Xiaomi 12 – review

15/07/2022

Xiaomi 12 a fost lansat cu mai bine de jumătate de an în urmă, deci nu mai este neapărat o noutate, mai ales că în China au fost deja anunțate versiunile ușor îmbunătățite ale seriei. Nu avem informații oficiale dacă Xiaomi 12s va ajunge și în Europa, așa că telefonul pe care îl prezint azi pot spune că rămâne de actualitate.

Specificații pentru Xiaomi 12:

Specificatii Xiaomi 12

Design

Xiaomi 12

Pachetul de retail în care l-am primit pe Xiaomi 12 mai conține o husă de protecție din silicon, încărcător rapid, cablu USB-C la USB-A, cheiță pentru accesul la slotul sim și câteva pliante cu diferite informații, printre care ghid de pornire rapidă și certificat de garanție:

Nu sunt prea multe smartphone-uri de tip flagship ce vin acum în format compact, însă avem acum exponenți chiar de la cele mai importante companii din domeniu. Samsung și Apple au astfel de terminale, dar și ASUS joacă în aceeași ligă cu ZenFone 8, care urmează a primi succesor.

Xiaomi 12 este compact, deși ecranul măsoară pe diagonală 6.28 inch. Dimensiunile rămân suficient de reduse, orice este în zona 15 cm lungime și sub 7 cm lățime mie mi se pare ușor de folosit cu o singură mână. Este adevărat că palmele mele sunt proporționale cu înălțimea de aproape 2 metri, dar consider că oricine se va simți confortabil în a manevra ușor acest telefon doar cu o mână. În plus, încape ușor în aproape orice fel de buzunar și nici nu ridică mult acul cântarului.

Ca design, este de remarcat ecranul ușor curbat către laterale, dar nu pe atât de mult încât să încurce în vreun fel. Eu nu am avut parte de nicio atingere accidentală care să trimită o altă acțiune către telefon decât cea dorită de mine. Display-ul curbat asigură și un raport foarte bun între corpul dispozitivului și afișaj, dar și marginile înguste de deasupra și de sub ecran contribuie la acest rezultat.

Spatele acoperit cu Gorilla Glass 5 urmează aceeași linie curbă cu cea a display-ului și astfel avem parte de simetrie din aceste direcții.

În rest, design aș spune clasic, cu camera frontală așezată într-un decupaj bulină din zona de sus a centrului ecranului și cu modulul ce găzduiește senzorii spate în colțul din stânga sus. Acesta iese ușor din profilul general al terminalului, cu lentila senzorului principal de 50 MP care se înalță suplimentar. Pentru a o proteja ai în pachet o husă din silicon transparent ce are o „bordură” în jurul modulului foto de pe spate.

Din punct de vedere al calității de fabricație, mai nimic de reproșat. Xiaomi 12 arată și se simte ca un flagship, în același timp este și solid, robust.

Cam singura dezamăgire de la acest capitol ar fi lipsa unei certificări IP. Xiaomi 12, ca un flagship care este :), ar fi trebuit să fie asigurat cumva împotriva pătrunderii la interior a lichidelor și a prafului.

Ecran și sunet

Xiaomi 12

Poate singura nemulțumire legată de ecranul lui Xiaomi 12 este cea că nu avem un panou LTPO 2.0, adică unul ce poate regla rata de refresh de la 1 la 120 Hz, cât este maximul în cazul de față. În rest, un AMOLED excelent, ce afișează culori fie pe cât se poate de apropiate de cele reale, fie saturate, vivide, dacă utilizatorul le dorește astfel. Din meniul de setări ale afișajului ai aceste opțiuni de reglaj, după preferințe.

Contrastul este infinit, cu un negru perfect, în timp ce luminozitatea poate urca la valori ce nu mi-au pus nici cea mai mică problemă de lizibilitate chiar și când am folosit telefonul în bătaia directă a soarelui.

Poți seta rata de refresh în 3 moduri: Implicit, adică sistemul alege între 60 și 120 Hz automat, în funcție de scenariu și de conținutul redat, sau Personalizat, unde ai opțiunea de a forța 120 Hz de fiecare dată când se poate sau de a bloca rata de refresh al 60 Hz.

Oricum, ecranul este superb, nu există motive spre a-l declara nedemn de statutul de flagship, fie el și compact.

Ca sunet extern, Xiaomi 12 se laudă cu două difuzoare stereo amplasate opus unul față de celălalt, pe latura de jos, respectiv pe cea de sus. De fapt, pe latura de sus este o grilă identică cu cea de jos, dar sunetul este emis și prin această grilă, dar și prin cea rezervată difuzorului pentru apeluri, adică prin mica fantă de deasupra ecranului. Dacă acoperi această fantă, sunetul iese prin grila de sus, iar dacă o acoperi pe aceasta din urmă, undele sonore își găsesc calea prin deschiderea îngustă de deasupra ecranului.

