Seria flagship Samsung Galaxy S25 ar putea fi echipată doar cu procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 (asta ar putea genera noi creşteri de preţ)

/
/
18 iun. 24
/

Seria flagship Samsung Galaxy S25 este programată pentru lansare la început de 2025, însă informaţii importante pe surse apar încă de acum.

Se pare că Samsung Foundry are mari probleme cu procesorul Exynos 2500, primul procesor pe 3 nm al companiei sud-coreene. Surse apropiate fenomenului susţin că Samsung are o rată de succes redusă în producţia noului procesor (această rată se referă la raportul dintre procesoarele funcţionale şi cele cu probleme ieşite de pe linia de producţie), astfel că există riscul ca la momentul lansării să nu poată fi furnizată cantitatea de chip-uri necesare pentru a acoperi cererea (primele 2-3 luni de după lansarea oficială a unui smartphone este esenţială deoarece atunci apar volume foarte mari, iar profitul este cel mai ridicat).

Dacă cei de la Samsung Foundry nu vor perfecţiona rapid procesul de fabricaţie, reprezentanţii Samsung Mobile vor aplica soluţia de rezervă / de avarie şi anume Qualcomm. Aceleaşi surse sugerează că sunt şanse foarte mari ca întreaga serie Samsung Galaxy S25 să fie echipată doar cu procesoare Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4, unele care la rândul lor nu sunt perfecte, dar care pot fi produse în cantităţi suficiente.

O altă problemă este că din primele teste a reieşit că Exynos 2500 nu se ridică la aceleaşi performanţe precum Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4, un alt aspect care îi îngrijorează pe cei de la Samsung Mobile.

La prima vedere pentru noi, utilizatorii, această soluţie (dacă se va aplica) sună bine, însă în realitate Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 se anunţă cel mai scump procesor mobile din istorie, astfel că am putea asista la măriri de preţ pentru toate modelele Samsung Galaxy S25.

În plus, dacă Samsung va decide să folosească doar procesoare Qualcomm, compania sud-coreeană va avea întâietate în livrări, astfel că flagship-urile altor producători ar putea fi amânate din lipsă de procesoare.

Sursa: x.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Pentru a menţine un preţ competitiv, Samsung ar putea să nu aducă niciun upgrade important pe Samsung Galaxy S27 (ar putea exista chiar un mic downgrade la nivel de display)

Ce se întâmplă acum în lume pe piaţa de semiconductori este un adevărat coşmar de preţ şi chiar un coşmar logistic pentru producătorii de telefoane inteligente.

Samsung Galaxy A27 este pregătit de lansare în Europa, însă preţul cu siguranţă va nemulţumi mulţi utilizatori

În martie 2025 era lansat oficial smartphone-ul Samsung Galaxy A26, un device accesibil, care s-a vândut destul de bine în Europa.

Estimările actuale susţin că al doilea trimestru din 2026 (cel în care ne aflăm) va aduce un profit record pentru Samsung (+1800% vs aceeaşi perioadă de anul trecut)

Samsung a publicat raportul financiar aferent primului trimestru din 2026, iar rezultatele au fost unele remarcabile. Conform gigantului sud-coreean, în perioada ianuarie – martie 2026 vânzările totale au ajuns la aproximativ 91 de miliarde de dolari, în creştere cu 43% vs trimestrul anterior. Profitul operaţional a fost de aproximativ 39 de miliarde de dolari, unul…