Uber îşi extinde prezenţa şi ajunge ca în toamna anului 2025 să fie prezent în 32 de oraşe din România

gAuto
/
/
13 nov. 25
/

Serviciul de ride sharing Uber mizează în continuare pe piaţa din România şi îşi continuă extinderea în oraşele din ţara noastră.

Conform unui comunicat recent primit de la Uber, în toamna anului 2025 Uber este prezent în 32 de oraşe din România astfel: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța, Oradea, Craiova, Ploiești, Pitești, Galați, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște, Suceava, Satu Mare, Botoșani, Tulcea, Focșani, Bistrița, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Reșița, Slobozia și, din această săptămână, Slatina.

Şi pentru că orice lansare trebuie sărbătorită, Uber oferă în perioada 13 – 16 noiembrie două curse gratuite cu UberX, în limita a 20 de lei / cursă, prin aplicarea codului cupon HELLOSLATINA.

Aşa cum ne-a obişnuit, toate cursele sunt efectuate de parteneri licențiați, care trebuie să îndeplinească criteriile reglementate de autorități pentru a se alătura platformei. În plus, aplicația include mai multe opțiuni de siguranță pentru pasageri, precum partajarea detaliilor cursei cu persoanele apropiate, verificarea prin cod PIN, înregistrarea audio, butoane de urgență și altele.

“Ne dorim să ne extindem constant prezența și să facem tehnologia noastră accesibilă pentru cât mai mulți oameni din România. Înțelegând importanța transportului urban eficient și modern, suntem bucuroși să aducem locuitorilor din Slatina o modalitate convenabilă și de încredere de a se deplasa prin oraș, prin simpla atingere a unui buton.” a declarat Ana Maria Borlovan, General Manager Uber România, Ungaria, Croaţia, Ucraina şi Republica Cehă.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum arată noua Dacia Striker (crossover-ul de segment C fabricat în Turcia)?

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că noua maşină Dacia se va numi comercial Dacia Striker. Acest nume este uşor recognoscibil prin terminaţia „ER”, semnătură consacrată a gamei (asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia).

Am condus noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger (facelift) – primele impresii cu accent pe noua motorizare ECO-G 120

În urmă cu câteva zile am mers cu noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger pe un traseu București - Constanța și retur, iar ce am descoperit veți afla din rândurile următoare. Toate cele trei modele au primit un facelift, chiar dacă nu foarte pronunțat, însă suficient cât să putem avea ce discuta despre fiecare…

Maşinile electrice şi cele PHEV ar putea avea în curând etichete energetice (în genul celor de la electrocasnice)

Cred că fiecare dintre noi este atent la consumul de energie electrică atunci când comandă un produs electrocasnic. Prima dată selectăm clasa energetică și după aceea parcurgem specificațiile tehnice (volum, diverse funcții etc).