Acţiunile producătorilor auto chinezi au scăzut brusc după ce BYD a anunţat reduceri de preţ consistente de până la 34% pentru 22 de maşini electrice şi PHEV

gAuto
/
/
26 mai 25
/

Producătorul auto chinez BYD, cel care a intrat recent şi în România, a anunţat în urmă cu doar câteva zile că până la final de iunie va aplica reduceri de preţ consistente de până la 34% pentru 22 de maşini electrice şi PHEV.

Tăierile de preţ sunt aplicabile în China, iar cel mai câştigat pare a fi modelul BYD Seal, cel care va ajunge la un cost de doar 102.800 yuani, adică aproximativ 14.270 dolari (-34% vs preţul actual).

Această veste însă nu a picat bine deloc burselor, astfel că la deschiderea de luni, 26 mai, a Bursei din Hong Kong, mai toate acţiunile producătorilor auto chinezi importanţi au scăzut brusc:

  • BYD – minus 8.25%;
  • Geely – minus 7.29%;
  • Li Auto – minus 4.93%;
  • Xpeng – minus 4.19%;
  • Great Wall Motor – minus 2.94%.

Se pare că piaţa auto se aglomerează prea mult, iar specialiştii se tem că producătorii auto chinezi vor declanşa un război al preţurilor, unul şi mai agresiv decât ce avem în prezent. Riscul cel mai mare însă îl are chiar piaţa locală din China, acolo unde producătorii apar precum ciupercile după ploaie (doar cei cu adevărat puternici reuşesc să iasă şi pe pieţele externe).

Sursa: techinasia.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.