Deși acum câteva luni existau zvonuri cum că vârfurile de gamă din seria Zenfone nu vor mai adopta formatul compact, care are la activ deja două generații, iată că ASUS merge mai departe cu aceeași abordare pentru telefoanele flagship ale brandului.

Am ceva experiență cu smartphone-urile din gama de top ASUS, am folosit pentru mai bine de un an un Zenfone 8 și l-am testat în amănunt și pe Zenfone 9. De câteva zile l-am primit și pe ASUS Zenfone 10, iar mai departe vedem cu ce a venit nou producătorul taiwanez în 2023, ce a adăugat în rețetă, ce a păstrat nealterat, dar și ce a dispărut din peisaj.

Specificații smartphone ASUS Zenfone 10

Date tehnice

Smartphone
ASUS Zenfone 10
EcranAMOLED de 5.92 inch, aspect 20:9, rezolutie 2400 x 1080 pixeli, densitate 446 ppi, rată de refresh maximă la 144Hz, HDR 10+
ProcesorQualcomm SM8550-AB Snapdragon 8 Gen2 pe 4 nm, octa-core cu 1 x 3.2 GHz pe Cortex-X3 + 2 x 2.8 GHz pe Cortex-A715 + 2 x 2.8 GHz pe Cortex-A710 + 3 x 2.0 GHz pe Cortex-A510
Memorie16 GB RAM, 512 GB spațiu intern de stocare de tip UFS 4
GPUAdreno 740
Sistem de operareAndroid 13 cu interfața Zen UI
Conectivitatedual SIM 5G (2 x nano SIM), Wi-Fi 7 & 6E 802.11 a/b/g/n/ac/ax, tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Bluetooth 5.3, NFC, localizare prin A-GPS, Glonass, Galileo, GNSS, BeiDou, NavIc și QZSS, USB Type-C și jack audio de 3.5 mm
Camere foto și videoCameră principală cu 2 senzori:
- 50 Megapixeli Wide, 1/1.56 inch, f/1.9, PDAF, Hybrid Gimbal Stabilizer 2.0 pe 6 axe
- 13 Megapixeli Ultrawide, f/2.2,
Filmează 8K 4320p cu 24 fps, 4K 2160p cu 30 /60/120 fps, Full HD 1080p cu 30/60/120/240 fps

Cameră frontală 32 Megapixeli cu senzor RGBW, pixel binning 1.4μm
Filmează Full HD 1080p cu 30 fps
Baterie4300 mAh, încărcare pe fir la 30W, încărcare wireless Qi la 15W
Alte detaliidifuzoare stereo, senzor de amprentă integrat în butonul Power
Greutate172 grame
Dimensiuni146.5 x 68.1 x 9.4 mm

Pachet, design și construcție

ASUS Zenfone 10 - review

Spatele din plastic finisat rugos asigură un grip excelent.

Exemplarul pentru review a ajuns la mine în ceea ce pare chiar pachetul de retail, însă poate fi vorba totuși de o unitate de preserie, având în vedere că am primit-o înainte de lansarea oficială. În cutie, pe lângă telefon, mai este o husă de protecție, agrafă pentru acces la slotul sim, încărcător rapid pe USB-C, cablu cu mufă USB-C la ambele capete și un ghid al utilizatorului:

Carcasa de protecție este de culoare neagră, ceea ce nu se potrivește tocmai cu nuanța deschisă a modelului ajuns la noi. Apropo de asta, ASUS Zenfone 10 este disponibil în nu mai puțin de 5 culori: Comet White (precum cel de față), Midnight Black, Starry Blue, Aurora Green și Eclipse Red.

Revenind la husa de protecție, aceasta este din plastic tare și se prinde de telefon cumva ca și cum ar fi niște clipsuri la colțuri. Asta înseamnă că trebuie așezată atent și apăsat ceva mai tare pe margini. Doar că această carcasă este foarte mult decupată pe trei dintre laturi, doar pe stânga fâșia laterală este continuă, în rest să zicem că doar colțurile sunt acoperite. Pe de altă parte, lentilele camerelor de pe spate, ce ies din profilul telefonului destul de mult, în special senzorul principal wide, sunt protejate de o bordură suficient de înaltă.

