Un senator american solicită celor de la Apple şi Google să elimine TikTok din magazinele de aplicaţii din motive de siguranţă naţională

/
/
4 feb. 23
/

Influencerii de TikTok din Statele Unite ale Americii au zilele numărate, iar asta nu o spun eu, o dovedesc măsurile luate în ultimele luni împotriva platformei de socializare.

La sfârşitul anului trecut TikTok a fost interzisă la nivel guvernamental în toată ţara, aplicaţia fiind eliminată din toate device-urile folosite în timpul programului de lucru. Tot atunci aflam că se lucrează şi la un proiect de lege care va solicita interzicerea totală a aplicaţiei pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, însă toate la timpul lor.

Săptămâna aceasta, senatorul de Colorado, Michael Bennet, a trimis o scrisoare deschisă către şăfii ăi mari de la Apple şi Google prin intermediul căreia le solicită acestora să elimine TikTok din magazinele de aplicaţii (Google Play şi App Store) din motivele “clasice” de siguranţă naţională.

Senatorul este profund îngrijorat că guvernul chinez are acces la datele a zeci de milioane de americani ce folosesc aplicaţia.

Răspunsul TikTok nu a întârziat, compania afirmând că senatorul este subiectiv şi că ignoră în totalitate planul Project Texas, unul ce asigură întreaga comunitate de utilizatori de transparenţa şi securitatea datelor. TikTok susţine că nu transmite nicio informaţie către guvernul chinez şi invită autorităţile americane să facă toate verificările necesare în această direcţie, inclusiv o supraveghere continuă şi detaliată.

Deci, facem ceva pariuri ? Cât credeţi că mai rezistă TikTok în Statele Unite ale Americii ? Eu nu cred că prinde toamna.

Sursa: nytimes.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Ce nu-ți spune nimeni despre alegerea primelor jocuri ca începător

Alegerea primului joc poate părea mai importantă decât este în realitate. Un începător învață comenzile, își găsește un ritm confortabil și decide cât timp poate aloca jocului. Ofertele recente ale platformelor indică un tipar de acces ușor de observat: bibliotecile cu selecții limitate, versiunile de probă și achizițiile clar definite coexistă acum cu magazinul digital…