Huawei va renunţa o perioadă de timp la mare parte din procesoarele Kirin

/
/
9 aug. 20
/

În luna mai a acestui an Statele Unite ale Americii a anunţat că interzice tuturor producătorilor străini să vândă către Huawei atât timp cât aceştia folosesc tehnologie americană. Cei mai vizaţi au fost producătorii de cipuri, în special TSMC, companie care produce pentru Huawei procesoarele Kirin.

Din cauza acestor restricţii TSMC nu mai poate produce procesoare pentru Huawei începând cu data de 15 septembrie. CEO-ul Huawei, Richard Yu, a anunţat în cadrul China Information Technology Summit 2020 că seria de flagship-uri Huawei Mate 40 ar putea fi ultima cu procesor Kirin la bord. Pentru aceste smartphone-uri compania chineză a pregătit procesorul Kirin 1000, un procesor realizat pe un proces de fabricaţie de 5 nm ce va fi lansat oficial pe 5 septembrie în cadrul IFA Berlin 2020.

Ca alternative, Huawei nu are în acest moment decât MediaTek şi SMIC (Semiconductor Manufacturing International Corporation). Cel mai probabil viitoarele smartphone-uri Huawei mid-range şi high-end vor veni cu procesoare MediaTek, în timp ce zona entry-level va fi acoperită de SMIC (aceasta este capabilă să producă în acest moment doar procesoare pe proces de fabricaţie de 14 nm, adică doar Kirin 710A).

Dacă MediaTek este un partener de context, viitorul Huawei este reprezentat de SMIC. Producătorul chinez vine tare din urmă, Huawei investind deja în acesta peste 2.2 miliarde de dolari. Din păcate procesul este unul de durată, astfel că vor mai trece ani până la primul flagship Huawei cu procesor Kirin fabricat de SMIC.

PS: Se pare că pentru seria Huawei Mate 40 au fost rezervate aproximativ 15 milioane de procesoare Kirin 1000. Acestea vor acoperi cererea din China şi mare parte din cererea globală, acolo unde am putea vedea promovată această serie ca fiind una limitată (motivele se subînţeleg).

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Hardware, Huawei
Cuvinte cheie: 5 nm, Huawei, Kirin, Kirin 1000, procesor
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei mulţumeşte Statelor Unite ale Americii pentru restricţiile impuse în 2019 (fără acestea, industria de semiconductori din China nu ar fi progresat la fel de mult)

Încă din perioada 2019 – 2020 am spus că restricţiile agresive impuse de Statele Unite ale Americii nu vor face decât să ambiţioneze şi mai multe companiile chineze afectate, iar acestea din urmă, susţinute pragmatic de stat, vor reveni în câţiva ani mai puternice.

De ce operatorii telecom din România (Orange, DIGI, Vodafone) se raportează la euro, deşi totul se plăteşte în lei (salarii, facturi, taxe şi impozite etc.)

Începând cu data de 27.05.2026 pentru clienţii noi, respectiv 01.07.2026 pentru clienţii deja existenţi, DIGI îşi raportează toată partea comercială din România în euro. Am scris pe subiect mai multe articole astfel:

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.