Xiaomi Redmi Note 2: între așteptări și realitate

26/11/2015

Chiar dacă aveți deja la dispoziție un review complet pentru Xiaomi Redmi Note 2, m-am gândit totuși că nu ar strica și câteva impresii din partea mea legate de acest smartphone.

Venise vremea să renunț la bătrânul BlackBerry Q10 ce mi-a fost alături mai bine de un an. Nu va dispărea complet din peisaj, fiind încă un terminal ce se descurcă excelent în majoritatea situațiilor, cel puțin în cele de care mă lovesc eu.

Voiam un smartphone cu Android, dar care să ruleze bine acest sistem de operare și care să primească update pentru o perioadă mai lungă. Primul gând a fost un terminal din seria Nexus, dar ultimele adiții depășeau cu mult limita maximă pe care mi-am impus-o: circa 1.000 – 1.200 de lei.

Așa am ajuns să-l studiez serios pe Xiaomi Redmi Note 2. Am citit majoritatea review-urilor pe care le-am găsit, iar apoi smartphone-ul a trecut și pe la colegul nostru Cosmin Mușat, care l-a testat în amănunt.

Xiaomi Redmi Note 2 (20)

Nu mai lungesc mult vorba și vă spun că tot ce mă așteptam să găsesc la Xiaomi Redmi Note 2 este acolo. Părerea lui Cosmin este pe deplin împărtășită și de mine, toate puncte pro sau contra pe care le-aș trece în dreptul telefonului ar fi identice cu cele găsite de colegul nostru.

Câteva aspecte ce merită menționate, după 2 săptămâni de folosință:

  • Custom ROM-ul MIUI 7 ce se bazează pe Android 5.0 Lollipop rulează în majoritatea timpului excelent, fără lag, cu tranziții fluente;
  • Varianta de software pe care o rulez momentan este cea stabilă, MIUI 7.0.8.0(LHMCNCI), versiunea pentru China. Nu vine cu Play Store preinstalat, dar magazinul de aplicații de la Google poate fi instalat destul de ușor. Sunt câteva tutoriale pe internet. Există mult bloatware și doar câteva dintre aplicații pot fi dezinstalate. Le-am grupat pe cele nefolositoare într-un folder și acolo au rămas. Ideea este că aștept varianta internațională a MIUI 7. Ea a fost lansată  de câteva zile (Global ROM MIUI 7 ver. 5.11.12), dar nu este cea stabilă, ci aceea dedicată dezvoltatorilor (beta). Probabil voi face o încercare și cu această versiune în cel mai scurt timp;
  • Tot despre MIUI trebuie să vă spun că oferă o multitudine de opțiuni. Mi-ar trebui multe paragrafe ca să amintesc tot ce poate face acest software. Dacă la început poți fi speriat de câte opțiuni găsești, totul este destul de intuitiv aranjat în meniu, așa că majoritatea dintre utilizatori se vor adapta repede;
  • O mică problemă am avut cu notificările pentru Gmail, Facebook Messenger, Skype ș.a. Pentru a le primi este nevoie de câțiva pași. În primul rând, ele trebuie blocate în secțiunea de aplicații recente, astfel încât să nu fie închise niciodată. În al doilea rând, trebuie setată permisiunea de autorulare din aplicația Security, preinstalată în MIUI 7, pentru fiecare dintre aplicațiile dorite. Chiar și așa, există momente în care conturile de Gmail nu se sincronizează și trebuie să verific manual Inbox-ul. Probabil doar un bug ce va dispărea după un alt update de soft;

Xiaomi Redmi Note 2 (19)

  • O altă problemă care m-a speriat a venit din dreptul microfonului principal. În apelurile de voce, interlocutorii mi se plângeau că mă aud foarte slab, cumva parcă aș fi vorbit de la mai mulți metri față de dispozitiv. Inițial am crezut că este o defecțiune de hardware, dar am căutat pe forumul MIUI și am găsit soluție. Este de fapt un alt bug software ce are o soluție simplă: ștergerea completă a memoriei cache (wipe cache), în modul Recovery. Există un tutorial aici. Problema a reapărut o dată în cele 2 săptămâni, dar am rezolvat-o la fel;
  • Camera foto principală este bună, dar nu chiar tot timpul. Destul de rar, recunosc, nu face autofocus corespunzător. Deși foarte rapid realizat, autofocus-ul mai dă rateuri, dar rar, foarte rar, poate în mai puțin de 5% din cazuri;
  • Calitatea în apelurile de voce este foarte bună (atunci când microfonul funcționează normal), m-a impresionat de-a dreptul. La fel ca și recepția semnalului GSM. În majoritatea zonelor din orășelul în care locuiesc, cu cele mai multe dintre telefoanele testate nu prind mai mult de 2 – 3 linii de semnal (Vodafone). Cu Xiaomi Redmi Note 2 am mai mereu 4 – 5 linii dintr-un maxim de 5. Sunt foarte mulțumit și din acest punct de vedere.

În rest, nimic de adăugat față de ceea ce este trecut în review-ul de pe gadget.ro. Plusurile și minusurile sunt și pentru mine aceleași, dar am decis că pot trăi cu o autonomie nu tocmai grozavă și cu o construcție cu mici scăpări. O husă din plastic tare a rezolvat o bună parte din ce-a de-a doua problemă.

Concluzie

Dacă Xiaomi Redmi Note 2 vă face și vouă cu ochiul, vă garantez că nu veți regreta alegerea nici dacă veți plăti pe el atât cât cer unii comercianți din țara noastră – aproximativ 900 de lei pentru varianta standard, respectiv 1.000 de lei pentru cea Prime. Costul poate scădea mult dacă vă hotărâți să-l comandați din China sau de la comercianți chinezi cu depozite în Europa – începând de la circa 600 de lei. Totuși, în acest caz garanția este aproape inexistentă.

Eu sunt pe deplin mulțumit de noul meu smartphone și sper că nu voi avea neplăceri nici pe termen lung. Fiabilitatea lui Xiaomi Redmi Note 2 va fi analizată în timp și voi reveni cu precizări dacă va fi cazul. Eu sper să nu mai revin, decât tot cu vești bune :).

Îi aștept și pe ceilalți deținători de Xiaomi Redmi Note 2 cu impresiile lor în secțiunea de comentarii.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.