UTOK 500Q HD – review

05/10/2014

Articolul de față își propune să analizeze în detaliu un produs UTOK, și anume, modelul 500Q HD. Denumirea telefoanelor și a tabletelor din portofoliul companiei românești relevă date despre diagonala ecranului și tipul procesorului.

Astfel, 500 inseamnă că avem parte de un display cu diagonala de 5 inci, iar Q ne spune că înăuntrul carcasei lucrează un procesor quad-core. Dar mai rămân literele HD de la sfârșit. Acestea, chiar nu știu la ce se referă, pentru că ecranul nu dispune de o astfel de rezoluție. În fine, nu cred că acest aspect contează prea mult pentru potențialii cumpărători, ci mai degrabă experiența în utilizare pe care o oferă acest smartphone.

UTOK-500Q-HD (1)

Pentru a afla cum se comportă UTOK 500Q HD trebuie să citiți acest review, care începe cu prezentarea  datelor hardware:

specificatii-UTOK-500Q-HD

Design

UTOK-500Q-HD (4)

Pe lângă smartphone-ul propriu-zis, în cutie am găsit și bateria, încărcătorul, cablul microUSB – USB 2.0, căștile de tipul in-ear, manualul de utilizare, certificatul de garanție, cod pentru a descărca gratuit 50 de e-books de pe elefant.ro și cod pentru utilizarea Zonga, gratuit, timp de o lună. Pe ecran era gata montată o folie de protecție. Mi-au plăcut căștile, care sunt de culoarea albă, având corpul difuzoarelor din metal și o construcție mai bună decât ce se întâlnește în mod normal în pachetul telefoanelor de buget.

Designul aș putea spune că nu este deloc original și că este o copie destul de fidelă a unui Samsung Galaxy S IV. Dacă ar fi avut tasta fizică cu rolul de ”home” caracteristică modelului corean, ai fi avut mari probleme să le deosebești, cel puțin atâta timp cât le privești din față. Pe spate, asemănările nu mai sunt atât de evidente, deoarece UTOK are camera amplasată în colțul din stânga-sus, față de Samsung care a așezat-o în centru-sus.

Cu toate acestea, designul mi-a plăcut, ca și materialele, care, deși sunt lucioase (nu sunt mare fan) nu m-au deranjat, nici vizual și nici ca textură sau la atingere. Într-adevăr, pe spatele telefonului amprentele se adună foarte repede, iar la partea de grip, materialul capacului nu te ajută deloc.

Marginea smartphone-ului este realizată din metal, care contribuie din plin la rezistența și rigiditatea device-ului. Acesta bandă metalică are aceeași culoare cu spatele telefonului, un bleu-marin destul de închis.

Ca și o concluzie a acestui capitol, vă spun că mi-a plăcut designul, materialele și construcția solidă a lui UTOK 500Q HD și pentru a vă convinge de afirmațiile mele, trebuie neapărat să-l vedeți în realitate, pozele nefiind atât de edificatoare.

Ecran și sunet

UTOK-500Q-HD (17)

Display-ul de 5 inci al acestui telefon ar fi meritat din plin o rezoluție HD. Nu doar pentru a se potrivi cu denumirea lui, ci pentru că în afară de densitatea pixelilor, nimic altceva nu deranjează. Nici PPI-ul nu este un capăt de țară, dar sunt momente în care ai vrea să nu mai dai zoom în pagină pentru a citi caracterele afișate mai mic.

Culorile sunt plăcute, iar unghiurile de vizualizare și luminozitatea suficiente, cea din urmă permițând folosirea smartphone-ului în condiții decente, chiar și în acțiunea directă a razelor de soare. Tactil, nu am întâmpinat nici un fel de probleme, ecranul răspunzând chiar și la cele mai fine atingeri.

Sunetul difuzorului extern al lui UTOK 500Q HD este suficient pentru redarea conținutului multimedia, dar au fost momente când am ratat apeluri cu telefonul în buzunar, în medii mai zgomotoase. Calitatea sound-ului este mulțumitoare, chiar dacă duce lipsă de bass.

Dacă vă spuneam că mi-a plăcut construcția metalică a căștilor din pachet, să vedeți ce am de spus despre sunetul oferit de acestea. M-au lăsat cu gura căscată! Nu este de nivelul high-end, dar pentru o pereche sosită în pachetul unui smartphone ce costă mai puțin de 700 de lei, sunt geniale. Toate frecvențele sunt acolo, nivelul joaselor este ca într-un club house, iar calitatea generală este arhisuficientă pentru marea majoritate a cumpărătorilor. Volumul maxim nu este cel mai ridicat din ce am întâlnit, dar nu înseamnă că este slab. Cu siguranță nu vă vor trebui alte căști din comerț în locul celor oferite de UTOK.

Hardware, sistem de operare și aplicații

UTOK-500Q-HD (21)

Având parte de o configurație hardware atât de des întâlnită la atât de multe device-uri, singura mea necunoscută era cum se comportă UTOK 500Q HD. Așezarea unui procesor MediaTek 6582M quad core la 1.3 GHz, alături de un GPU Mali-400 MP și 1 GB memorie RAM, poate da rezultate foarte diferite, în funcție de interfața pusă de producători peste sistemul Android.

