Ce maşini / modele vor fi eliminate complet de grupul Volkswagen până în 2030 (Porsche pare a fi cea mai ciopârţită)?

gAuto
/
/
19 iul. 26
/

Bănuiesc că nu mai este o surpriză pentru nimeni situaţia dificilă prin care trece grupul Volkswagen, cândva inima industriei auto globale. Oliver Blume, actualul şef al grupului, a anunţat recent un plan de redresare, unul care implică doar concedieri, închideri de fabrici, tăieri de costuri şi eliminări de modele.

Referitor la acest ultim aspect, se pare că până în 2030 vor fi eliminate 50% din modelele actuale, totul pentru eficientizare şi, mai ales, pentru supravieţuire.

Publicaţia germană Bild a intrat recent în posesia unor informaţii interne legate de aceste modele, maşini care în maxim 3-4 ani vor deveni istorie. Conform acestor date, sacrificate vor fi:

  • Volkswagen Taos;
  • Volkswagen Jetta;
  • Volkswagen T-Roc Cabriolet;
  • Volkswagen ID.5;
  • Skoda Fabia;
  • Cupra Raval;
  • Audi Q5 Sportback;
  • Audi Q6 e-tron Sportback;
  • Audi Nuvolari;
  • Audi A8;
  • Audi TT;
  • Audi A1;
  • Audi Q2;
  • Audi A3 (sedan şi hatchback);
  • Audi RS3;
  • toată gama Porsche 718;
  • Porsche Macan cu motoare termice;
  • Porsche Taycan;
  • Porsche Panamera.

Toate aceste maşini / modele nu vor mai primi o nouă generaţie, poate maxim un facelift pentru încă 1-2 ani, dar cam atât.

Sper şi cred că Volkswagen va aduce noi modele în locul acestora ce urmează a fi retrase de pe piaţă, altfel nu înţeleg acest plan de salvare.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

LIDL vine cu o premieră europeană şi anunţă primul său camion electric autonom, fără cabină şi fără şofer (acesta va conecta un centru de distribuţie şi un depozit)

LIDL este un nume mare în Europa, iar pentru noi este fără doar şi poate cel mai mare retailer alimentar (cu o cifră de afaceri de 26.7 miliarde lei şi un profit net de 1.34 miliarde lei în 2025, LIDL România este liderul pieţei de profil, la mare distanţă de concurenţă).

România iese din TOP 5 cele mai importante pieţe pentru Dacia după numărul de înmatriculări

Vânzările Dacia se chinuie în 2026, numărul înmatriculărilor din Europa (statele membre ale Uniunii Europene, țările EFTA, Turcia, Ucraina, Serbia și Bosnia și Herțegovina) cunoscând o cădere accelerată în primele 8 luni ale anului.

Europenii au început să treacă natural pe maşini electrice (acestea au depăşit cota de 30% în august pe cele mai importante pieţe europene)

În contextul în care preţurile carburanţilor au tot crescut în ultimele luni, europenii au început migraţia naturală către maşinile electrice (România este un caz mai deosebit, la noi şi carburanţii sunt scumpi şi electricitatea, însă aceasta din urmă mai are ceva speranţe de ieftinire în viitorul apropiat).