Marca auto MG a intrat pe canal oficial în România şi vine cu un serviciu unic pe piaţă denumit Triple 7 Care

/
/
16 dec. 23
/

MG este o marcă auto britanică ce a fost lansată în 1924, dar care în prezent este deţinută de grupul chinez SAIC. Compania livrează în general maşini accesibile ca preţ, unele care concurează pe acelaşi segment cu Dacia, Suzuki, Skoda sau Renault.

MG a intrat pe canal oficial şi în România prin intermediul importatorului Quantum Auto Max, iar maşinile sunt disponibile spre vânzare în toată ţara prin intermediul unei reţele de 23 de dealeri (lista întreaga o găsiţi aici).

Marca britanica oferă un serviciu unic în România denumit comercial Triple 7 Care:

  • 7 ani de garanţie integrală (din bară în bară) sau 150.000 de kilometri;
  • 7 ani de asistenţă rutieră gratuită;
  • 7 ani de inspecţii tehnice anuale gratuite.

Gama disponibilă în ţara nostră este formată pentru moment din două automobile electrice (MG4 EV și MG ZS EV), un model plug-in hybrid (MG EHS) și două modele termice (MG ZS și MG HS). În viitor se vor alătura gamei și modelele Cyberster, MG5 și Marvel R, cel mai probabil din 2024.

Preţurile sunt destul de bune, de exemplu MG ZS pleacă de la 15.334 euro prin Programul Rabla (probabil vechiul program care nu va mai fi de actualitate în 2024).

Via: 0-100.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Hyundai a prezentat oficial primele imagini cu noua generaţie Hyundai Tucson (când ajunge în România?)

Hyundai Tucson este unul dintre cele mai apreciate SUV-uri din România, acesta fiind prezent mai tot timpul în topul vânzărilor din ţara noastră în segmentul său de piaţă.

Industria auto germană în cădere liberă, în doar 12 luni ieşind din sistem peste 42.300 de angajaţi

Industria auto germană trece printr-o criză aproape existenţială şi spun asta tocmai pentru că nu vorbim despre o simplă scădere a vânzărilor, ci despre o pierdere accentuată de competitivitate globală.

Un studiu suedez surprinde şi spune că degradarea bateriilor de pe maşinile electrice este mult mai lentă decât ne-am aştepta (extrem de puţine au atins degradare sub 80%)

Cei ce intenţionează să cumpere o maşină electrică se gândesc în primul şi în primul rând la bateria utilizată (tehnologie, autonomie, garanţie, viteza de degradare etc.). Acest lucru este cât se poate de normal în contextul în care bateria este cea mai importantă piesă din această nouă categorie de autovehicule.