În 2023 vă scriam un articol prin intermediul căruia vă spuneam că din punctul meu de vedere, cea mai urâtă maşină din lume a fost, este şi va rămâne, Fiat Multipla. În acel articol v-aţi expus şi voi punctele de vedere şi chiar s-au strâns zeci de comentarii extrem de interesante.
Revenind la Fiat Multipla, italienii au decis să reînvie spiritul acestei legende neînțelese. Dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Paris 2026, noul concept Fiat Multiplay aduce o viziune complet diferită asupra versatilității urbane: un vehicul 3-în-1 capabil să se transforme rapid dintr-un SUV de familie, într-un Pick-up utilitar și monovolum reconfigurabil.
Italienii au proiectat o caroserie modulară cu o secțiune spate glisantă și retractabilă.

- în modul Monovolum / SUV de familie, mașina măsoară doar 4,45 metri în lungime (fiind mai scurtă decât un Jeep Compass sau o Dacia Bigster), dar oferă o configurație atipică de 6+1 locuri. Are trei rânduri de scaune, un spațiu generos pe înălțime și gardă înaltă la sol, protejată de elemente din plastic robust specifice crossoverelor;
- în modul Pick-up, prin retragerea parțială a cabinei și prin culisarea celui de-al doilea și celui de-al treilea rând de scaune spre interior, spatele mașinii devine o benă deschisă. În această configurație, mașina găzduiește 4 pasageri, iar bena liberă poate transporta echipamente sportive, biciclete sau obiecte voluminoase. Ba mai mult, eleronul spate se rotește ingenios pentru a deveni un suport integrat pentru biciclete.
Conceptul a fost inspirat la interior dintr-un pepene roşu, însă dacă mă întrebaţi pe mine, toată maşina este un pepene estetic.
Deşi au încercat ceva futuristic, noul concept de Fiat Multipla este mai urât decât originalul, doar că mai modern.








