De ce Apple a luat locul Huawei pe piața de smartphone-uri din România și nu Xiaomi, OPPO sau Motorola

01/10/2022

Din luna mai 2022, Apple a ajuns pe locul 2 în țara noastră în ce privește piața de smartphone-uri (oferta operatorilor de telefonie mobilă + piața liberă). Mă refer atât la valoarea produselor vândute, dar și la numărul de unități.

Samsung este lider autoritat cu peste 50% cotă de piață. Nu au niciun rival în proximitate. Huawei era la un moment dat într-un vârf de formă și ținteau fotoliul de lider. Au ajuns din câte știu pe la puțin peste 30%. Samsung ajunsese în unele luni să fie pe la 45%, un pic mai jos de atât.

A venit momentul în care Huawei a intrat pe lista neagră a Departamentului de Stat al SUA, iar încetul cu încetul au fost epuizate stocurile, iar marketshare-ul s-a diminuat. 53.13% dintre respondeți unui chestionar Gadget.ro consideră că Huawei nu mai vreo șansă de revenire.

Exista o așteptare pentru urcarea altor branduri chinezești pe poziția a 2-a. Xiaomi a fost o bună perioadă de timp, OPPO are planuri mari, iar Motorola printr-un portfoliu echilibrat de telefoane mobile a dovedit că poate urca încetul cu încetul. Am scris la un moment dat care consider că ar putea fi problemele OPPO și vivo în abordarea pieței locale.

După o introducere de câteva paragrafe cred că ar fi cazul să încerc a găsi un răspuns la întrebarea din titlu.

1. Smartphone-urile premium sunt în mare parte sub auspiciul iPhone și al seriei Galaxy S de la Samsung;

iPhone 14 Pro Max este cel mai nou smartphone de top al Apple pe diagonală mare;

OPPO, Xiaomi, OnePlus, Vivo etc au telefoane mobile cu specificații premium, dar nicio companie nu a reușit să livreze un competitor suficient de mare pentru seria S de la Samsung sau iPhone. Huawei reușise asta cu seriile P și Mate. Se vindeau în zeci de milioane unități la nivel global, au crescut pe urma faptului că aveau un marketing puternic, camere foto inovatoare, dar și un preț cu 1 – 200 euro sub Samsung și Apple.

Plus că prețurile ridicate te fac să alegi cumva la siguranță: iPhone sau Samsung. Clientul de Huawei P sau Matei s-a dus spre cele două alternative și nu a avut curajul să încerce altceva. Interfața Huawei amintea puțin de Apple și au preferat să aleagă iPhone, în loc de Xiaomi, OPPO etc.

2. iPhone-urile de la seria 11 spre generațiile mai noi au rezultate din ce în ce mai bune la nivel de cameră foto și video;

iPhone 14 Pro integrează un senzor de 48 Megapixeli ce ar livra imagini mai bune în low-light;

Era o perioadă când Apple nu strălucea la nivel de cameră foto și video pe smartphone-urile sale. Huawei-urile erau alese și pentru camera foto ce mereu aducea inovații interesante, de la senzor monocrom, până la modul de noapte și alte gimmick-uri cu priză la public.

Nu spun că brandurile chinezești stau rău aici, dar nu prea ai un motiv să alegi altceva când iPhone-urile se descurcă bine. Pe partea video încetul cu încetul au depășit și Samsung, iar materialele trase cu seriile 12, 13 sau 14 sunt aproape similare cu ceea ce obții de la un mirrorless entry sau mid.

iPhone-urile nu sunt cele mai bune în low-light, dar la modul Portrait stau bine de tot.

3. Autonomia iPhone-urilor nu mai este un punct slab;

iPhone 14 Plus = ecran mare pentru gama de bază;

Am folosit iPhone 11 Pro și 12 Pro Max în paralel cu Samsung Galaxy Note9 și Samsung Galaxy Note20 Ultra. iPhone-urile mi se pare că de la seriile 11 și 12 deși nu au cine știe ce baterii în mAh, excelează în mod pozitiv pe partea de autonomie. Mă rog, mult spus excelează cât mai degrabă faptul că trec testul unei zile de utilizare fără nicio problemă.

