Nexus 6P, telefonul dezvoltat de Huawei în parteneriat cu Google, este cel mai recent flagship din seria Nexus lansat odată cu Android 6.0 Marshmallow. Și ca orice device Nexus acesta este unul destinat atât celor ce caută o experiență nativă Android cât și dezvoltatorilor, fiind unul foarte prietenos când vine vorba de modificări.
Odată cu lansarea lui Nexus 6P, Google a facut publică o nouă comandă fastboot, și anume flashing, iar acest device este primul ce se folosește exclusiv de aceasta pentru deblocarea bootloaderului. Mai multe detalii despre aceasta voi oferi într-un articol viitor.
Deblocarea bootloaderului este primul pas necesar modificării unui device Android, oferindu-ne posibilitatea de a instala un custom recovery necesar obținerii accesului ROOT, instalării diferitelor tweakuri sau a unui custom ROM.
ATENȚIE! Deblocarea bootloaderului implică resetarea terminalului la setările din fabrică și ștergerea datelor personale din memoria internă. Înainte de a merge mai departe îți recomand să faci un backup al tututror datelor stocate în acesta. Mai multe detalii poți găsi făcând click aici.
De ce ai nevoie?
- un telefon Huawei Nexus 6P cu USB Debugging și Allow oem unlock activate în Settings -> Developer options. Dacă acest meniu nu este vizibil, accesează Settings -> About phone și apasă de 7 ori consecutiv pe Build number.
- un PC cu Microsoft Windows
- un cablu de date de calitate, de preferat cel original (OEM)
- drivere corecte instalate – Google USB Driver
- Android SDK Tools – link (acesta conține și driverul USB Google în caz de întâmpini probleme cu instalarea manuală a driverului de mai sus)
- răbdare
1. Ține apăsată tasta SHIFT și fă click 2 (dreapta) în orice folder (dar nu pe vreun fișier), inclusiv Desktop, și selectează Open command window here. Dacă folosești altă versiune Android SDK Tools decât cea recomandată mai sus execută aceiași pași în folderul unde se află executabilul fastboot.exe. Ți se va deschide o fereastră asemănătoare cu cea de mai jos.
2. Închide telefonul și pornește-l în modul bootloader. Pentru acest lucru va trebui să apeși simultan tastele Volum – și Power.
3. Conectează telefonul la PC folosind cablul de date și așteaptă ca acesta să fie recunoscut corect. Confirmă conexiunea executând în fereastra deschisă la primul pas comanda fastboot devices. Răspunsul acestei comenzi va trebui să semene cu cel din imaginea de mai jos.
4. Acum suntem pregătiți să deblocăm bootloaderul. În aceeași fereastră tastează și execută comanda fastboot flashing unlock ca în imaginea de mai jos.
5. Vei fi întâmpinat pe ecranul telefonului de un mesaj unde va trebui să confirmi executarea proceuslui de deblocare. Folosește tastele de volum pentru a selecta Yes și cea de Power pentru a confirma. Așteaptă până procesul se termină.
6. Odată finalizat procesul de deblocare va trebui să repornești telefonul în modul normal. Acest lucru îl poți face executând în aceeași fereastră comanda fastboot reboot
NOTĂ: Repornirea va dura mai mult decât în mod normal deoarece telefonul a fost resetat la setările din fabrică și va trebui să treci din nou prin procesul de activare a acestuia.
Gata! Ai deblocat bootloaderul unui Huawei Nexus 6P.
Dacă întâmpini probleme, ai întrebări sau feedback pentru noi te rog să folosești secțiunea de comentarii.