Ţineţi minte numele BYD Auto, viitorul numărul 1 în lumea producătorilor de maşini electrice

/
/
2 ian. 24
/

Piaţa auto trece poate prin cea mai radicală schimbare din ultimii zeci de ani, iar asta aduce cu sine şi modificări importante la nivel de mărci. Este foarte posibil ca în câţiva ani să nu mai vedem nume precum Volkswagen, Toyota sau Ford în top, ci branduri noi, unele despre care azi nu ştim mai nimic sau chiar nimic.

Unul dintre ele va fi cu siguranţă BYD Auto. Suntem pe 2 ianuarie 2024, zi în care BYD Auto nu spune nimic în România şi aproape nimic în Europa, însă în China domină piaţa, iar în alte ţări / regiuni creşte în ritm galopant.

BYD Auto a vândut în 2023 puţin peste 3 milioane de maşini, dar partea cea mai interesantă este că toate sunt fie 100% electrice, fie plug-in hybrid. În 2022 compania chineză a renunţat complet la tot ce înseamnă maşini cu motoare termice clasice sau forme de hybrid fără încărcare la priză, astfel că vânzările din 2023 anunţă viitorul pieţei auto.

Din cele 3 milioane de maşini, aproximativ 1.6 milioane au fost electrice, cifre nu foarte îndepărtate de cele obţinute de Tesla. Pentru compania americană se estimează vânzări de puţin peste 1.8 milioane de maşini în 2023, însă ritmul de creştere al celor două companii este în trepte diferite. Dacă Tesla a crescut de la an la an cu aproximativ 38%, BYD Auto a crescut cu undeva la 73%, iar în luna decembrie a vândut mai multe maşini electrice decât Tesla (pentru prima dată în istorie).

BYD Auto şi Tesla sunt în acest moment lupii tineri ai pieţei auto, cei care au înţeles ce se întâmplă cu această piaţă şi care este direcţia. Foarte probabil cele două companii se vor lupta pentru prima poziţie mulţi ani de acum înainte, cu un plus aş zice eu pentru BYD Auto, companie care încă nu este prezentă pe multe pieţe unde Tesla este un nume deja.

Surse: nytimes.com, insideevs.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD a lansat bateria Blade Battery 2.0, care oferă o experienţă de încărcare similară ca timp cu cea a alimentării cu combustibil

BYD a intrat oficial în România anul trecut, tocmai de aceea noutăţile lansate de acest producător au devenit relevante şi pentru noi. Chiar dacă noile tehnologii sunt lansate întâi în China, cu siguranţă acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu şi în ţara noastră.

Am condus noul BMW iX3 – primele impresii pentru mașina care deschide un nou capitol în istoria Bayerische Motoren Werke

Despre iX3, primul model Neue Klasse din noua eră BMW, v-am scris încă de la publicarea primelor informații oficiale, l-am văzut apoi cu ocazia unei prezentări statice la București, după care v-am povestit câte ceva despre uzina din Debrecen, unde se fabrică această mașină în care bavarezii își pun mari speranțe. Asta nu înseamnă că…

Veste bună pentru cei ce folosesc o trotinetă Xiaomi în România – toate modelele vândute local se încadrează în categoria exceptată de la obligația de asigurare RCA

Cei interesați să achiziționeze o trotinetă electrică Xiaomi pot sta liniștiți, nu sunt nevoiți să plătească asigurare RCA - nu au o obligație în acest sens.