ASF a adoptat o nouă propunere pentru plafonarea tarifelor RCA, prima fiind retrasă săptămâna trecută

/
/
27 mart. 23
/

Săptămâna trecută ASF a propus un proiect pentru plafonarea tarifelor RCA, unul care prevedea (printre altele) ca plafonarea preţurilor poliţelor RCA să fie făcută la valoarea practicată de fiecare asigurator la 1 martie 2022 (sau 1 martie 2023 daca tariful practicat la această dată era mai mic).

Aceasta propunere a fost vehement contestată de firmele de asigurare, deoarece cele două variante de preţ au fost gândite şi calculate pe structuri diferite şi nu pot fi comparate. Proiectul a fost retras între timp, însă în cursul zilei de astăzi ASF a revenit cu o nouă propunere.

De data aceasta se doreşte plafonarea preţurilor poliţelor RCA la valoarea practicată la 28 februarie 2023, perioadă mult mai realistă şi mai apropiată de zilele noastre. Restul punctelor din proiectul iniţial rămân la fel:

🔵Plafonarea va fi implementată 6 luni de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern;

🔵Comisioanele brokerilor se limitează la maximum 8% din prima brută încasată;

🔵Se plafonează costul cu înlocuirea maşinii avariate (la despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeași clasă sau o clasă inferioară, calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu de închiriere publicat de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România).

Este foarte probabil ca această nouă propunere să treacă sub această formă, mai ales că ASF are şi acordul Consiliului Concurenţei.

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.