Am pasat 12 Pro Max către cineva din familie și deși îl folosește la nivel moderat spre intensiv, îl încarcă la 2 zile… Galaxy S20 Plus îl încărca zilnic, iar de multe ori după trei sferturi de zi era cu autonomia în zona roșie.

Cei ce se leagă strict de mAh nu au testat produsul ca să vadă că se descurcă bine spre foarte bine. Repet, nu cantitatea în mAh spune cât de mare este autonomia unui telefon ci modul în care a fost scris software-ul, cât de bine eficientizat este procesorul etc.

4. Xiaomi, OPPO, Motorola etc lansează produse pe bandă rulantă și nu încearcă să promoveze anumite serii clare de produse, nu știi care este premium și care este mid-range;

Xiaomi 12 Lite a debutat în iulie 2022, Xiaomi 12 a fost anunțat în decembrie 2021;

Aici sunt două aspecte:

  • o multitudine de produse, fără a fi clar identificată o serie premium. Pornești din start cu o multitudine din produse, la câteva luni apar Lite-uri și alte nebunii, la jumătate de an apare o actualizare a produsului de bază, o întreagă agitație ce este clară doar pentru geeks și ;
  • promovare de multe ori a produselor mid-range, când achiziția de telefoane mobile este mai degrabă aspirațională și lipsește un flagship capabil să rupă gura târgului. Huawei promova P-urile de top și Mate-urile premium, dar vânzările erau duse de către variantele Lite.

5. Valorea la revânzare a unui iPhone peste orice concurent Android;

Samsung Galaxy S21 FE 5G

Samsung Galaxy S21 FE a venit întârziat și a prins o reducere mare de preț la puțin timp de la debut;

Aici nici nu cred că are rost să mai detaliez. Samsung și ceilalți reduc prețurile drastic, iar gradul de perisabilitate este foarte mare. Au fost cazuri în care unele modele precum Galaxy S21 FE a fost redus cu aproape 8 – 1000 lei la mai puțin de 3 – 4 săptămâni de la intrarea în stocurile magazinelor.

iPhone-urile le poți revinde cât de cât bine și când sunt la ani buni de la momentul în care au fost cumpărate.

6. Smartphone-urile de top cu Android sunt mai scumpe uneori și față de iPhone;

Xiaomi Mi 11 Ultra a debutat la…, 6999 lei;

Când prețurile urcă la cer, iPhone-urile ies mai bine față de concurența Android. Pur și simplu, nu prea sunt găsite motive spre a cumpăra un alt smartphone. Îl revinzi mai bine, are suport software pe termen mai lung și update-urile sosesc instant, bateria nu este rea, camera foto excelează pe video și stă bine pe foto, software-ul este simplu și ușor de parcurs etc.

Plus că aș zice că majoritatea au și arici la buzunar, de la contextul dat de ultimii ani. Plus că iPhone-urile le găsești în oferta operatorilor, iar unele modele mai exotice și flagship lipsesc. Mi 11 Ultra dacă îmi amintesc corect nu a fost la Orange & co, dacă mă înșel mă puteți corecta în secțiunea de comentarii.

7. Puterea brandului;

Huawei P30 Pro a fost ultimul smartphone premium cu

vânzări serioase de la compania chineză și în țara noastră;

Huawei își formase un nume, marketing puternic, cameră foto bună, autonomie peste medie, servicii postgaranție bine concepute etc. Ceilalți încearcă, dar nu au resursele Huawei în a crește așa spectaculos într-o perioadă scurtă de timp.

Bineînțeles, piața este dinamică, iar un alt concurent poate lua locul Apple, chiar să rupă serios și din cota Samsung. Cine credeți că poate fi?

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.