Xiaomi Mi Band 6 cu NFC va fi lansată în curând și în Europa

/
/
21 aug. 21
/

Cred că seria de brăţări inteligente Xiaomi Mi Band sunt, istoric vorbind, cele mai vândute astfel de device-uri la nivel global. Raportul calitate-preţ oferit de acestea nu prea are rival, tocmai de aceea succesul este pe măsură.

Însă chiar şi aşa versiunea globală a acestor brăţări a avut mereu o problemă: lipsa completă a NFC sau lansare foarte târzie. Chiar dacă această opţiune există încă de la modelul Xiaomi Mi Band 4 (sper să nu mă înşel), aceasta a fost disponibilă aproape tot timpul doar pe modelul chinezesc al brăţării. Cu Xiaomi Mi Band 6 acest lucru se va schimba sau cel puţin asta ne spun sursele actuale.

Xiaomi Mi Band 6 cu NFC a primit certificare în Italia, semn că lansarea în această ţară bate la uşă. Iar Italia este doar primul pas. Urmează ulterior şi restul ţărilor europene, inclusiv România.

Xiaomi Mi Smart Band 6 are un ecran AMOLED de 1.56 inch cu rezoluție 152 x 486 pixeli, 326 ppi și luminozitate de 450 nits, permite control tactil. Are și o protecție din sticlă pentru zgârieturi + tratament împotriva amprentelor. Sunt peste 60 de teme, 30 de tipuri de exerciții etc.

Măsoară ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge / SpO2, ciclurile de somn și calitatea respirației în timpul somnului. Bateria de 125 mAh aduce o autonomie de până la 14 zile, iar încărcarea pe suportul magnetic se face în aproximativ 2 ore. Bineînțeles, nu lipsește certificarea legată de contactul cu apa – 5ATM.

Pe partea de conectivitate dispune de bluetooth 5.0, senzor PPG, accelerometru pe 3 axe și giroscop.

Sursa: gizchina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Când debutează Samsung Galaxy Buds On în Europa – primele căști open-ear ale companiei sud-coreene

Cea mai cunoscută serie de căști open-ear consider a fi HUAWEI FreeClip. Am testat primele 2 generații, iar între timp HUAWEI a adus o ediție actualizată. Pe această piață a intrat de curând și Samsung prin Galaxy Buds On.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.