TOP 5: Motive pentru care smartphone-urile foarte subţiri nu au (încă) ce căuta pe piaţă

Smartphones
/
/
21 apr. 25
/

Actorii principali ai acestui nou trend sunt Apple şi Samsung cu ale lor viitoare modele iPhone 17 Air şi Samsung Galaxy S25 Edge, unele care din punctul meu de vedere sunt semne ale unor limitări, ale unor bariere existente în promovarea de tehnologii cu adevărat inovatoare.

Să faci un smartphone foarte subţire în 2025 nu prea are rost, decât dacă vorbim despre un pliabil (în acest caz este normal să încerci acest lucru, deoarece împăturit nu trebuie să arate ca o cărămidă). Şi totuşi, acest lucru se întâmplă.

Dar de ce nu are ce căuta (încă) pe piaţă această categorie de telefoane inteligente?

Cei de la Android Police au structurat mai multe astfel de motive (unele pe care le vom enumera şi noi în cele ce urmează), însă ca idee de ansamblu, aş spune că industria nu este (încă) pregătită să compenseze suficient de bine minusurile aduse de grosimea redusă.

Iată deci cele mai importante 5 astfel de motive:

1. Autonomia

Este clar că un smartphone de 5.5 – 6 mm grosime nu va oferi o autonomie prea bună. Nu are cum, spaţiul pentru baterie este mult prea mic. Doar ce am renunţat la un OnePlus 9 Pro pe care îl încărcam şi de două ori pe zi, doar că în cazul meu era o problemă de vechime. Gândiţi-vă doar să faceţi acest lucru cu un smartphone nou. No way !

2. Sunetul

Nu doar bateria are nevoie de spaţiu, ci şi difuzorul / difuzoarele. Cu grosimi ca cele menţionate mai sus, sunetul va fi modest, fără bass. Cavitatea acustică redusă va oferi rezultate mediocre, astfel că muzica sau filmele se vor auzi plat, liniar.

3. Răcirea

Toţi vrem că telefonul nostru să se mişte impecabil, iar pentru acest lucru este nevoie de o bună optimizare software, dar şi de un hardware puternic. În jocuri ai nevoie de procesoare potente, iar acestea se încălzesc. Pentru răcire sunt necesare diverse sisteme, cele mai cunoscute fiind cele tip vapor chamber. Dar unde să le pui când spaţiul alocat este extrem de redus? Şi aşa apar scăderi de performanţă, efectul de throttling etc.

4. Camera foto

Grosimea redusă se obţine cu multe sacrificii, inclusiv la nivel de cameră. Pentru că nu există loc pentru senzori, producătorii vor alege şi aici sub presiunea compromisului. Deşi vor costa foarte mult, nume precum iPhone 17 Air şi Samsung Galaxy S25 Edge nu vor performa prea mult la nivel fotografic, deoarece nu vor avea cu ce (nu tu senzori mari, nu tu lentile foarte bune, nu tu zoom optic eficient etc.).

5. Rezistenţa

Un smartphone de 5.5 – 6 mm grosime, oricât aluminiu şi titan ar avea în structură, tot va fi vulnerabil (se va îndoi mai uşor, se va crăpa mai repede etc.)

Şi pentru ce toate acestea? Pentru un smartphone cu 1 – 2 mm mai subţire şi cu 20 – 30 grame mai uşor. Merită toate aceste minusuri / riscuri pentru atât?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.

Vânzările de smartphone-uri în Europa sunt în cădere liberă, iar europenii par a-şi reduce încrederea în producătorii chinezi (Apple şi Samsung au crescut considerabil)

Piaţa de smartphone-uri din Europa trece printr-o mică corecţie, vânzările din ultimele lunii fiind într-o cădere vizibilă. Preţurile din ce în ce mai mari, cât şi contextul macroeconomic dificil, par a spune europenilor că schimbarea telefonului din dotare nu mai este o prioritate şi decizia mai poate aştepta.

Primele detalii pentru HUAWEI Pura X View sau cum arată un smartphone cu display lat și nepliabil… (aspect 16:9.5)

A apărut cumva din neant un format nou de smartphone-uri - ecrane late și nepliabile, să zic așa. Și bineînțeles că HUAWEI este prima companie ce anunță un astfel de produs.