Programul Rabla pentru electrocasnice 2020 începe pe 15 decembrie. Avem adăugate şi device-uri surpriză

/
/
27 nov. 20
/

Chiar dacă la un moment dat am crezut că programul Rabla pentru electrocasnice 2020 nu va mai avea loc în acest an, iată că politicul a câştigat şi astfel programul va începe oficial pe 15 decembrie.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat că începând cu 15 decembrie românii îşi vor putea cumpăra electronice şi electrocasnice noi cu vouchere reducere.

Programul are un buget total de 40 milioane lei ce va permite achiziţia a aproximativ 100.000 de device-uri. Voucherele vor avea o valoare cuprinsă între 200 şi 500 lei (în funcţie de echipamentul ales), iar noutăţile surpriză de anul acest sunt aspiratoarele, uscătoarele de rufe, laptopurile şi tabletele.

Valorile acordate vor fi următoarele:

  • voucher de 200 lei pentru achiziţia unui aspirator;
  • voucher de 300 lei pentru achiziţia unei maşini de spălat rufe şi / sau tabletă;
  • voucher de 400 lei pentru achiziţia unei maşini de spălat vase, aparat de aer condiţionat, frigider, combină frigorifică, televizor şi / sau uscător de rufe;
  • voucher de 500 lei pentru achiziţia unui laptop.

Un solicitant poate obține mai multe vouchere, dar pentru produse diferite, respectiv un voucher pentru un anumit tip de produs. Echipamentul vechi care va fi predat comerciantului trebuie să fie de același tip cu cel nou achiziționat, cu două excepții: pentru uscătoarele de rufe și pentru mașinile de spălat vase, sunt acceptate aparate vechi din restul listei programului.

Săptămâna viitoare va fi publicată şi lista comercianţilor acceptaţi în program.

”Aceste sume vor ajunge la români sub formă de vouchere electronice, după un proces de înscriere, care se va desfășura online. Practic, se va intra în aplicația informatică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro, unde trebuie completate datele personale ale solicitantului și bifat echipamentul pentru care se dorește finanțarea. Imediat după acest proces, aplicația va emite un voucher unic, electronic, cu o valabilitate de 15 zile. Cu acest voucher, orice român se va duce la un comerciant autorizat, va preda aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască și va achiziționa aparatul nou.”, a explicat ministrul Mircea Fechet.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei mulţumeşte Statelor Unite ale Americii pentru restricţiile impuse în 2019 (fără acestea, industria de semiconductori din China nu ar fi progresat la fel de mult)

Încă din perioada 2019 – 2020 am spus că restricţiile agresive impuse de Statele Unite ale Americii nu vor face decât să ambiţioneze şi mai multe companiile chineze afectate, iar acestea din urmă, susţinute pragmatic de stat, vor reveni în câţiva ani mai puternice.

De ce operatorii telecom din România (Orange, DIGI, Vodafone) se raportează la euro, deşi totul se plăteşte în lei (salarii, facturi, taxe şi impozite etc.)

Începând cu data de 27.05.2026 pentru clienţii noi, respectiv 01.07.2026 pentru clienţii deja existenţi, DIGI îşi raportează toată partea comercială din România în euro. Am scris pe subiect mai multe articole astfel:

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.