Xiaomi Redmi K90 Pro Max – smartphone cu sistem audio 2.1 BOSE, baterie de 7560 mAh cu încărcare pe fir la 100W şi versiune Denim Blue (spate tip denim)
Aşa cum v-am spus la începutul acestei săptămâni, Xiaomi a lansat în ultimele ore în China un nou smartphone inedit, unul va ridica cu siguranţă câteva semne de întrebare printre utilizatori.
Noua generaţie Škoda Superb cu motor 2.0 TDI a mers 2831 de kilometri fără să realimenteze (consum mediu de 2.6 litri / 100 kilometri cu foarte mici modificări faţă de versiunea de serie)
Ştiu că motoarele diesel par a fi de domeniul trecutului, însă iată că răzleţ mai apar şi astfel de performanţe, unele pe cale de dispariţie pentru această categorie.
Kia oferă într-o ţară europeană un odorizant auto cu formă de canistră şi cu miros de benzină celor care cumpără o maşină electrică (pentru a se obişnui cu tranziţia)
Vânzările de maşini electrice sunt în creştere, însă ritmul ar trebui să fie ceva mai alert. Pentru a convinge oamenii să treacă de la termic la electric, producătorii caută diverse soluţii de promovare, de atragere etc.
Oamenii nu aveau nevoie de smartphone-uri subţiri, astfel că nu doar Samsung Galaxy S25 Edge are vânzări dezastruoase, ci şi iPhone Air
În urmă cu doar câteva zile vă scriam că Samsung Galaxy S25 Edge se vinde atât de slab, încât Samsung a decis să retragă definitv seria slim Galaxy S Edge.
Black Friday 2025 la evomag – primele detalii
Am primit mai multe informații despre Black Friday în oferta unui magazin online autohton de care sunt sigur că ați mai auzit de-a lungul timpului - evomag.
Detalii despre cea mai nouă gamă de proiectoare Epson Lifestudio Flex și Pop, dar și cum poți printa cu Epson EcoTank L4360 la un cost cât mai redus (nu ai nevoie de cerneală pentru până la 3 ani)
Am participat la un eveniment Epson desfășurat într-un spațiu denumit Poem Boem din București. Era de fapt un apartament echipat cu cele mai noi proiectoare de la compania japoneză, dar și cu imprimantele Epson din seria EcoTank - cele conceput pentru uz casnic și home office.
Flanco a dat startul Black Friday 2025 – perioada de desfășurare și câteva dintre promoțiile pregătite la a 15-a ediție
Flanco a trimis un comunicat legat de Black Friday în ediția 2025, iar mai multe detalii descoperiți în rândurile următoare.
YANGWANG U9 Extreme a doborât recordul pentru mașinile super sport electrice pe Nürburgring și a coborât sub pragul a 7 minute
YANGWANG este un sub-brand de lux al BYD, iar clipurile cu U9 Extreme cred că le-ați descoperit în online de-a lungul ultimelor săptămâni, de la recordul de viteză atins și până la modul în care sare peste gropi sau eventuale limitatoare de viteză.
TOP 5: Motive pentru care consider că Orange YOXO este un abonament digital mult mai bun decât Vodafone EASY
Poate ştirea zilei de astăzi, 22 octombrie, a fost cea legată de lansarea Vodafone EASY în România, un serviciu ce se doreşte a fi un concurent direct pentru Orange YOXO. Am prezentat pe larg acest nou serviciu într-un articol dedicat, aşa că nu are rost să reiau informaţiile.
Test în condiții reale cu DS N°8, care a obținut o autonomie de peste 750 km
DS Automobiles a pus la încercare autonomia modelului electric DS N°8 în specificația Etoile FWD Long Range într-un test real, pe un parcurs ce a presupus plecarea de la DS DESIGN STUDIO, centrul de design DS Automobiles din Vélizy (78), pentru a ajunge în Les Landes și în orașul Biscarrosse, urmând un traseu pe rețeaua…
IKEA a lansat în România încărcătorul SJÖSS 65W, unul ieftin şi bun pentru smartphone-urile moderne ce vin fără încărcător în cutia de retail
Dacă v-aţi cumpărat recent un smartphone sau intenţionaţi să vă achiziţionaţi unul în perioada imediat următoare (nu de alta, dar Black Friday 2025 bate la uşă), foarte probabil veţi avea nevoie de un încărcător (mai toate telefoane din ziua de azi vin fără acest accesoriu în cutia de retail).
