ZTE Axon 7 Mini primeşte update la Android 7.1.1 Nougat

/
/
21 iun. 17
/

ZTE Axon 7 Mini este un smartphone lansat în toamna anului trecut la nivel global, iar din ianuarie 2017 este prezent şi în România pe canal oficial. Telefonul este unul compact, elegant, foarte bine construit şi include un hardware suficient de performant chiar şi pentru task-uri mai complexe.

Dacă fratele mai mare, ZTE Axon 7, a primit update la Android 7.1.1 Nougat undeva în luna martie a acestui an, iată că la câteva luni distanţă şi versiunea mini trece la cea mai nouă iteraţie Android. Conform ZTE, noul update este disponibil de câteva ore la nivel global şi poate fi implementat OTA.

 Ce noutăţi aduce Android 7.1.1 Nougat pe ZTE Axon 7 Mini:

  • Optimizarea performanţei procesorului şi a consumului de energie;
  • Optimizarea bateriei;
  • Suport pentru utilizarea a două sau mai multe limbi în acelaşi timp, emoticoane şi elemente de customizare noi;
  • Mod Multi-window;
  • Eliminarea altor bug-uri şi erori.

ZTE Axon 7 Mini poate fi achiziţionat în ţara noastră la preţul de 1299 lei sau îl puteţi găsi pe gearbest.com la preţul de 159.99 dolari după aplicarea codului AXONK, adică aproximativ 660 lei fără TVA.

Specificaţii complete pentru ZTE Axon 7 Mini:

  • display AMOLED de 5.2 inch cu rezoluție FullHD 1920 x 1080 pixeli protejat cu Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 617 de tip octa-core, GPU Adreno 405, 3 GB de RAM, 32 GB memorie internă, slot combo ce acceptă card microSD de până la 128 GB;
  • 4G LTE, dual sim cu slot combo, Wi-Fi 802.11 b/g/n/ac, dual band, Wi-Fi Direct, bluetooth 4.2, NFC, GPS cu A-GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C v3.0, jack de 3.5 mm;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu interfața MiFavor UI 4.0 cu update la Android 7.1.1 Nougat;
  • cameră principală de 16 Megapixeli, f/1.9, LED flash, filmare la 1080p şi cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 2705 mAh cu Quick Charge 2.0, 7.8 mm grosime şi 153 gr. greutate.
Sursa: zteusa.com
Categorii: ZTE
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

REDMAGIC 11S Pro – review (Cel mai puternic smartphone testat până acum! Dar cu ce preț?)

Ultimul smartphone testat și prezentat pe larg aici pe site a fost tot unul de gaming, de la aceeași companie mamă, să spunem, dar atunci a fost vorba despre un model din zona mid-range. Acum revin către voi cu cel mai puternic smartphone care mi-a ajuns până acum pe mâini, unul care, pe lângă un…

ZTE nubia Neo 5 GT – review (Răcire activă cu ventilator, Neo Triggers 5.0, iluminare RGB și funcții specifice de gaming în segmentul mid-range)

ZTE este unul dintre producătorii care cred în continuare în segmentul smartphone-urilor de gaming. Gama Neo a brandului nubia se concentrează pe zona mid-range, cu modele care încearcă să atragă prin funcții specifice telefoanelor de gaming, dar fără a afecta bugetele disponibile. Pe de altă parte, brandul distinct REDMAGIC este cel care propune unele dintre…

ZTE Nubia NaviX Ultra este primul smartphone din lume cu agent AI integrat în sistemul de operare

ZTE ne-a obişnuit să grăbească lucrurile şi cu alte ocazii, tocmai pentru a deveni primul în lume cu o anumită tehnologie, chiar dacă ea nu era încă pregătită pentru o versiune comercială.