Vodafone România se pregăteşte să înlocuiască echipamentele Huawei şi anunţă un parteneriat pe termen lung cu Ericsson

/
/
12 feb. 24
/

Vodafone România se pregăteşte să înlocuiască actualele echipamente cu tehnologie Huawei şi anunţă un parteneriat strategic pe 6 ani cu Ericsson. Colaborarea dintre cele două entităţi vizează în mod special dezvoltarea infrastructurii 5G prin utilizarea de tehnologie avansată 5G RAN (Radio Access Network).

Produsele şi soluţiile 5G RAN din portofoliul de sisteme radio Ericsson, inclusiv sistemele de antene Ericsson, vor asigura o tranziţie rapidă şi uşoară către 5G, care va accelera transformarea digitală a societăţii româneşti.

Portofoliul Ericsson 5G RAN include, de asemenea, tehnologia Massive MIMO, care permite furnizorilor de servicii de comunicaţii să valorifice spectrul 5G din benzile medii de frecvenţă. Cea mai recentă generaţie de echipamente radio şi de procesare Ericsson (RAN Compute) va îmbunătăţi, de asemenea, consumul actual de energie al reţelei Vodafone România, venind cu o abordare unică în privinţa optimizării energetice.

„Vodafone România creează noi oportunităţi de modernizare a infrastructurii sale actuale şi de extindere a reţelei 5G, prin desemnarea Ericsson ca partener-cheie 5G RAN (Radio Access Network). Ca parte a acordului pe şase ani, Vodafone România va folosi, de asemenea, tehnologia RAN a Ericsson pentru a-şi îmbunătăţi reţeaua mobilă existentă, ceea ce înseamnă că utilizatorii Vodafone România vor beneficia de conexiuni la Internet mai rapide, latenţă scăzută şi de o securitate şi fiabilitate sporite ale reţelei.
Parteneriatul este inclus în planul multianual de investiţii al Vodafone România pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de reţea şi se înscrie în misiunea companiei de a contribui la dezvoltarea societăţii digitale.” se arată în comunicatul oficial.

Prin intermediul acestui parteneriat, Vodafone România promite clienţilor săi viteze de internet mai bune, latenţă redusă, fiabilitate şi un mare plus la nivel de securitate.

Sursa: zf.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vodafone România a introdus 7 noi canale tv în grila de programe naţională (iată care sunt acestea)

Vodafone România a introdus de săptămâna aceasta 7 noi canale tv în grila de programe naţională, unele care ar putea stârni interesul în rândul anumitor români.

Abonaţii Telekom au fost informaţi că de acum înainte se vor bucura de semnal mai bun, reţeaua Vodafone urmând a o înlocui pe cea Telekom în zonele unde aceasta nu oferă acoperire

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.