Într-un articol cuprinzător de ieri am explicat ce s-a întamplat cu Silicon Valley Bank, a 16-a entitate din sistemul bancar american, cea cunoscută drept banca start-up-urilor şi a companiilor tech. Aceasta a reuşit o performanţă uimitoare, aceea de a ajunge de la o bancă de încredere la faliment în doar două zile.
Twitter nu este o platformă de mare succes în România, la sfârşit de 2022 fiind undeva la 440.000 de utilizatori. Cifrele sunt destul de mici, mai ales dacă ne gândim că nu toţi sunt utilizatori reali.
Nu de puţine ori internauţii au sesizat gafe în anumite mesaje de promovare ale unor device-uri cu Android, deoarece postările au fost trimise de pe iPhone-uri.
Elon Musk este mai ciudat de la săptămână la săptămână. Acesta a trecut în doar câteva luni de la apărătorul dreptului de exprimare liberă, la unul care închide pe bandă rulantă conturi Twitter ale jurnaliştilor ce nu îi susţin punctele de vedere (chiar dacă ulterior le-a deblocat).
Ce se întâmplă zilele acestea la Twitter este un proces care fie va aduce falimentul companiei, fie o va revigora şi o va transforma într-una dintre cele mai puternice platforme de socializare din lume. Nu ai cum altfel, toate deciziile sunt la limita dintre logică şi nonsens.
Ştirea zilei este cu siguranţă cea legată de finalizarea tranzacţiei Elon Musk – Twitter. După o adevărată comedie în mai multe acte, joi noapte au fost semnate ultimele acte privind tranzacţia de aproximativ 44 miliarde de dolari.
Elon Musk devine deja iritant pentru mulţi, mai ales că în ultima perioadă pare a fi incoerent în decizii şi destul de imprevizibil în ceea ce scrie pe reţelele de socializare.
Săptămâna trecută Elon Musk a anunţat prin intermediul avocaţilor săi că renunţă la achiziţia Twitter, o afacere de 44 de miliarde de dolari. Justificarea deciziei este legată în principal de ideea că Twitter nu a oferit toate informaţiile solicitate, în special cele legate de conturi spam şi conturi false.
Vestea sfârşitului de săptămână este legată de decizia lui Elon Musk de a renunţa la achiziţia Twitter, aspect pe care l-am preconizat încă din mai când acordul a fost temporar suspendat în aşteptarea unui audit legat de numărul de conturi false şi conturi spam.
Nu cred că am scris niciodată atât de multe articole despre Twitter într-un timp atât de scurt, însă la ce poveste dramatică avem aici, nici nu se putea altfel. Acţiunile Twitter cresc şi scad după cum doarme Elon Musk (dacă doarme bine şi vine cu 2-3 tweet-uri drăguţe, e ok, dacă a fost prea cald […]
În urmă cu câteva zile aflam că procesul de achiziţie al reţelei de socializare Twitter a fost temporar suspendat, deoarece Elon Musk aştepta raportul unui audit referitor la numărul de conturi false şi conturi spam.