Ca design, ASUS Zenfone 10 nu se îndepărtează mai deloc de modelul de anul trecut. Avem aceleași linii generale, ba chiar poți confunda cele două generații. Spatele din plastic se continuă ușor și pe margini, unde se întâlnește cu un șasiu zdravăn din aliaj metalic. La fel se întâmplă și cu ecranul, ușor curbat pe toate laturile, ce vine îmbinat direct cu șasiul metalic, fără alte elemente din plastic vizibile, cum se mai întâmplă uneori, ce-i drept în segmentele inferioare, undeva în zona mid-range și low-cost, de exemplu.

Cele două lentile ale camerelor de pe spate pot părea inițial supradimensionate, dar apar așa mai degrabă în poze, în realitate nu deranjează vizual. Cel puțin nu pe mine. Modulul senzorului principal, cel de sus, este evident mai înalt decât cel ultrawide, iar asta face ca telefonul să se sprijine direct pe inelul din jurul lentilei atunci când telefonul este așezat pe spate.

Zona frontală este ocupată în mare parte de ecran, așa cum este trendul deja de ceva ani. Doar că raportul între ecran și corp nu este nici de data aceasta cel mai înalt cu putință, sunt margini late chiar și pe lateral, pentru standardele flagship din 2023. Nu mai vorbesc de marginea de jos și fără discuție de cea de jos, ce sunt mai late decât ar fi fost de preferat. Mai mult, camera frontală nu se „ascunde” să zicem în ecranul stins, ci are un inel cromat în jurul ei, cumva spre a ieși în evidență în orice moment. Nu ai cum să-i ratezi poziționarea din colțul stânga sus.

Chiar dacă raportul ecran / corp nu este cel mai ridicat, ASUS Zenfone 10 rămâne un smartphone extrem de compact, cel puțin în zona flagship nu sunt multe modele ce pot concura ca dimensiuni, pe lungime și lățime. În schimb, grosimea este ceva cam mare, se apropie de 1 cm. Asta vine totuși cu un avantaj, smartphone-ul se simte extrem de robust, de solid, aproape că nu flexează deloc oricum ai încerca să provoci așa ceva.

Construcția, în general, este de foarte bună calitate, demnă de segmentul de top. Îmbinări strașnice, finisări de detaliu foarte bine executate, doar la materialul de pe spate se pot găsi persoane care să vină cu reclamații. Asta fiindcă acolo este vorba despre plastic, pe care unii nu-l văd demn de un telefon vârf de gamă. Chiar și așa, cei ce țin la un grip excelent nu au cum să nu aprecieze proprietățile acestui plastic, ce este foarte rugos și care aproape că se agață de palmă.

Trebuie amintit și că ASUS Zenfone 10 respectă standardul IP68 pentru protecție împotriva infiltrării lichidelor și a prafului la interior. 

Ecran și sunet

ASUS Zenfone 10 - review

Ecran demn de un flagship, dar care nu a făcut mulți pași înainte față de generațiile precedente.

Nu prea am avut ce comenta vis-a-vis de display-ul lui Zenfone 9, deci nici acum nu prea am cum să vin cu reclamații, fiindcă, în mare parte, vorbim despre același panou.

Este tot un AMOLED de 5.9 inch, aceeași rezoluție, ce la această diagonală aduce o densitate ppi excelentă, doar la rata maximă de refresh s-a făcut un update. Se poate urca acum până la un maxim de 144Hz, deși în meniul cu setări ale afișajului nu descoperi această opțiune. Acolo, poți alege între cea de bază de 60Hz, dar poți urca la 90Hz ori 120Hz sau poți muta pe mod Auto, când sistemul gestionează care este cea mai bună opțiune, în funcție de scenariu. La 144Hz se poate ajunge doar în modul Performance, telefonul urcă la astfel de rate de refresh doar în jocuri, acolo unde este posibil, desigur.

