Varta amână investiţia de peste 1 miliard de euro pregătită pentru România

/
/
1 dec. 22
/

În vara acestui an Varta anunţa că va investi peste 1 miliard de euro în România prin construcţia unei noi fabrici de baterii pentru maşini electrice. Investiţia urma a fi făcută prin intermediul companiei V4Drive Romania SRL, subsidiară a diviziei Pertrix V, cea care se ocupă de baterii e-car.

Din păcate cele mai noi rapoarte financiare publicate de Varta arată o situaţie economică destul de dificilă, astfel că investiţia promisă în România va fi amânată o perioadă, cel puţin până când angajamentele obligatorii faţă de clienţi vor fi asigurate.

Reprezentanţii companiei susţin că rezultatele financiare în scădere sunt puternic afectate de creşterea preţurilor la energie şi la materii prime, de întreruperile de producţie ale furnizorilor cauzate de pandemia COVID-19 (China aplică în continuare strategia “zero COVID”), de continuarea deficitului global de seminductori etc.

Varta a anunţat deja că în perioada imediat următoare va implementa un pachet de măsuri menit să reducă costurile şi să crească profitabilitatea, urmând ca investiţiile ce nu sunt urgente să fie amânate o perioadă (aici este inclusă şi fabrica de baterii pentru maşini electrice din România).

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

MG4 EV Urban ce în China are un preţ de plecare de sub 10.000 de dolari, va ajunge pe canal oficial în România la un preţ de peste 30.000 de dolari

În septembrie 2025 cei de la MG lansau în China noua versiune a modelului electric MG4. Aceasta avea un preţ de plecare de sub 10.000 de dolari şi venea cu o baterie de 42.8 kWh.

Chinezii de la CATL anunţă lansarea bateriei 5C, una care promite să ofere o durată de viaţă mai mare decât cea a maşinii (până la 1.8 milioane de kilometri şi încărcare constantă fast charge)

Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL) este unul dintre cei mai mari producători globali de baterii pentru maşini electrice şi are ca parteneri nume importante din industria auto precum Tesla, BYD, Daimler, Toyota, BMW sau Volkswagen.

Dacia Spring a fost numită de Green NCAP drept cea mai eficientă maşină electrică din Europa din 2025

În 2019 cei de la EuroNCAP (oferă cunoscutele stele de siguranţă cu care unii producători se laudă prin prezentări) au lansat un nou proiect, unul care să arate utilizatorilor cât de prietenoase sunt maşinile noi cu mediul înconjurător.