tranzactie
Comisia Europeană investighează propunerea de achiziţie a Liberty Global (UPC) de către Vodafone
Se pare că achiziţia operaţiunilor Liberty Global din Cehia, Germania, Ungaria şi România (UPC) de către Vodafone nu este atât de sigură precum părea până acum. Comisia Europeană are câteva semne de întrebare legate de o posibilă creştere a preţurilor şi de o posibilă reducere a opţiunilor de alegere pentru consumatori după preluare, astfel că…
Tranzacția anului în lumea auto: Opel a fost cumpărat de Grupul PSA Peugeot-Citroen
Chiar dacă zvonurile vuiau de ceva vreme, mărturisesc că îmi venea greu să cred că Opel va pleca din curtea celor de la GM. Însă iată că azi știrea a devenit una oficială și Grupul PSA Peugeot-Citroen devine noul proprietar al mărcii Opel și a diviziei din Marea Britanie, Vauxhall.
Foxconn cumpără Sharp pentru 5.6 miliarde de dolari
Chiar dacă tranzacţia va fi oficializată la sfârşitul acesti luni, un oficial Foxconn a declarat pentru Reuters că au ajuns la un numitor comun cu japonezii de la Sharp. În acest moment mai există câteva elemente procedurale care trebuie definitivate, însă înţelegerea este aproape finalizată. Suma pentru care Foxconn va cumpăra Sharp este de aproximativ…