Am descoperit că cele două difuzoare sunt destul de apropiate ca volum, așa că experiența stereo este bine pusă în valoare. Totuși, difuzorul de sus parcă este o idee mai slab ca intensitate.

Sunetul se pare că este reglat împreună cu cei de la Harman/Kardon, dar nu aș spune că avem o calitate ieșită din comun. Bass nu prea este, mediile par forțate, iar separarea între fiecare spectru eset deficitară. Aceste aprecieri sunt valabile dacă ai activat modul Dolby Atmos, ascuns prin submeniurile setărilor de sunet. Dacă dezactivezi Dolby Atmos, pierzi un pic din volumul maxim, dar mie mi se pare că ai de câștigat la calitate. Își face apariția ceva bass, iar mediile sunt mult mai bine conturate, audiția având de câștigat în mod evident cu Dolby Atmos oprit.

Volumul maxim este ridicat, peste media a ceea ce am mai întâlnit, dar la peste 80% din capacitate apar distorsiuni evidente, pentru ca la maxim să fie un amalgam de sunete. 

Deci, sunet bun cu Dolby Atmos dezactivat și nu la un volum mai ridicat de 80%.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Xiaomi 12

Ansamblul hardware este demn de statutul de flagship cu care Xiaomi 12 iese la înaintare. Nu prea sunt componente care să nu fi fost la ora lansării acestui telefon mai puternice în lumea Android. Poate doar USB-C-ul ce pare a fi doar 2.0. Deși nu mă afectează prea tare pe mine așa ceva, fiindcă nu-l folosesc prea des, dar, dacă avem vârf de gamă, atunci să fie vârf de gamă și la un banal conector.

În fine, nu mai repet configurația hardware, o avem în tabelul cu specificații de la început, dar detaliile apar și în capturile de ecran de mai jos.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Xiaomi 12: 

Ce ar fi de reținut este că Xiaomi 12 se mișcă fluid absolut tot timpul, puterea pe care o are la dispoziție face totul să ruleze rapid și fără ca lag-ul să apară vreodată. Inclusiv în aplicații mai complexe sau în orice fel de jocuri, Xiaomi 12 nu dezamăgește, dar am observat că se încălzește simțitor când este pus la treabă. Nu doar pe spate, dar și ecranul devin uneori fierbinți, semn că sistemul de răcire încearcă (și poate chiar reușește) să „evacueze” temperaturile ridicate de sub carcasă în afara acesteia.

MIUI 13 așezat peste Android 12 este un custom ROM ce schimbă complet interfața sistemului de operare de la Google. Avem multiple elemente schimbate, cu zona de notificări accesibilă prin swipe de sus în jos pe partea stângă a ecranului, în timp ce setările rapide apar la același swipe, dar făcut pe partea din dreapta a display-ului.

În fine, pe partea de personalizare ai la dispoziție nenumărate opțiuni, ba chiar mult mai multe decât cred că ai avea nevoie vreodată. Pe de altă parte, nu-mi displace ideea de a avea posibilitatea de a stabili exact ce și cum să arate în MIUI 13.

Ca și aplicații preinstalate, Xiaomi 12 are ceva cam multe puse peste cele ce vin în mod convențional la pachet cu orice smartphone Android. Avem, pe lângă cele de la Google, Amazon Shopping, Busolă, Descărcări, Facebook, Înregistrator (bună traducere…), Meteo, Mi Browser, Mi Video, Muzică, Netflix, Scaner, Securitate, Servicii și feedback, ShareMe, Spotify, Telecomandă Mi și Teme. 

Galerie cu capturi de ecran din interfața MIUI 13 Android 12 pe Xiaomi 12:

Pentru mine sunt prea multe aplicații preinstalate, dar nu știu dacă toată lumea este deranjată de așa ceva. Pe de altă parte, nimeni nu cred că este de acord cu reclame prin anumite aplicații. Inclusiv în Google Play Store apar „recomandări” de aplicații după fiecare nou program instalat. Și în Securitate am mai primit reclame, dar și în alte aplicații de la Xiaomi. Probabil pot fi dezactivate, dar în mod implicit le vei primi.

Reclame în MIUI 13 pe Xiaomi 12:

Performanță

Ceea ce am spus legat de ansamblu hardware extrem de puternic poate fi susținut de rezultatele testelor de benchmark la care a fost supus exemplarul Xiaomi 12 primit pentru review. Trebuie menționat că în timpul testelor, dar și în cazul altor sarcini grele (filmarea 8K, spre exemplu) telefonul se încălzește simțitor, devenind uneori de-a dreptul fierbinte.

