Apple

Steve Jobs a fost cofondatorul și directorul general al companiei Apple, cofondatorul și directorul executiv al Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către Disney. Steve Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât și din industria divertismentului.

În 2003, Jobs a fost diagnosticat cu cancer pancreatic. În 2009 acesta a avut o operație de transplant de ficat, dar  starea sa de sănătate a continuat să se înrăutățească. Absența lui Steve Jobs de la Apple a fost de aproximativ doi ani, începând din 16 ianuarie 2011, ziua în care acesta și-a luat cel de-al treilea și ultimul concediu medical. Pe 5 octombrie 2011, la vârsta de doar 56 de ani, Steve Jobs a decedat. Decesul său a avut loc la numai o zi de la lansarea noului model de iPhone – 4S.

Probabil că știți multe despre Steve Jobs, despre impactul său în compania Apple, despre iPhone, iPad și iPod și despre modul său vizionar de a privi tehnologia. Poate însă că nu știți despre el următoarele:

– a fost adoptat

– nu a terminat niciodată facultatea

– salariul său oficial era de 1 dolar, intrând în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai mic salariu al unui CEO

– suferea de dislexie, o deficiență de învățare care afectează scrisul și cititul. De această afecțiune au suferit și Albert Einstein, Alexander Graham Bell și Leonardo da Vinci

– avea 313 brevete pe numele său. Pentru ca să aveți o imagine de ansamblu, Bill Gates are 9 brevete iar cofondatorii Google au 12. Nu toate brevetele erau legate de tehnologie, totuși, având unul de exemplu pentru o scară de sticlă.

– compania pe care a început-o în garajul său este dată în judecată cel puțin o dată pe zi. Ne așteptam ca o companie de mărimea Apple să circule des prin tribunale, dar în ritmul acesta, avocații lor sunt mai mult decât foarte ocupați.

– mânca doar pește și legume

– formația preferată a fost Beatles

– religia: budist

John Naughtan, un editor pentru The Guardian, UK își amintește una dintre amintirile lui preferate despre Steve Jobs:

„S-a întâmplat atunci când echipa de design Apple i-a prezentat lui Steve prima versiune de iPod. Steve s-a uitat la iPod pentru o vreme, l-a întors pe toate părțile și apoi, ținându-l în palmă, a spus: ‹Este prea mare.› Inginerii au protestat vehement, susținând că este un produs incredibil de mic, revoluționar în mărimea sa – 1000 de cântece înghesuite într-un spațiu așa de mic. Jobs în schimb nu a spus nimic o vreme, a mers lângă biroul său pe care avea un acvariu cu pești, a aruncat iPod-ul în apă și a arătat spre bulele de aer ce pluteau spre suprafață, zicând: ‹Asta înseamnă că încă mai are spațiu. Este prea mare. Sfârșitul discuției.›

Pe pagina oficială Apple există o secțiune dedicată lui Steve Jobs, sub titlul Remembering Steve (Să ne amintim de Steve) unde oricine își poate posta amintirile și gândurile referitoare la acesta.

„Mai mult de un milion de oameni din întreaga lume și-au împărtășit amintirile, gândurile și sentimentele despre Steve. Un lucru ce îl avem în comun – prieteni, apropiați, colegi, fani Apple – este faptul că toți am fost influențați și impresionați de pasiunea, creativitatea și viziunea lui Steve Jobs. ”

Multe personalități și-au exprimat părerea despre Steve Jobs:

Barack Obama, președintele Statelor Unite ale Americii:

„Steve a fost unul dintre cei mai mari inovatori americani – suficient de curajos pentru a gândi diferit, suficient de îndrăzneț pentru a crede că poate schimba lumea și suficient de talentat pentru a o face.”

Bill Gates, fondatorul Microsoft:

„Steve și eu ne-am întâlnit pentru prima dată acum 30 de ani și am fost colegi, competitori și prieteni pe parcursul a mai mult de jumătate din viețile noastre. Lumea întâlnește rareori o persoană care să aibă un asemenea impact pe care l-a avut Steve, impact care va fi resimțit de multe generații de-acum încolo. Pentru acei dintre noi care am fost suficient de norocoși să putem lucra cu el, a fost o onoare imensă. ”

Mark Zuckerberg, CEO Facebook:

„Steve, îți mulțumesc pentru că mi-ai fost și mentor, și prieten. Îți mulțumesc că mi-ai arătat că lucrurile pe care le creezi pot schimba lumea.”

Jerry Yang, cofondatorul Yahoo:

„Steve a fost eroul meu, în copilărie. El nu mi-a oferit numai sfaturi personale și încurajări ci mi-a arătat mie și tuturor modalitatea în care inovația poate schimba viețile.”

Sergey Brin, cofondatorul Google:

„De la primele zile ale Google, de fiecare dată când eu și Larry am avut nevoie de inspirație, sfaturi sau viziune pentru conducerea Google, Steve ni le-a oferit cu drag. Steve, pasiunea ta pentru excelență este simțită de fiecare persoană care a atins vreodată un produs Apple.”

Puteți viziona mai jos clipul realizat în memoria lui Steve Jobs de pe pagina oficială Apple:


Unul dintre cele mai faimoase discursuri ale lui Steve Jobs:

Sursă 1, 2, 3,