Software

Twitter sau mai nou X (curios cum te numeşti X, dar site-ul este în continuare twitter.com) se află în ultima parte de testare a unei noi modalităţi de verificare a utilizatorilor.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat (vorbim de câteva luni), toţi cei care vor dori să folosească platforma socială Twitter / X vor trebui să îşi confirme identitatea prin doi paşi:

  • Scanarea cărţii de identitate (buletin);
  • Realizarea unui selfie.

Se încearcă astfel eliminarea furtului de identitate pe platformă, o practică destul de uzuală pe Twitter / X.

În implementarea acestui proces Elon Musk a ales să colaboreze cu Au10tix, o companie specializată ce va permite automatizarea întregului flux. Twitter / X susţine că imaginile primite vor fi păstrate doar 30 de zile şi nu vor fi utilizate în scopuri de marketing.

Sursa: twitter.com/nima_owji