Televizor LED curbat Samsung Smart 3D 4K 65HU8500 – review

29/07/2014

Sunt obișnuit să testez telefoane și tablete, în special. A fost o mare plăcere și cred că o parte din voi mă veți invidia pentru ocazia de a primi la review un produs special. Se numește Samsung 65HU8500 și este un fel de rege al televizoarelor de top, diagonala sa urcă la 65 inch / 163 cm. Un uriaș gândit pentru locuințele de lux și care a poposit printre altele și într-un mic orășel situat la 70 de km nord de București.

Samsung-65HU8500 (2)

Când curierul mi-a livrat coletul nu aveam cum să nu remarc privirile tuturor vecinilor sau a celor care mergeau pe stradă. Cutia este uriașă, ca și televizorul de altfel și cred că a fost subiect de discuție prin jur, instant. Or fi zis că sunt nebun de cumpăr un astfel de produs. În fine, asta contează puțin de tot. Mai greu cu urcatul său până la etajul 4. Afara nu erau decât în jur de 35 de grade Celsius la umbră. Trebuie să spun clar că nu este gândit decât pentru locuințele de tip penthouse sau pentru cei care locuiesc la casă și au un living pe măsură. Altfel nu văd cum ai putea să investești peste 20.000 de lei într-un televizor și să stai într-un bloc comunist.

Samsung-65HU8500 (4)

Totuși, tehnologia se ieftinește în mod constant și peste câțiva ani de zile poate un astfel de produs va intra în zona mainstream și va putea fi achiziționat de o categorie largă de utilizatori. Mi-aș dori să am un astfel de tv pe peretele din living, conectat la o consolă de jocuri, dar pe o diagonală ceva mai mică, un 55 inch ar fi perfect.

Să revin la Samsung 65HU8500, televizorul curbat ce poate fi considerat un fel de flagship  al tv-urilor produse de compania sud-coreeană. Apropo, la IFA Berlin 2013 am avut ocazia să asist la lansarea unui tv Samsung de tip 4K pe 85 inch. Ideea este că poți avea un TV și mai mare decât cel pe care l-am testat în ultimele 2 săptămâni. Mai trebuie și conținut pe măsura tehnologiei încorporată de astfel de gadgets.

Câteva din specificațiile lui Samsung 65HU8500:

specificatii-Samsung-65HU8500
Fotografiile din kitul de presă:

Design

Samsung-65HU8500 (8)

În pachet dați de TV, cablu de alimentare, 2 perechi de ochelari 3D, telecomandă cu bateriile aferente. În cazul meu am primit și un harddisk Samsung de 1 TB cu filme upscalate la 4K, telecomanda inteligentă ce permite un control intuitiv. Toate elementele de conectivitate sunt reunite într-un accesoriu distinct denumit One Connect Box, un cablu face conexiunea între box și televizorul propriu-zis. Astfel poți ascunde cablurile aferente mai ușor (cablu TV, conexiune pe fir la internet, HDMI-urile etc).

Nu sunt prea multe de spus la capitolul design, plastic rigid pe spate, margine ce pare a fi metalică încadrează smart TV-ul. Din imagini vă dați seama că muchiile sale sunt înguste, ecranul ca atare ocupă 99% din spațiu. Fiind curbat atrage atenția în mod deosebit, diferențiindu-se de smart tv-urile plane.

Standul este solid, rezistent, ușor de făcut conexiunea între TV și stand. L-am pus direct pe parchet și indiferent dacă trecea cineva prin apropiere nu se mișca nici pic. Este perfect dacă-l montezi pe un perete. Nu avea rost să fac asta la un tv de test, dar cine își cumpără 65HU8500 îi recomand să-l poziționeze central într-o încăpere, acaparează interesul oricărui vizitator, din prima.

Ecran și sunet

Samsung-65HU8500 (10)

Display 4K cu rezoluție specifică de 3840×2160 pixeli, diagonală de 65 inch care se transpune în 163 cm. Este uriaș de-a dreptul. Mă rog, de la televizorul meu de 32 inch / 81 cm să trec la un model cu diagonală dublă. În câteva zile de utilizare m-am obișnuit cu el. La 3 – 4 metri distanță de tv ai parte de detalii din plin.

Clipurile 4K și imaginile la rezoluție mare se văd sublim. Orice prieten care mi-a trecut pragul și s-a uitat la display-ul televizorului Samsung a rămas uimit și a exclamat un wow natural și neforțat. Din păcate nu sunt prea sunt materiale la rezoluție 4K nativă și trebuie să te bazezi pe upscaling-ul făcut de televizor, destul de bun. La orice film te-ai uita pe 65HU8500 este ca și cum l-ai vedea din nou, descoperi detalii care ți-au scăpat, unghiuri noi, culorile sunt excelente.

