COTAR susţine că Euroins se îndreaptă încet si sigur spre faliment. Compania de asigurări respinge acuzaţiile

/
/
15 iun. 22
/

Piaţa de asigurări auto continuă să navigheze pe ape tulburi, asta după ce în toamna anului trecut Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru City Insurance.

După acest moment preţurile asigurărilor de tip RCA au luat-o razna, în unele cazuri poliţele fiind chiar şi de trei ori mai scumpe comparativ cu ultima prelungire.

Din păcate nu doar situaţia City Insurance a fost precară în ultimii ani, ci şi cea a Euroins. Liderul actual al asigurărilor auto din România este atacată zilele acestea de către COTAR (Confederaţia Transportatorilor Autorizaţi din România). Organizaţia avertizează public toate instituţiile financiare din ţară că Euroins se îndreaptă încet şi sigur spre faliment.

COTAR susţine că Euroins se află într-o situaţie financiară similară cu cea în care se afla City Insurance înainte de faliment. S-ar părea că Euroins îşi transferă în bănci din afara ţării peste 90% din disponibilităţile băneşti, în România fiind păstraţi bani doar pentru salariile angajaţilor şi mică parte pentru plata despăgubirilor.

Acelaşi COTAR acuză compania de asigurări că lună de lună are zeci de popriri pe conturile bancare, rostogolind astfel obligaţiile de despăgubire în instanţă.

La scurt timp de la apariţia acestor acuzaţii, Euroins a răspuns printr-un mesaj oficial:

“Considerăm că toate acuzațiile sunt înșelătoare și nefondate. Mesajele COTAR sunt menite să afecteze în mod deliberat imaginea Euroins și credibilitatea generală a pieței asigurărilor. Euroins România a dovedit că a luat măsuri pentru a-și îmbunătăți activitatea la toate nivelurile și asigurăm transparența și comunicarea adecvată prin regulile românești și internaționale de guvernanță corporativă. Euroins nu va mai răspunde acuzațiilor COTAR și știrilor false despre industria asigurărilor.”

Nu ştiu cât de adevărate sau nu sunt acuzaţiile celor de la COTAR, cert este că dacă mâine te duci să îţi repari maşina pe o poliţa RCA emisă de Euroins, majoritatea service-urilor auto te vor refuza. Oare de ce ?

Sursa: economica.net
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Hyundai a prezentat oficial primele imagini cu noua generaţie Hyundai Tucson (când ajunge în România?)

Hyundai Tucson este unul dintre cele mai apreciate SUV-uri din România, acesta fiind prezent mai tot timpul în topul vânzărilor din ţara noastră în segmentul său de piaţă.

Industria auto germană în cădere liberă, în doar 12 luni ieşind din sistem peste 42.300 de angajaţi

Industria auto germană trece printr-o criză aproape existenţială şi spun asta tocmai pentru că nu vorbim despre o simplă scădere a vânzărilor, ci despre o pierdere accentuată de competitivitate globală.

Un studiu suedez surprinde şi spune că degradarea bateriilor de pe maşinile electrice este mult mai lentă decât ne-am aştepta (extrem de puţine au atins degradare sub 80%)

Cei ce intenţionează să cumpere o maşină electrică se gândesc în primul şi în primul rând la bateria utilizată (tehnologie, autonomie, garanţie, viteza de degradare etc.). Acest lucru este cât se poate de normal în contextul în care bateria este cea mai importantă piesă din această nouă categorie de autovehicule.