În cazul smartphone-ului românesc avem parte de un JellyBean 4.2.2 stock, fără nici o intervenție la nivel de UI. Practic, avem același Android ca dispozitivele din gama Nexus, atunci când ele rulau această versiune a sistemului de operare. Din această cauză, totul decurge fără pic de lag, orice aplicație se deschide aproape instantaneu, iar senzația este că ai un ansamblu hardware suficient. Mai sunt momente de ușoare întârziere, mai ales când sunt deschise prea multe aplicații simultan. În rest, totul merge strună.

Am testat jocuri ca Real Racing 3 și Dead Trigger 2, pe care UTOK 500Q HD le-a suportat fără probleme sau lag. Chiar și cu nivelul detaliilor pe high, acestea nu au prezentat un lag perceptibil. Pe setările recomandate, totul s-a petrecut bine.

Aplicațiile preinstalate sunt puține și pe lângă suita de la Google, mai avem parte de: Facebook, Garanție – aplicație ce îți permite să prelungești garanția telefonului la 5 ani, Seenow și Zonga – abonament gratuit pe o lună de zile oferit de UTOK, Getlokal și Elefant eReader – cu 100 de cărți gratuite.

Performanță

Teste-benchmark-UTOK-500Q-HD (14)

Rezultatele testelor de benchmark prin care a trecut UTOK 500Q HD le găsiți mai jos

teste-benchmark-UTOK-500Q-HD

Conectivitate

UTOK-500Q-HD (13)

Pe lângă suportul dual-SIM (o cartelă de dimensiuni normale și un microSIM), UTOK 500Q HD mai beneficiază de Wi-Fi în standardele b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, Radio FM, microSD de până la 32 GB, microUSB și jack de 3.5 mm. Acesta din urmă se găsește în partea de sus a telefonului, pe dreapta avem tasta power și butoanele de volum, jos se află portul microUSB, iar pe muchia stângă nu se regăsește nimic.

Nu am întâmpinat nici un fel de probleme cu nici unul din elementele de conectivitate, iar calitatea apelurilor mi-a părut normală, fără plusuri sau minusuri evidente.

Cameră foto și video

UTOK-500Q-HD (7)

În categoria de preț din care face parte UTOK 500Q HD nu prea găsești telefoane care să se laude cu o cameră foto de 13 Megapixeli. Iată că modelul de față ne propune un astfel de senzor, iar rezultatele obținute nu sunt rele deloc. Mai mult, cu lumină suficientă, pozele arată culori naturale, fără prea mult zgomot și cu un nivel de detalii bun. Odată ce intensitatea luminoasă scade, același lucru se întâmplă și cu calitatea fotografiilor. Una peste alta, o cameră foto bună, mai ales ținând cont de costul pentru care este obținută.

Pe partea video se întâmplă cam aceleași lucruri ca atunci când pozăm. Cu lumină suficientă, senzorul reușește să focuseze bine, iar zgomotul de imagine se regăsește la cote destul de reduse.

LED-ul din dotare nu prea ajută nici la filmat și nici la fotografiat, distanța maximă la care poate produce efecte bune, oprindu-se la 1 – 1.5 metri.

Puteți să vă faceți o impresie proprie asupra calității camerei principale , analizând imaginile de mai jos:

Clip filmat cu UTOK 500Q HD;

Autonomie

Screenshot-UTOK-500Q-HD (13)

Acumulatorul de 2000 mAh ar trebui să facă față măcar unei zile întregi de solicitări din parte lui UTOK 500Q HD. Din păcate, cu două SIM-uri – unul pentru date și celălalt pentru apeluri, sincronizări active pentru un cont de mail și unul de facebook, câteva apeluri și puțin browsing, bateria nu trece de trei sferturi sau maxim o zi. Într-o utilizare și mai intensă decât cea prezentată mai sus, probabil că nu va ajunge nici la jumătate de zi.

Preț

UTOK 500Q HD – 619 lei la eMAG.

Concluzii

UTOK-500Q-HD (24)

Pentru un preț de sub 700 de lei, 500Q HD ne oferă un design foarte plăcut, cu o construcție solidă și un sistem de operare ce rulează foarte fluent. Mai mult, chiar dacă acum avem Android 4.2.2 JellyBean, compania UTOK ne-a dat asigurări că în cel mai scurt timp vom putea instala un update ce va aduce SO-ul KitKat.

Punctele principale pro sau contra le găsiți în încheiere

PRO

– Design plăcut, finisări și materiale asemenea;

– Android 4.2.2 ce rulează aproape perfect și update pe viitor la KitKat;

– Cameră foto/video ce oferă rezultate foarte bune, mai ales pentru această categorie de preț;

– Căști din pachet ce oferă un sunet foarte bun și te scutesc de achiziționarea altora din comerț;

– Garanția de 5 ani oferită de UTOK.

CONTRA

– Autonomia bateriei nu e cea mai bună;

– Rezoluția ecranului putea fi HD;

– Spațiu de stocare real de 2.72 GB este insuficient.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.