1 Marshmallow.

Achiziţionează MediaTek unul dintre departamentele Intel ?

/
/
12 mai 16
/
În orele ce urmează s-ar putea să asistăm la unul dintre cele mai interesante anunţuri din lumea producătorilor de procesoare pentru smartphone-uri şi tablete. Conform unor informaţii venite din Taiwan, compania MediaTek urmează să facă un anunţ major publicului larg.

Lenovo se pregăteşte să lanseze o tabletă gigant de 18.4 inci

/
/
12 mai 16
/
Se pare că Lenovo testează în această perioadă o nouă tabletă sub denumirea Lenovo PB2-690N. Cu siguranţă nu acest nume va fi utilizat la nivel comercial, însă primele informaţii despre device au apărut în testul de benchmark GFXBench.

Huawei MediaPad M2 7.0 – tabletă de 7 inci cu scanner de amprente şi procesor Qualcomm Snapdragon 615

/
/
5 mai 16
/
Huawei a lansat în China una dintre primele tablete ce dispun de senzor pentru citirea amprentelor: Huawei MediaPad M2 7.0. Device-ul aduce un ecran de 7 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 615, 3 GB RAM, 16 / 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli şi EMUI 3.1 bazat pe…

Sony ar putea renunţa la producţia de tablete

/
/
3 feb. 16
/
Piaţa tabletelor se află într-o continuă scădere de câteva luni bune, iar dacă până acum nu au apărut "victime" putem spune că am fost norocoşi. Din păcate 2016 se anunţă la fel de sumbru, astfel că unul dintre producătorii puternici existenţi pe această nişă ar putea renunţa la producţia de tablete. Vorbim de Sony şi…

Samsung Galaxy Tab E 7.0 – primele informaţii pentru o tabletă mid-range

/
/
26 ian. 16
/
Vânzările de tablete au scăzut semnificativ în ultima perioadă, de aici şi liniştea legată de lansările limitate pentru acest segment. Trendul nu pare a-şi reveni nici în 2016, de aceea cred că tabletele vor trece în plan secundar în strategiile marilor producători (daca nu au facut-o deja).

LG G Pad II 8.3 – un model nou nu înseamnă automat un model mult mai bun

/
/
22 dec. 15
/
La mai mult de 2 ani de la prima versiune, LG a lansat în al doisprezecelea ceas un upgrade pentru cunoscuta tabletă LG G Pad 8.3. Cum era de aşteptat noua versiune se numeşte LG G Pad II 8.3, iar la prima vedere aş putea spune că sunt dezamăgit de ce văd. Mă aşteptam la…

Tabletă Mitoo i7 cu display de 7 inci la 99 lei în reţeaua de hypermarketuri Auchan

/
/
20 dec. 15
/
Astăzi am fost la cumpărături într-un hypermarket Auchan, iar la intrarea principală (pe aleea centrală) era un morman de tablete Mitoo i7 la doar 99 lei. Cu siguranţă nu sunt o alternativă pentru 99.9% dintre utilizatori, însă pentru un copil de 3-4 ani cred că s-ar descurca onorabil.

Tabletă Allview VIVA i7G – procesor Intel SoFIA, 3G, GPS și Android 5.1 la 399 de lei

/
/
10 nov. 15
/
Allview ne anunță că începând de azi portofoliul de tablete al companiei devine mai bogat prin adăugarea modelului VIVA i7G. Dacă de obicei prețurile de lansare ale produselor Allview pot fi catalogate ca fiind nu cele mai atractive, nu tocmai același lucru îl pot spune despre noua tabletă.

ASUS ZenPad S 8.0 – review

/
/
5 nov. 15
/
În urmă cu câteva zile am primit în teste una dintre cele mai puternice tablete pe care le putem cumpăra în țara noastră. Spun puternică mai ales când privesc cantitatea de memorie RAM pe care aceasta o pune la dispoziția utilizatorilor. Nu mai puțin de 4 GB de RAM ne oferă ASUS ZenPad S 8.0,…

ZTE Axon – tabletă de 13.7 inci cu procesor Snapdragon 810 şi 3 GB RAM

/
/
25 sept. 15
/
ZTE se pregăteşte să lanseze o tabletă cu un display destul de mare. Aceasta se va numi ZTE Axon sau ZTE Axon TAB şi va avea un ecran de 13.7 inci cu rezoluţie FullHD. Observaţi că ZTE pune accent la nivel internaţional pe brandul Axon şi că îl promovează destul de intens în mass-media.

HiSense Magic Mirror – tabletă cu raport display / corp de 90%

/
/
7 sept. 15
/
Personal urăsc dungile negre din jurul ecranelor sau margini foarte groase ce strică estetica multor terminale din ziua de astăzi. Ca un nou standard, producătorii încearcă să lanseze tablete sau smartphone-uri cu un raport display / corp cât mai mare. Acest lucru se traduce prin fineţe, utilitate şi design deosebit.

