Vodafone Group va concedia peste 11.000 de angajaţi în următorii trei ani

/
/
16 mai 23
/

În articolul „Ce model de business va avea succes pe termen lung: Digi Mobil vs Orange” colegul meu Emil a evidenţiat la un moment dat că Vodafone se cam încurcă în strategii, compania navigând pe ape cam tulburi în această perioadă.

Se pare că situaţia operatorului telecom nu este problematică doar în România, ci chiar la nivel global. Noul CEO al Vodafone Group, Margherita Della Valle, a anunţat cea mai amplă campanie de restructurare din istoria companiei: 11.000 de angajaţi vor fi concediaţi în următorii trei ani.

Margherita Della Valle a declarat presei că „Priorităţile mele sunt clienţii, simplitatea şi creşterea. Ne vom simplifica organizaţia, eliminând complexitatea pentru a ne recâştiga competitivitatea. Vom realoca resurse pentru a oferi serviciile de calitate pe care clienţii noştri le aşteaptă şi a stimula creşterea bazată pe poziţia unică a businessului nostru”.

Performanţa Vodafone din ultimele trimestre nu a fost cea aşteptată, iar în acest moment operatorul telecom nu mai este la fel de competitiv pe pieţele unde este activ. De exemplu, în Spania, Vodafone intenţionează să îşi vândă operaţiunile, existând deja discuţii avansate în această direcţie.

După publicarea acestui anunţ, acţiunile Vodafone au scăzut cu peste 7%.

Sursa: zf.ro
Categorii: Vodafone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vodafone România a introdus 7 noi canale tv în grila de programe naţională (iată care sunt acestea)

Vodafone România a introdus de săptămâna aceasta 7 noi canale tv în grila de programe naţională, unele care ar putea stârni interesul în rândul anumitor români.

Abonaţii Telekom au fost informaţi că de acum înainte se vor bucura de semnal mai bun, reţeaua Vodafone urmând a o înlocui pe cea Telekom în zonele unde aceasta nu oferă acoperire

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.