Xiaomi 14 SE ar putea fi lansat oficial în luna iunie (avem şi posibilele specificaţii hardware)

/
/
1 mai 24
/

Seria de smartphone-uri Xiaomi 14 s-ar putea îmbogăţi luna viitoare cu un nou model, unul mai accesibil de data aceasta.

Conform celor mai recente zvonuri, producătorul chinez ar putea lansa Xiaomi 14 SE în luna iunie, un mid-range interesant al cărui preţ va pleca de pe la 600 de dolari.

Deşi nu este încă sigur, s-ar părea că Xiaomi 14 SE va fi un simplu rebranding pentru Xiaomi CIVI 4 Pro, un device lansat în China în luna martie. Vorbim despre un telefon cu estetică plăcută, unul ce vine în variante cu spate din sticlă sau piele şi cu interfaţa HyperOS 1.0 bazată pe Android 14.

La nivel de specificaţii hardware posibile nu stăm rău deloc:

  • display OLED de 6.55 inci cu rezoluție 2750 x 1236 pixeli, rată de refresh de 120Hz, touch sampling rate de 240Hz, Dolby Vision, HDR10+, luminozitate de până la 3000 nits, 68 miliarde de culori, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8s Gen 3 dezvoltat pe 4nm, Adreno 735 GPU, 12 / 16 GB RAM LPDDR5X şi 256 / 512 GB stocare UFS 4.0;
  • Android 14 cu interfaţa HyperOS 1.0;
  • dual-sim, 5G SA / NSA, Wi-Fi 6e, bluetooth 5.4, NFC, port infraroșu, USB Type-C, localizare de tip dual-band prin A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, cititor de amprentă optic integrat în display, port infraroşu;
  • 50 Megapixeli cu f/1.63, Hyper OIS, optică Leica, senzor ultrawide de 12 Megapixeli la 120 grade, f/2.2 și telephoto de 50 Megapixeli cu f/1.98, OIS, zoom optic 2x, LED flash, filmează 4K cu 30/60 fps, gyro-EIS;
  • cameră frontală duală cu senzor wide Samsung S5KGD2 de 32 Megapixeli cu autofocus şi senzor ultrawide Samsung S5KGD2 de 32 Megapixeli cu unghi la 100 de grade, f/2.4, filmează 4K cu 30 fps, patru LED flash-uri;
  • baterie de 4700 mAh cu încărcare la 67W (de la 0 – 100% în 40 de minute), 177.6 gr. și dimensiuni 157.2 × 72.77 × 7.75 mm.

Rămâne de văzut dacă se vor confirma aceste informaţii, mai sunt săptămâni bune până la evenimentul de prezentare.

Sursa: twitter.com
Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi va lansa în curând un smartphone cu baterie de 10.000 mAh, încărcare rapidă la 100W şi grosime de sub 8.5 mm

La final de octombrie aflam că Honor lucrează la un smartphone cu baterie de 10.000 mAh, unul ce ar urma să fie lansat în următoarea perioadă (cel mai probabil în primele două – trei luni ale anului viitor).

CEO-ul Xiaomi susţine că în următorii cinci ani oamenii vor fi înlocuiţi cu roboţi umanoizi pe tot ce înseamnă linii de asamblare

CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, a acordat recent un interviu celor de la Beijing Daily, iar cele transmise de el arată clar că strategia companiei pentru perioada imediat următoare se bazează pe inteligenţă artificială şi pe roboţi umanoizi.

Xiaomi a deschis primul său magazin oficial din România – da, operat direct de către ei și nu printr-un partener și planurile pentru 2026 la nivel local

Trebuie spus din start că deja este a nu știu câta dată când discutăm despre un magazin Xiaomi, dar..., acum este ceva diferit. Shop-ul din ParkLake Mall este operat direct de către compania chineză.