Setările afișajului pentru ASUS Zenfone 10:

Ecranul produce nuanțe vii, vibrante, contrast infinit, cu negru absolut și o luminozitate maximă ce este pe la 1.000 niți la nevoie, adică în lumină naturală puternică (nu am măsurat și nu am informații oficiale, dar din experiență este pe acolo). Parcă nu s-a făcut un update la luminozitate, care nu-i scăzută nici pe departe, dar parcă în 2023 s-ar putea să vrei mai mult. 

Display-ul este cu siguranță demn de un flagship din 2023, deși nu aș spune că diferă cu mult față de cele ale generațiilor precedente.

Sunetul stereo, cu difuzor principal pe latura de jos ce este ajutat de cel pentru apeluri la conținut multimedia, este de bună calitate. Îl pot numi de foarte bună calitate la modul general, dar pentru un vârf de gamă din 2023 îl pot încadra doar la bun. După ce am experimentat sunetul de pe ASUS ROG Phone 7 Ultimate, nu-l pot așeza pe cel al modelului ASUS Zenfone 10 nici pe aproape.

Sunetul extern este de bună calitate, are și ceva bass, dar nu suficient pentru segmentul unde este poziționat. Mediile și înaltele sunt bine conturate și corect separate, dar nimic cu adevărat uimitor. Volumul maxim este înalt, dar nici aici nu se sparg recorduri. Este undeva sus în clasament, dar nu aș spune că prinde pozițiile din top 10. Din păcate, la volum maxim apar ceva distorsiuni și degradări ale calității, acompaniate și de vibrații puternice ale spatelui, ce se simt prea pronunțat în mână.

La fel ca la modele anterioare din seria compactă Zenfone, ASUS aduce în continuare jack-ul audio de 3.5 mm. Iar de aici iese un sunet căruia nu prea am ce-i reproșez. Am testat cu căștile ASUS ROG Cetra II Core, ce sunt cele mai bune in-ear cu fir pe care le am, și experiența audio este excelentă. Absolut nimic de reproșat. 

Hardware, sistem de operare și aplicații

ASUS Zenfone 10 - review

Totul se mișcă incredibil de rapid prin interfață și orice aplicație, iar bloatware-ul este la minim.

Nimic de reproșat nici aici, unde ASUS Zenfone 10 încă se bazează pe cele mai performante soluții ale momentului, așa cum au făcut și generațiile anterioare. Cel mai puternic chipset din lumea Android în 2023 este sub carcasă, unul ce integrează procesor extrem de capabil, dar și un GPU asemenea, ce duce fără probleme orice joc din magazinul Google la detalii maxime și un fps ridicat susținut.

Memoria RAM poate fi de 8 GB la versiunile de bază, dar aici vorbim despre o cantitate dublă, ce face ca multitasking-ul și revenirea la aplicațiile folosite cu câteva ore în urmă să fie instantă. Memoria internă poate fi de 128, 256 sau de maxim 512 GB, ca în cazul de față. Este cea mai rapidă a momentului, însă nu există suport pentru carduri de memorie.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre ASUS Zenfone 10:

Sistemul de operare este cel mai recent posibil, iar implicarea în interfața Android 13 din partea ASUS este minimă ca aspect. Poți alege chiar să renunți la orice schimbare de design și să folosești interfața stock, dar rămân mereu toate funcțiile adiționale pe care le aduce ASUS Zenfone 10 suplimentar unui Android nativ.

Este vorba despre destul de multe adiții, pe care poți alege să le folosești, să le activezi, sau nu. De exemplu, sunt gesturi ce pot fi folosite pe ecranul stins, blocat, sunt suportate gesturi de swipe pe senzorul de amprentă, care duc la anumite acțiuni, dar sunt valabile și gesturi de tap (Back Tap) pe zona din spate a telefonului. Asta ca să numesc doar câteva dintre aceste funcții, cărora li se mai adaugă și altele, precum Edge Tool, o bară laterală unde poți aduce cele mai folosite aplicații, pe care le poți accesa rapid oricând, sau Game Genie, spațiu unde gestionezi setările de performanță pentru jocuri, pe care le poți personaliza pentru fiecare titlu în parte. Nu sunt neapărat funcții unice, exclusive, care nu se mai regăsesc și la alți producători, dar sunt binevenite.

