Ieri au ieșit la iveală primele informații despre ceea ce astăzi aflăm că se numește Dacia MANIFESTO. Nu știm doar denumirea, ci avem mai multe informații legate de acest concept car ce nu prefigurează niciun viitor model Dacia, ci care și-a dorit să evidențieze câteva dintre valorile pe care producătorul vrea să mizeze în următoarea perioadă.

Cele mai de succes modele Dacia la acest moment, dacă îl excludem pe Spring, sunt Duster, Jogger și Sandero Stepway. Elementele pe care aceste vehicule le au în comun sunt garda la sol înaltă, deci potrivită pentru ieșiri în afara asfaltului și faptul că sunt robuste și eco. Partea eco se referă atât la latura economică, fiind mașini ieftine, dar și la cea ecologică.

Dacia MANIFESTO preia toate aceste elemente și le scoate la înaintare. Este un vehicul cu tracțiune integrală, simplu și robust, care redefinește esențialul. De fapt, aceasta a fost ideea principală a întregului eveniment din Paris, Franța. Dacia este și va rămâne o marcă pentru care esențialul este prioritatea întâi și în această notă vor fi dezvoltate și modelele următoare.

Deși Dacia MANIFESTO nu va avea un model de serie care să preia caracteristicile conceptului, așa cum am precizat deja, se pare că vor fi totuși câteva elemente ce vin ca sursă de inspirație pentru noile Dacii.

Unul dintre ele este reprezentat de YouClip, un sistem cu benzi elastice ce îți dă posibilitatea de a fixa cu ușurință unele accesorii utile (pe bord, de exemplu).

Dacia MANIFESTO

Totodată, conceptul „Bring your own device”, prezent deja pe noile Logan și Sandero, permite integrarea în bord a propriului smartphone, care este conectat la mașină și care acționează, prin intermediul unei aplicații, ca centrală multimedia.

O soluție ingenioasă prezentă pe Dacia MANIFESTO și care ar putea fi adaptată într-un fel sau altul pe o mașină de serie este reprezentată de blocul optic din partea frontală.

Dacia MANIFESTO

Acesta este amovibil și poate fi folosit ca lanternă sau ca sursă de lumină în caz de necesitate.

Observăm că Dacia MANIFESTO nu are niciun element cromat, iar asta este linia pe care se va merge de acum înainte. Nu doar că se renunță la acest material, ci este introdus unul nou, denumit Sparkle, un plastic în a cărui componență este mult material refolosit.

Dacia MANIFESTO

Prin transformarea polipropilenei reciclate și integrarea ei în acest material, Sparkle prinde un aspect de marmură, cu „picățele” ce nu sunt prezente doar la suprafață, ci care fac parte din structură.

Alte detalii ce pot fi remarcate la Dacia MANIFESTO:

  • anvelope de tip Airless, ce nu fac pană și care se pare că pot fi păstrate pe toată durata de viață a vehiculului;

Dacia MANIFESTO

  • întregul vehicul este complet impermeabil, inclusiv interiorul poate fi spălat cu apă de la un furtun;

Dacia MANIFESTO

  • husele scaunelor sunt detașabile și pot fi folosite ca saci de dormit;
  • prezența unei baterii dedicate extractabilă ce furnizează electricitate prin intermediul unei prize casnice;

Dacia MANIFESTO

  • nu există geamuri (nici parbriz, nici lunetă) și nici uși ori haion;
  • partea din spate, acolo unde ar fi trebuit să fie haionul sau luneta, este perfect plană și poate fi folosită ca spațiu de lucru;
  • plafonul este și el plat și vine cu multiple orificii în care pot fi ancorate chingi care să fixeze tot felul de obiecte.

Acum, dacă mă întrebați pe mine ce rost are acest concept, nu aș ști să vă răspund prea exact. Ce am înțeles eu de la evenimentul ce l-a avut drept vedetă pe MANIFESTO este că Dacia are de gând să rămână marca „Best value for money”. Adică să nu mai fie considerată ieftină, fiindcă asta nu are mereu implicațiile dorite, ci să convingă prin cel mai bun raport dintre preț și ceea ce primești. Esențialul, așa cum s-a tot punctat de către toți oficialii Dacia prezenți.

Înseamnă esențial că dotările vor fi doar cele de bază, fără posibilitatea de a alege echipamente complexe? Nu știu. Dar s-a specificat la un moment dat că se încearcă uniformizarea echipărilor, probabil în sensul de a nu mai fi disponibile dotări opționale dintre care să alegi.

În aceeași ordine de idei, Dacia a avut o prezentare în care s-a pus accentul pe conceptul „Bring your own device”. Adică să folosești propriul smartphone în locul unui sistem dedicat de infotainment. Asta ar însemna că astfel de echipamente nu vor mai fi disponibile pe viitor? Nu știu exact, dar aplicația ce va conecta telefonul inteligent la mașină va aduce funcție de detecție a oboselii, cu sfaturi și alerte. Practic, vor fi preluate informații din smartphone și va fi folosită chiar camera frontală spre a determina nivelul de implicare a șoferului în timpul condusului.

Dacă se investește serios în astfel de funcții, atunci să înțelegem că smartphone-ul va fi cel care va lua locul tot mai multor sisteme de la bordul mașinii? Vedem, deocamdată știm doar că detecția oboselii și a nivelului de concentrare ale șoferului se poate face nu de către mașină și senzorii ei, ci de către smartphone. Ceea ce nu e rău deloc, întrucât poți folosi această funcție și dacă ai o mașină mai veche, ce nu este dotată cu așa sisteme, ce vor fi obligatorii însă în UE din 2024.

În încheiere vreau să mai spun că Dacia rămâne pentru mine o marcă pe care o apreciez, care a dovedit că se poate dezvolta frumos, care se poate adapta în funcție de piață și care înțelege ce vor clienții. Puteți să mă contraziceți, dar cifrele din vânzări îmi dau dreptate. În primele 7 luni din 2022 Dacia are o cotă de piață în Europa de 7.5% în segmentul mașinilor personale, cu o creștere de 1.3% față de cât a avut anul trecut. Deci…

Categorii: gauto

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.