TOP 10: Oferte eMAG din 22.10.25 (cea mai ieftină tabletă Apple iPad cu nota 4.95 / 5 din 86 de review-uri, cameră auto 70Mai cu 3 senzori – față, interior și spate, SSD extern de 2 TB de la Kingston etc)
Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un SSD extern portabil Kingston cu capacitatea de 2 TB și nota 4.85 / 5 din 206 review-uri.
Bolt lansează în România noul serviciu Little Bolt (transportul se face doar cu maşini electrice Jinpeng de mici dimensiuni)
Serviciul de ride sharing Bolt a lansat în România un nou serviciu, o nouă opţiune de transport cunoscută drept Little Bolt. Acest serviciu este dedicat celor care vor să se deplaseze rapid prin oraş, dar la costuri mai mici.
Orange YOXO îşi diversifică oferta şi comercializează telefoane şi gadget-uri recondiţionate
Nu ştiu dacă este o simplă coincidenţă, însă chiar în ziua în care Vodafone a lansat serviciul Vodafone EASY, cei de la Orange YOXO anunţă o diversificare a ofertei şi comercializează telefoane şi gadget-uri recondiţionate.
Bursa zvonurilor: OnePlus 15 – cameră periscop cu zoom optic 3.5x, baterie de 7300 mAh și răcire îmbunătățită
OnePlus 15 urmează a fi lansat pe 27 octombrie în China, iar pentru varianta de Europa mai avem de așteptat.
Orange YOXO are un nou concurent direct, Vodafone EASY (preţurile pornesc de la 2 euro / lună)
Orange YOXO este un serviciu ce avea nevoie de un concurent direct şi iată că acest lucru se întâmplă în sfârşit (ştiu, ştiu, o să spuneţi că în trecut a mai existat şi Vodafone Flex, doar că acela nu a fost niciodată competitiv, preţurile sale fiind mult prea mari pentru a atrage).
DALI KUPID sau cum arată o boxă compactă premium cu sunet Hi-Fi la preț atractiv
DALI este o companie din Danemarca fondată în anul 1986, iar acronimul său provine de la Danish Audiophile Loudspeaker Industries. Au adus oficial în țara noastră o boxă compactă cu design premium și sunet Hi-Fi - DALI KUPID.
Samsung Galaxy XR sau ce primești la 1800 dolari – jumătate din prețul Apple Vision Pro
Samsung alături de Google și Qualcomm a prezentat Galaxy XR - un headset cu Android XR, înțeleg că este un fel de deschizător de drumuri pe această nișă (mă refer în special la partea de software).
5 gadgets de la Kaufland (22.10 – 28.10.2025)
A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.
Este cunoscută capacitatea bateriilor pentru OPPO Find X9 și OPPO Find X9 Pro în Europa – veste excelentă pentru cei interesați de telefoane chinezești cu baterii mari
Au apărut pe site-urile tech din afară mai multe detalii despre capacitatea bateriilor în Europa pentru OPPO Find X9 și OPPO Find X9 Pro.
RoPay, primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul, devine cu adevărat relevant şi ajunge la o reţea de 9 bănci partenere
RoPay, primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul, creşte într-un ritm constant şi începe să devină cu adevărat relevant pentru români.
Disney+ lansează un canal tv sportiv în Europa, unul ce a primit licenţă inclusiv pentru transmiterea în România
The Walt Disney Company vrea să intre cu brandul Disney+ şi pe piaţa de televiziune clasică, iar pentru a avea o şansă în plus, primul canal tv licenţiat este unul cu tematică sportivă.
Digi Mobil a portat atât de multe numere de telefonie mobilă în primele 9 luni din 2025, încât Vodafone, Orange şi Telekom nu se apropie nici luate împreună
Portarea dintr-o reţea în alta a devenit o banalitate în România, astfel că din ce în ce mai mulţi români apelează la acest proces pentru a-şi reduce costurile şi a-şi maximiza resursele. Într-un articol din 2024 am explicat pas cu pas cum arată procesul de portare.
SCUT sau cum și-a propus Orange să implementeze experiența acumulată de cea mai mare companie de cyberdefense din grup la nivel local
SCUT este o companie de securitate cibernetică ce are în spate ca și acționar pe Orange România. Colaborează cu Orange Cyberdefense și își propune să ofere un nivel înalt de protecție și asistență în eventualitatea unui atac cibernetic.
Tabletă Huawei MatePad 12 X PaperMatte Edition 2025 – review
La data lansării comerciale în țara noastră a tabletei Huawei MatePad 12 X PaperMatte Edition am adus primele impresii și codul exclusiv de reducere de -500 de lei - A500MPGADGET, valabil până la 30 octombrie 2025 în magazinul oficial Huawei România. Acum, după ce am avut suficient timp să descopăr în amănunt această tabletă, pot…