Sistemul de operare, interfața și de fapt totul se mișcă incredibil de rapid. Nu am întâlnit lag, nu am experimentat deloc agățări ori întârzieri, nimic, totul se întâmplă instant. O experiență de utilizare fără cusur.

La fel de bine și pe partea de aplicații preinstalate. Bloatware la minim, chiar dacă, pe lângă cele de la Google, mai sunt aduse și Facebook, Instagram, Facebook Messenger și Phone Clone, de la ASUS. Oricum, puține, extrem de puține, lista tuturor aplicațiilor este foarte restrânsă.

Capturi de ecran din interfața Zen UI cu Android 13 pe ASUS Zenfone 10:

Performanță

În testele de benchmark apar unele dintre cele mai mari scoruri de până acum din lumea Android, dar ele vin cu o încălzire serioasă a carcasei.

Așa cum spuneam mai sus, totul rulează excelent pe ASUS Zenfone 10, iar asta se poate explica chiar prin scorurile obținute în testele de benchmark pe care le rulăm pe mai toate telefoanele testate.

Teste benchmark

Smartphone
ASUS Zenfone 10
AnTuTu v10.0.3-OB31620165 puncte
AndroBenchSequential Read - 3502.6 MB/s
Sequential Write - 3046.61 MB/s
Random Read - 451.05 MB/s
Random Write - 560.63 MB/s
3DMarkWild Life Vulkan - 8261 puncte
Wild Life Extreme Vulkan - 2265 puncte
GFXBenchCar Chase ES 3.1- 71 fps
Manhatan 3.1 ES 3.1 115 fps
PCMark Work 3.0 Performance18587 puncte
Geekbench 6 v.6.1.0Single-Core - 2024 puncte
Multi-Core - 5712 puncte

Testele de benchmark rulate pe ASUS Zenfone 10:

Vreau să spun aici că în sarcinile foarte stresante, cum sunt desigur testele de benchmark, ASUS Zenfone 10 se încinge serios. Pe spate undeva central, dar ceva mai sus, lângă lentilele camerei ultrawide apare o zonă foarte fierbinte, dar nu neapărat exagerat. Pe de altă parte, în centrul ecranului, tot așa, ceva mai sus de jumătate pe înălțime, sticla se simte foarte încinsă, iar această zonă se extinde pe mai toată suprafața display-ului, către margini fiind evident mai puțin fierbinte. Așadar, performanța vine cu un revers al medaliei.

Spatele din plastic, ce practic izolează termic și care ține mai tare căldura sub carcasă, nu o disipă deci cel mai eficient spre exterior. Astfel, după câteva minute bune susținute de rulare la maxim, apare un evident thermal throttling, ce duce la scăderi ale performanței chiar și de mai bine de 30%.

Conectivitate

ASUS Zenfone 10 - review

Suportul Wi-Fi 7 mi se pare că ține capul de afiș la partea de conectivitate.

Aici nu aș spune că-i mai pot reproșa ceva lui ASUS Zenfone 10. Poate doar la portul USB-C, care nu știu exact ce versiune este, nu am găsit informații oficiale. În rest, lângă portul USB-C vedem difuzorul și microfonul principale, precum și slotul pentru cele două cartele nano sim. Latura din stânga este liberă de orice fel de element, sus apare un microfon secundar și jack-ul audio de 3.5 mm, iar pe dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel Power, care este la același nivel cu șasiul, nu iese din profil precum butoanele pentru volum, și integrează și senzorul pentru amprentă. 

Acesta din urmă are un răspuns aproape instant, iar rata de recunoaștere este foarte înaltă, foarte, foarte rar mai dă greș,iar atunci poate fi de vină chiar utilizatorul, ce nu așează cum trebuie degetul. Pe de altă parte, butonul Power și, implicit, senzorul de amprentă, este poziționat aproape la mijlocul terminalului, deci nu-i cel mai bine așezat, nu-i cel mai ușor de atins. 

Elementele de conectivitate fără fir sunt reprezentate de disponibilitate 5G pentru ambele cartele, cu suport pentru benzile n1 / n2 / n3 / n5 / n7 / n8 / n12 / n20 / n28 / n38 / n41 / n77 / n78. Se adaugă Wi-Fi 7, cum puține smartphone-uri pun, Bluetooth 5.3, NFC și localizare prin mai toate serviciile posibile, anume A-GPS, GNSS, Glonass, Galileo, BeiDou, QZSS și NavIc.  

