Xiaomi se pregăteşte să lanseze un smartphone 5G foarte accesibil sub brandul Redmi

/
/
29 iun. 19
/

Xiaomi a învăţat să nu mai rateze nicio oportunitate în evoluţia tehnologică a smartphone-urilor, iar acest lucru îl vedem şi în România: primul telefon 5G disponibil la operatorii telecom din ţara noastră este Xiaomi Mi Mix 3 5G.

Chiar dacă acest device este cel mai ieftin model 5G existent la ora actuală, producătorul chinez are în plan să lanseze un model şi mai ieftin sub brandul Redmi. Un oficial Xiaomi parte din echipa Redmi a confirmat pe pagina sa de Weibo că un smartphone Redmi cu tehnologie 5G este în lucru şi va fi anunţat până la sfârşitul acestui an.

Partea cea mai importantă este legată de preţ. Se pare că acest telefon ar urma să aibă un cost de achiziţie de 300 dolari + taxe. Un adevărat deal am putea spune, însă vorbim totuşi de o evoluţie normală (orice tehnologie nouă este scumpă la început, urmând ca pe parcurs să se ieftinească).

Tot din tabăra Xiaomi mai aflăm că se mai pregăteşte şi un smartphone de gaming cu tehnologie 5G sub brandul Black Shark. Pentru acesta nu avem încă o perioadă estimativă de lansare, însă cel mai probabil nu va fi anunţat mai devreme de 2020.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.

Xiaomi 17 şi 17 Ultra au fost lansate oficial în Europa (iată ce preţuri au în România şi ce oferte avem în etapa de precomandă)

Xiaomi 17 şi 17 Ultra nu sunt smarthpone-uri noi, ele fiind lansate oficial în China încă de anul trecut (am detaliat şi noi cele două prezentări în articole dedicate aici şi aici).