Piaţa auto de maşini noi din România pare că îşi revine, doar Dacia parcă merge cu frâna de mână trasă (minusul rămâne de peste 40%)

gAuto
/
/
2 iun. 26
/

După o perioadă ianuarie – februarie foarte slabă, piaţa auto de maşini noi din România pare a-şi reveni, ajungând deja la 3 luni consecutive de creştere.

În luna mai au fost înmatriculate 11.250 maşini noi, în creştere cu 6.93% vs mai 2025. Chiar şi în aceste condiţii însă, piaţa rămâne pe minus la nivelul întregului an, -9.33% vs primele 5 luni din 2025.

Cel mai rău pare a fi Dacia, liderul pieţei având în continuare un minus an pe an de peste 40%. Dacă în perioada ianuarie – mai 2025 Dacia înmatricula 14.875 unităţi, în aceeaşi perioadă din 2026 avem înmatriculate doar 8.826 unităţi. Şi cota de piaţă a scăzut masiv, de la 27.7% în 2025, la doar 18.11% în 2026 (în urmă cu ceva timp, Dacia avea aproape 30% din piaţa de maşini noi din România).

Într-un articol anterior am tratat pe larg acest subiect, iar printre cele mai evidente explicaţii ce stau la baza acestui minus important pentru Dacia am enumerat:

  • preţurile din ce în ce mai ridicate (vă spuneam că şi cel mai chel Logan, cel care nu are nici măcar un banal sistem infotainment costă 15.000 de euro);
  • lipsa Programului Rabla (este clar că Dacia se baza an de an pe acest program, mai ales că aşa preţurile deveneau mai prietenoase cu bugetele românilor);
  • tulburările economice şi instabilitatea politică (în astfel de vremuri sunt amânate cheltuielile ce nu sunt neapărat necesare, iar achiziţia unei maşini nu se face zi de zi);
  • concurenţa din ce în ce mai agresivă (intrarea mărcilor chinezeşti pe piaţă forţează cumva mâna tuturor producătorilor să ajusteze preţurile, astfel că un model precum Dacia Duster care nu prea avea concurenţă la nivel de preţ până acum 2-3 ani, se vede nevoit să lupte de la egal la egal cu modele mai bine dotate, cam în aceeaşi bani).

Mai jos vă las şi topul 10 pentru perioada ianuarie – mai 2026:

1.Dacia – 8826 unităţi;

2.Toyota – 5509 unităţi;

3.Skoda – 4230 unităţi;

4.Volkswagen – 4003 unităţi;

5.Hyundai – 2068 unităţi;

6.Ford – 2065 unităţi;

7.Mercedes – 2050 unităţi;

8.Renault – 2048 unităţi;

9.BMW – 1873 unităţi;

10.BYD – 1646 unităţi.

PS: şi Renault stă rău, -36% vs primele 5 luni din 2025.

Sursa: acarom.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cere de urgenţă introducerea de taxe vamale mai mari pentru maşinile PHEV fabricate în China

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cel care nu prea mai are multe de pierdut ţinând cont de situaţia precară a gigantului german, a ieşit recent în spaţiul public pentru a pune presiune pe Comisia Europeană.

România ar putea introduce în premieră acciza dinamică în benzinării (valoare acesteia poate să scadă cu până la 25%, atunci când cresc preţurile carburanţilor)

Preţurile carburanţilor au luat-o din nou razna în ultimele zile, pe fondul a două mari evenimente cu impact pentru ţara noastră:

Piaţa auto chineză a ajuns să fie haotică şi absurdă, în prima jumătate a anului 2026 lansându-se oficial peste 650 de modele noi şi facelift-uri (o medie de peste 3,6 modele / zi)

Foarte mulţi apreciază la chinezi viteza de schimbare, trecerea de la o generaţie la alta realizându-se într-un timp foarte scurt, greu de reprodus de restul producătorilor occidentali.