Experiență de utilizare la superlativ și vă recomand să-l vedeți la lucru prin lanțurile de retail clasice, câteva minute de relaxare în fața unui smart TV de excepție.

Sunetul este o altă supriză plăcută. Când l-am pornit era pe la 15% și deja era arhisuficient pentru un living de apartament. Dus la 100% deja trezeam vecini de pe același palier, dar și de cei aflați cu un nivel sub mine. Și la maxim nu distorsionează livrează un sound clar, puternic, bine definit. Poți merge pe boxele integrate, dar cine-și permite să plătească peste 20.000 de lei pe un tv nu se va strânge la buzunar pentru un sistem de sunet dedicat. Mi-aș permite să-i fac o recomandare, tot de la Samsung.

Interfață și aplicații

Samsung-65HU8500 (7)

Vorbim de un SMART TV cu interfață optimizată + magazin de aplicații dedicat. Poți avea un smart și aplicațiile respective la prețuri mult mai mici, dar nu ai parte de experiența oferită de un 4K curbat. Pe viitor mă trezesc că prin aplicațiile disponibile își fac loc și veritabile teste de benchmark, în genul celor existente pentru desktop PC-uri, telefoane și tablete cu Android.

Interfața de start oferă acces la o sumă de aplicații preinstalate:

YouTube, Facebook, Twitter, Fitness, Adevărul, Playtech, Skype, Social TV, Trilulilu, ProSport, PeTeava.ro, Automarket, Curs valutar, Eva, Știrile PRO TV etc.

Aplicațiile vedetă pe un smart TV sunt Seenow, HBO Go, Zonga, Filmbox live, Voyo.

Mai multe detalii legate de interfața televizorului Samsung în galeria dedicată. Market-ul este plin de aplicații, organizate pe domenii distincte. Samsung spune că are cel mai mare magazin de aplicații raportat la ce oferă concurența în momentul de față.

Browser-ul web se descurcă impecabil, încarcă paginil web rapid, la fel de sprinten ca un smartphone. Dispune de player multimedia integrat și a rulat mai toate fișierele puse pe stick flash, pe HDD-ul primit.

Conectivitate

One-Connect-Box (3)

One Connect Box este cutia magică ce reunește toate elementele de conectivitate la care te-ai gândi: 4 x HDMI, 2 x USB 2.0, 1 x USB 3.0, jack de 3.5 mm, RJ-45 și toate intrările trecute în tabelul de mai sus. Am remarcat că se încălzește destul de tare la o utilizare îndelungată, mai ales dacă-i conectat la o consolă în genul PlayStation 4. Se adaugă Wi-Fi în standardele b/g/n, DLNA, bluetooth de ultimă generație.

Conexiunea între SMART TV și telefoanele sau tabletele cu Android și iOS se realizează într-un mod rapid, intuitiv, din 2 – 3 mișcări ai conținutul de pe device-ul portabil direct pe smart TV.  Accesul la internet prin Wi-Fi a mers fără nicio problemă, streaming-ul de conținut s-a realizat fără lag, fără întârzieri prin meniu.

Imagini cu One Connect Box-ul:

Telecomanda inteligentă 

IMG_0002

Cameră foto și video

2 Megapixeli și face fotografii mai calitative față de așteptările mele inițiale referitoare la camera integrată a unui smart TV. Pentru a activa camera foto trebuie să apăsați pe butonul respectiv și sare în sus. Astfel s-a rezolvat și problema celor care nu suportă să aibe o cameră web orientată mereu spre ei. Știu câteva persoane care acoperă camera de la notebook. La Samsung nu ai probleme de acest fel,

Câteva imagini făcute  cu Samsung 65HU8500 / a sosit moda selfie-urilor cu televizorul:

Preț

Televizor curbat Samsung 65HU8500 – 20.499 lei la eMAG.

Concluzii

Samsung-65HU8500 (14)

Samsung 65HU8500 este o mostră de cum a evoluat tehnologia în domeniul televizoarelor. Ai rezoluție 4K pe un TV cu diagonala de 163 cm, curbat. Televizoarele care până mai ieri le vedeai doar la rubrica meteo sau prin studiourile de știri urmează a poposi în livingurile tuturor. Cu siguranță că un TV precum cel testat se va ieftin în timp și peste câțiva ani de zile va ajunge să fie mult mai ușor de achiziționat.

PRO

– imagine superbă, redescoperi ce înseamnă a utiliza un televizor inteligent;

– conectivitate mare;

– sound puternic, bine calibrat;

– formă atipică, imersiv ca experiență de utilizare;

– multe aplicații disponibile;

– Skype pentru smart TV funcționează într-un mare fel.

CONTRA

– preț prohibitiv;

– one connect box-ul se încălzește ceva cam tare.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.