Teste benchmark Xiaomi 12

Conectivitate

Xiaomi 12

Xiaomi 12 este un smartphone dual-sim 5G, ce poate accepta astfel de conectivitate pe oricare dintre cele două cartele nano sim, dar nu în mod simultan. Benzile 5G suportate de Xiaomi 12 sunt NSA + SA: n1/n3/n5/n7/n8/n20/n28/n38/n40/n41/n66/n77/n78/n79.

Wi-Fi este prezent atât în standard 6, cât și cel mai recent și performant 6E, cu tehnologie 4×4 MIMO. Bluetooth este de tip 5.2 și NFC-ul este și el acolo. Localizarea se face în mod tri-band și recunoaște sistemele A-GPS, GLONASS, Galileo, Beidou și NavIC.

Xiaomi 12, la fel ca multe alte telefoane ale acestui producător, propune și port IR (InfraRoșu) ce poate transforma la nevoie dispozitivul într-o telecomandă pentru majoritatea electronicelor din casă. Mie mi se pare folositor un astfel de element și mi-ar plăcea să-l văd mai des implementat.

Elementele de conectivitate fizice sunt dispuse astfel: jos avem slotul sim, microfon, difuzor și port USB-C, pe stânga nu avem nimic, sus este un al doilea microfon și difuzor plus portul IR, în timp ce pe dreapta vedem butoanele pentru reglarea volumului și pe cel Power.

Xiaomi 12

Senzorul de amprentă este sub ecran la Xiaomi 12, dar mi se pare cam prea jos poziționat. Rata de recunoaștere este foarte ridicată, peste 95% și mai dă greș doar când nu așezi corect degetul. Timpul de răspuns este bun, dar nimic instant.

Camere foto și video

Xiaomi 12

Știm deja din tabelul cu specificații de la începutul recenziei că Xiaomi 12 vine cu 4 senzori foto-video în total, anume cu 3 pe spate și unul frontal. Nu-i mai repet și trec direct la prezentarea aplicației Camera.

Aceasta este personalizată de Xiaomi, dar se încadrează în linia generală a tot ceea ce vedem recent în lumea Android. Modurile principale de captură pot fi parcurse cu swipe lateral, poți alege ce moduri să aduci în pagina principală, în timp ce sus avem zonele cu setări rapide ale fiecărui mod de captură.

Screenshots din aplicația Camera de pe Xiaomi 12:

Am pentru voi exemple de poze de la toți senzorii și în diferite scenarii. Începem cu fotografia în lumină suficientă, unde senzorul principal de 50 MP se descurcă excelent. Tot acesta este responsabil și de capturile cu zoom 2X și recunosc că și acestea sunt cel puțin decente având în vedere că provin dintr-un crop. Pe ultrawide este totul ok, dar parcă nu chiar la nivel de flagship, astfel de poze ar putea arăta un pic mai bine. De exemplu, Realme GT 2 Pro se descurcă mai bine pe ultrawide. Chiar și așa, Xiaomi 12 nu dezamăgește deloc în lumină suficientă cu niciunul dintre modurile standard de captare.

Poze ultrawide, wide și zoom 2X făcute cu Xiaomi 12:

Când vorbim despre low-light, Xiaomi 12 se descurcă și aici impresionant cu senzorul principal, pentru ca cel ultrawide să fie doar acceptabil. De fapt, în exemplele de mai jos fotografiile făcute cu cel ultrawide-ul sunt cele care exprimă cel mai corect nivelul de lumină real din scenă, pentru ca celelalte (wide și zoom 2X) să arate de ce este capabil telefonul când modul Noapte își face treaba.

Poze în low-light făcute cu Xiaomi 12 (ultrawide, wide și zoom 2X):

Al treilea senzor de pe spate, ceva mai puțin folositor dacă mă întrebați pe mine, este cel Macro cu zoom 2X (FOV echivalent 50mm), denumit de Xiaomi telemacro. Îmi place că vine cu autofocus și că poate capta de la o distanță de circa 3 – 7 cm față de subiect. Având distanța focală echivalentă de 50mm înseamnă că ai parte de o perspectivă diferită, în timp ce autofocusul se asigură că nu trebuie să ții telefonul la distanța perfectă față de subiect pentru a-l surprinde în clar perfect.

Poze Macro făcute cu Xiaomi 12:

Ajungem și la camera de selfie-uri și avem și aici parte de rezultate foarte bune, atât timp cât lumina este suficientă. Mi-a plăcut că fața este mereu corect expusă și că totul arată cât mai natural, fără exagerări în a înfrumuseța subiectul. Modul Portret este destul de exact în a separa subiectul de fundal, iar ajustarea blurării fundalului poate fi făcută și după captare (sunt exemple în galeria de mai jos).

