Software

Apple a recunoscut problema bateriei pe unele modele de iPhone și faptul că a adus la pachet o reducere a frecvenței procesorului spre a proteja situațiile în care energia stocată în acumulator se consuma pe repede înainte. 

În faza inițială au venit cu două soluții:

  1. Reducerea prețului pentru schimbarea unei baterii de la 79 la 29 dolari;
  2. Suport software pe viitor în iOS spre a-l informa pe utilizator care este adevărata stare a acumulatorului.

Din februarie urmează a fi aplicat punctul 2, mai întâi pentru software-ul aflat în beta și ulterior pentru toată lumea.

Într-un interviu către ABC News, Tim Cook ce ocupă poziția de CEO al Apple a venit cu alte detalii.

Utilizatorul de iPhone va avea posibilitatea să activeze / dezactiveze reducerea performanțelor. Vor putea să păstreze toată puterea de procesare adusă de ansamblul format de CPU + GPU, dar s-ar putea să treacă și prin situații în care telefonul să se restarteze din senin.

Apple s-a ales de la acest scandal și cu numeroase procese, mai ales în SUA. Bine că măcar au început să comunice pe acest subiect și mai ales să găsească soluții care să mulțumească pe toată lumea. Acel mulțumească trebuia să-l trec cu ghilimelele de rigoare. Măcar, dacă ai un telefon cu baterie în stare bună nu mai ești nevoit în mod automat să-l vezi cum merge precum o râșniță în diverse situații de utilizare.

Categorii: ios
Tag-uri: appleiphone
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.