Un camion electric a intrat în Cartea Recordurilor după ce a parcurs 1099 km cu o singură încărcare a bateriilor

/
/
14 sept. 21
/

Compania elveţiană Futuricum ce dezvoltă camioane electrice, împreună cu partenerii DPD şi Continental, a luat un camion Volvo FH şi l-a modificat transformându-l într-unul 100% electric.

Pentru a dovedi că există un viitor şi pentru camioanele electrice, Futuricum şi-a dorit să evidenţieze că se pot obţine autonomii foarte mari şi pe aceste vehicule, ba chiar şi-a propus să intre în Cartea Recordurilor. Camionul modificat a reuşit astfel să parcurgă o distanţă de 1099 km cu o singură încărcare a bateriilor.

Testul a fost realizat pe circuitul Continetal din Hanovra, Germania, la o viteză medie de 50 km / h şi au fost necesare 392 tururi complete de circuit, doi şoferi şi 23 de ore de condus.

De ce mi se pare totuşi irelevant acest record pentru viaţa de zi cu zi ?

În primul rând pentru că testul a fost făcut cu camionul gol, iar în al doilea rând pentru că drumul a fost uşor (fără trafic, fără relief diferit, viteză constantă ce ajută la salvarea de energie etc.).

În condiţii normale de drum se pare că acest camion modificat încărcat la maxim nu poate duce mai mult de 300 de kilometri, ceea ce pare destul de puţin ţinând cont cât timp durează să se încarce bateriile uriaşe existente pe el. În plus în timp uzura bateriilor o să scadă autonomia şi mai mult.

Personal cred că încă nu este vremea de camioane electrice, acestea sunt grele din cauza bateriilor şi au autonomii încă reduse. Dar există un viitor în faţă, unul în care pot apărea noi tehnologii.

httpvh://youtu.be/eIMMEsZYnLQ

Via: go4it.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.