Poze făcute cu camera frontală Xiaomi 12 (cu și fără mod Portret):

La filmare, stăm din nou foarte bine pe senzorul principal, ce poate capta la rezoluție maximă 8K cu 24 fps, în timp ce pe 4K sunt disponibile opțiuni de 30 și 60 fps. Clipurile video arată foarte bine atât în 8K, cât și în 4K, cu detalii ceva mai bine conturate pentru rezoluția mai mare (normal, de altfel). Mi-a plăcut intervalul dinamic, ce este cu adevărat extins, și astfel avem bine expuse atât zonele luminoase, cât și cele întunecate ale aceluiași cadru.

Clip video 8K 24fps filmat cu Xiaomi 12

httpvh://youtu.be/y2-pL8qafL4

Clip video 4K 60fps filmat cu Xiaomi 12

httpvh://youtu.be/AnpjFWvQ8ZI

Autonomie

Autonomie Xiaomi 12

Bateria de 4500 mAh are de alimentat un hardware puternic și un ecran ce poate fi foarte luminos. Totuși, nu din aceste cauze cred că autonomia lui Xiaomi 12 este doar medie, ci din cauza software-ului, mai exact a lui MIUI 13. Acest custom ROM nu mi se pare cel mai bine optimizat energetic, consumă multe resurse chiar și în sarcini simple sau, și mai rău, în stand-by. 

Din aceste cauze este greu să prinzi o zi de dimineața până seara departe de priză dacă folosești intens telefonul. În cele mai rele scenarii am rămas fără baterie chiar și pe la ora 14 – 15, dar în general era nevoie să pun ceva energie în acumulator pe la ora 17 – 18. 

În cazul în care ești un utilizator normal (să zic așa…) atunci este posibil să nu ai nevoie de încărcător până seara târziu.

Apropo de încărcare, Xiaomi 12 poate suporta fast charging cu până la 67W prin fir, cu maxim 50W wireless și are și funcție de reverse wireless charging, când pune la bătaie 10W.

Avem încărcător în pachet, chiar unul ce poate da la ieșire fix cei 67W (5 – 20V / 6.2 – 3.25A) pe care îi poate susține telefonul.

După testele mele, o încărcare de 10 minute a bateriei goale aduce 28 de procente în acumulator, pentru ca după alte 10 minute să se ajungă la 54%. La finalul unei jumătăți de oră, bateria goală a lui Xiaomi 12 arată 77%. Încărcare extrem de rapidă, printre cele mai bune. Trebuie menționat că pe parcursul încărcării rapide, telefonul se încălzește bine pe spate, dar nu ajunge a fi fierbinte.

Preț

Xiaomi 12 Blue cu 8 / 256 GBde la 3.365 lei pe eMAG.ro, vândut de anumiți parteneri din Marketplace. Oferta eMAG pentru un astfel de telefon este de 4.200 de lei (prețurile sunt valabile la data publicării review-ului).

Xiaomi 12
3.5 / 5 Gadget Score
Pro
  • smartphone de top compact, ce poate fi utilizat cu ușurință cu o singură mână;
  • ecran de foarte bună calitate, demn de un flagship;
  • sunet extern stereo de bună calitate și la un volum înalt (doar când este dezactivat modul Dolby Atmos);
  • rezultate foarte bune de la senzorul principal de 50 MP, precum și de la camera frontală;
  • încărcare extrem de rapidă;
  • MIUI 13 este personalizabil în detaliu și propune foarte multe opțiuni suplimentare față de un Android nativ (vezi și puncte Contra).
Contra
  • telefonul se încălzește simțitor în sarcini grele, dar și când se încarcă rapid cu adaptorul din pachet;
  • MIUI 13 încă pare slab optimizat, consumă serios resurse hardware, vine la pachet cu multe aplicații preinstalate și cu ceva reclame prin unele dintre acestea;
  • lipsește certificarea IP și un senzor dedicat telephoto;
  • autonomia este cel mult medie.
Concluzii

Xiaomi 12 este un flagship compact foarte bun, dar nu este perfect, cum niciunul nu este, ca să fim corecți. Are multe avantaje de partea sa, dar pot să spun că nu este pentru oricine, interfața MIUI fiind motivul principal pentru care fac această afirmație. Sistemul de operare nu se mișcă deloc rău și îți pune extrem de multe opțiuni pe masă, dar tot nu pare cel mai bine optimizat. MIUI 13 nu reușește nici să fie cel mai eficient cu consumul resurselor hardware, deci golește cam repede bateria, și mai are alte mici „bube”. Deși vine cu destule atuuri de partea sa, Xiaomi 12 are și ceva lipsuri. Sunt toate trecute la plusuri și minusuri.

Design
Ecran
Conectivitate
Hardware
Software
Foto
Video
Autonomie
Pret / Specificatii

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.