Românii nu au încă încredere în mărcile auto chinezeşti, cota de piaţă a acestora fiind în luna august de sub 3% (deşi sunt 10 branduri cu vânzări active, doar MG contează cu adevărat)

gAuto
/
/
7 sept. 25
/

Aţi observat că în ultima perioadă din ce în ce mai multe mărci chinezeşti au intrat oficial în România şi chiar dacă au investit foarte mult în promovare şi au făcut parteneriate solide cu dealeri mari din ţară, vânzările încă se lasă aşteptate.

În luna august au fost înmatriculate în ţara noastră 15.125 maşini noi, în creştere cu 51.67% vs august 2024, iar din acest total, maşinile chinezeşti au obţinut o cotă de piaţă de sub 3%:

  • BAIC – a înmatriculat 7 unităţi;
  • BYD – a înmatriculat 28 unităţi;
  • CHERY – a înmatriculat 9 unităţi;
  • DFSK – a înmatriculat 9 unităţi;
  • FORTHING – a înmatriculat 2 unităţi;
  • GEELY – a înmatriculat 67 unităţi;
  • JETOUR – a înmatriculat 1 unitate;
  • LEAPMOTOR – a înmatriculat 1 unitate;
  • LYNK & CO – a înmatriculat 4 unităţi;
  • MG – a înmatriculat 313 unităţi;

Observaţi că avem un total de 441 unităţi înmatriculate, adică o cotă de piaţă la virgulă de 2.91%. Puţin, foarte puţin.

Dacă luăm la analizat cifrele, se vede cu ochiul liber că 75% din aceste 441 unităţi sunt reprezentante de marca MG, singura despre care putem spune că are un cuvânt de spus în acest moment. Geely încă încearcă, dar vânzările încă nu sunt din cele mai încurajatoare, iar BYD creşte, însă în ritmul melcului (brandul chinez anunţa la intrarea oficială din primăvară că îşi doreşte ca până la final de an să vândă 5000 de unităţi şi abia dacă a vândut puţin peste 30 de unităţi, cu august inclus).

La capitolul mari dezamăgiri aş menţiona Leapmotor şi Lynk & Co, nume care sunt vizibile în România doar prin campaniile de marketing din online şi prin review-urile şi analizele bloggerilor auto.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…

Un producător chinez cu prezenţă oficială şi în România a dezvăluit sistemul care încarcă o maşină electrică de la 10% la 70% în 4 minute şi 30 de secunde

Dacă ți s-a părut vreodată că a aștepta 20 sau 30 de minute la o stație de încărcare rapidă este un inconvenient minor, industria auto din China tocmai se pregătește să facă această problemă o amintire a trecutului.