Primele şase trenuri Bombardier Talent ale celor de la TFC au fost puse în circulaţie

/
/
15 dec. 21
/

Chiar dacă CFR-ul este incapabilă să aducă în ţară noi trenuri sau automotoare, iată că Transferoviar (TFC), o firmă privată, mult mai mică şi mai puţin potentă financiar decât colosul statului, a reuşit să cumpere din Germania 12 trenuri Bombardier Talent BR 643.

Nu sunt noi, patru sunt produse în 2001 şi opt în 2004, însă chiar şi aşa vorbim de automotoare diesel care aduc un aer de ţară civilizată. Trenurile au o viteză maximă de 100 km / h, iar până la achiziţie au circulat în zona oraşului Dusseldorf.

TFC a intrat deja în posesia primelor şase unităţi, acestea au fost inspectate, revizuite şi igienizate, iar de astăzi au intrat în circulaţie în zona Clujului. Aceste trenuri vor ajunge şi pe trasee precum București – Aeroport Henri Coandă sau București – Buzău.

httpvh://youtu.be/sBxDEgptSE8

Din păcate suntem o ţară de rang secund în Europa, iar acest lucru se observă şi prin astfel de achiziţii. Într-un articol anterior scriam că ţara noastră îşi va cumpăra 32 de avioane de vânătoare F-16 vechi de 40 de ani, iar săptămâna aceasta Statele Unite ale Americii a donat României o aeronavă C-130 Hercules asamblată în 1974 (măcar aceasta a fost gratuită).

Sursa: hotnews.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Monitor curbat de gaming QD-OLED Philips Evnia 34M2C6500 – review (Nu doar pentru gaming la nivel înalt, ci potrivit pentru oricine, și totul la un preț extrem de competitiv!)

Începutul acestui an mă punea în fața unuia dintre cele mai bune monitoare de gaming pe care le-am testat până acum, iar în ultimele zile ale lui 2025 m-am jucat în fața unui alt monitor Philips de excepție. Nu este cu adevărat dintre cele mai performante, dar cu un excelent raport preț / specificații și,…

Ce pachete atractive de Crăciun a pregătit Huawei în ediție 2025 – 10 idei de cadouri inspirate (smartwatch-uri, căști wireless, tablete etc)

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Huawei prin magazinul propriu iese în față cu mai multe oferte atractive.

TOP 10: Oferte eMAG din 19.12.25 (televizor QD-MiniLED pe diagonala de 214 cm și cu nota 4.51 / 5 din 75 de review-uri, laptop de gaming ASUS cu display mare de 18 inci, monitor LG cu rezoluție 4K și rată de refresh la 144Hz etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un SSD portabil Kingston de 2 TB ce seamănă ca design cu o memorie USB, un stick cum i se spune în mod popular.