Teclast X98 Pro – tabletă cu Windows 10 şi 4 GB memorie RAM

/
/
28 aug. 15
/
Chiar dacă vânzările de tablete la nivel global sunt într-o continuă scădere, acestea prezintă încă interes pentru cei care vor un device portabil şi eficient. Compania chineză Teclast a lansat tableta Teclast X98 Pro care la prima vedere pare a fi inlocuitorul perfect pentru un laptop (împreună cu tastatura ce se poate achiziţiona separat).

Archos Diamond Tab – tabletă cu procesor octa-core MediaTek, 3 GB RAM şi conectivitate 4G

/
/
28 aug. 15
/
Archos va prezenta în cadrul IFA Berlin 2015 mai multe device-uri mai mult sau mai puţin interesante. În urmă cu câteva zile aceştia au oferit detaliile oficiale pentru 3 smartphone-uri: Archos 50 Cesium, Archos 50e Helium şi Archos Diamond S, iar acum ne transmit toate informaţile pentru o nouă tabletă denumită Archos Diamond Tab.

VOYO WinPad A1 Mini – review

/
/
14 aug. 15
/
Pentru câteva zile m-am jucat cu tableta VOYO WinPad A1 Mini, primul device dual-boot primit la review. Acest exemplar l-am primit în teste de la gearbest.com şi pot afirma că a reprezentat o experienţă inedită faptul că în doar câteva secunde am putut trece de la Android 4.4 KitKat la Windows 8.1.

Fiabilitate garantată sau primești banii înapoi de la ASUS

/
/
3 aug. 15
/
Începând cu 1 august și până la sfârșitul acestui an, mai exact până pe 31 decembrie 2015, ASUS îți garantează fiabilitatea laptopurilor și a tabletelor sale într-un mod interesant. Nu numai că produsul va fi reparat, dar vei primi și toți banii înapoi.

Teclast X98 Air 3G – tabletă dual-boot cu memorie internă de 64 GB

/
/
17 iul. 15
/
Teclast X98 Air 3G este o tabletă dual-boot care cel puţin în teorie oferă foarte multe. Aceasta se poate comanda la un preţ de 201.20 dolari pe site-ul gearbest.com (la această sumă se pot adăuga TVA şi taxe vamale), iar pentru această sumă primiţi: tabletă cu două sisteme de operare: Android 4.4 KitKat şi Windows…

Huawei M2 – tabletă de 8 inci cu display FullHD şi doar 7.8 mm grosime

/
/
14 iul. 15
/
Huawei a lansat în cadrul unei conferinţe de la Beijing noua tabletă Huawei M2. Acest device are un corp realizat în proporţie de 99.5% din metal, o grosime de doar 7.8 mm, două difuzoare de 1W fiecare cu tehnologie Harman Kardon şi are încorporat 2 antene pentru o acoperire cât mai bună.

Overmax Qualcore 7022 3G – tabletă cu 3G la sub 400 de lei

/
/
3 iul. 15
/
Producătorul olandez Overmax a lansat o nouă tabletă de buget denumită Overmax Qualcore 7022 3G. Device-ul cu display de 7 inci poate fi un camarad de nădejde la drum lung datorită conectivităţii 3G şi a dimensiunilor reduse. Preţul recomandat în România pentru această tabletă va fi de 399 lei şi va putea fi comandată din…

Prestigio MultiPad Consul 7008 4G – review

/
/
29 iun. 15
/
Prestigio este o companie destul de bine reprezentată în țara noastră, cu o ofertă de produse relativ bogată. De la ei am mai testat în trecut un MultiPhone 5550 DUO care, pentru prețul afișat, s-a descurcat bine. Astăzi vom vorbi despre Prestigio MultiPad Consul 7008 4G ce se prezintă la apel cu două elemente prin…

Evolio EvoTabby – tabletă entry-level dedicată copiilor

/
/
25 iun. 15
/
Am găsit pe site-ul celor de la Evolio informaţii despre tableta Evolio EvoTabby. Nu am observat un anunţ oficial de lansare a acestui device, însă fiind o tabletă dedicată copiilor m-am gândit că mai este puţin până la Crăciun şi că v-aş da de pe acum o idee de cadou.

Overmax Qualcore 9010 – tabletă de 9 inci cu specificaţii modeste

/
/
23 iun. 15
/
Overmax este o companie poloneză cu prezenţă destul de firavă pe piaţa românească încă din 2013. Aceştia au lansat în România tableta de buget Overmax Qualcore 9010, un device cu specificaţii hardware modeste la un preţ pe măsură: aproximativ 380 de lei.

Samsung GALAXY Tab E – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
15 iun. 15
/
Samsung a lansat astăzi o nouă tabletă cu specificaţii modeste denumită Samsung GALAXY Tab E. Din punct de vedere hardware acest device se încadrează la graniţa dintre entry-level şi midrange, însă preţul destul de piperat nu îl transformă într-un terminal atrăgător.