Camere foto și video

ASUS Zenfone 10 - review

Nici anul acesta nu a apărut o lentilă cu zoom optic, iar senzorii ultrawide și cel frontal au pierdut sistemul AF.

La partea de senzori, am trecut în tabelul de la începutul review-ului tot ce am găsit oficial despre specificațiile tehnice, așa că trecem peste partea aceasta.

Interfața aplicației Camera de pe ASUS Zenfone 10 este una deja obișnuită la dispozitivele cu Android, cu mențiunea că la acest telefon în zona de sus a modurilor de captură nu există direct butoane de tip scurtătură, ci trebuie să faci swipe de sus în jos spre a le scoate la iveală. În rest, aceeași abordare pe care o știm cei ce folosim Android în versiune mai recentă.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe ASUS Zenfone 10:

Sunt multe moduri de captură disponibile pe ASUS Zenfone 10, așa cum se observă din screenshot-urile de mai sus, iar noi începem analiza cu cele banale, clasice, să le zicem așa. Mă refer la pozele cu multă lumină naturală în cadru.

Poze ultrawide, wide, zoom 2X și 4X realizate cu ASUS Zenfone 10:

Vedem mai sus că rezultatele sunt bune, dar nu grozave pentru senzorul ultrawide, foarte bune pe wide și zoom 2X, care se face prin crop tot de la senzorul wide, dar chiar și majoritatea celor cu zoom 4X se prezintă bine, mai ales că vin tot de la senzorul de 50 Megapixeli.

Când lumina din jur este mai puțină, dar fără a activa modul de Noapte, pozele arată cam așa:

Vedem că pe ultrawide avem rezultate foarte slabe pentru un flagship, mult prea mult zgomot de imagine și puține detalii, dar to ce se face din senzorul de 50 MP este mai mult decât ok, în special cele normale, fără zoom. Chiar și acelea însă sunt cel puțin utilizabile, la zoom 2X chiar foarte ok.

Pe timp de noapte, cu modul dedicat, nu poți face decât poze ultrawide și wide, fără posibilitate de zoom.

Poze în low-light cu modul de Noapte activat pe camerele spate de pe ASUS Zenfone 10 (ultrawide și wide):

În funcție de scenă, pe ultrawide sunt rezultate bune, dar și mai puțin bune, în timp ce pe senzorul principla avem poze foarte reușite. Expunerea nu este cea reală, dar se aduc multe detalii din zonele aflate în întuneric aproape total, ceea ce este impresionant.

Camera frontală este de 32 MP, dar prin pixel binning 4-in-1 fotografiile finale sunt de 8 MP. Senzorul este de tip RGBW, adică ar trebui să se descurce bine și în lumină slabă. Așa că l-am testat și în astfel de condiții.

Poze realizate cu camera frontală de pe ASUS Zenfone 10 (cu și fără mod Portret, precum și în Low Light):

Selfie-urile sunt bune, dar nimic spectaculos. Ba chiar uneori apare ceva cam mult zgomot de imagine, în timp ce pe Portret se mai dă greș cu fundalul. Într-un exemplu de mai sus o lentilă a ochelarilor de soare pe care îi am pe cap este scoasă total din scenă…

Pe filmare, ASUS Zenfone 10 poate capta la rezoluție maximă 8K cu 24 fps, însă doar cu senzorul de 50 MP, logic. Totuși, pe ultrawide nu ai decât opțiunile 4K 30 fps și Full HD cu 30 sau 60 fps. De HD 720p nu vorbim, fiindcă nu cred că mai trage cineva la așa rezoluție în 2023. La fel, dacă activezi HDR nu ai decât senzorul wide la dispoziție și tot așa.

Cum arată clipurile video? Sincer nu chiar atât de bine pe cât te-ai putea aștepta. Nu-s deloc rele, dar parcă nici nu ies cu nimic în evidență, cel puțin nu pentru un vârf de gamă. Adică, sunt detalii pe 8K, dar parcă și ceva zgomot de imagine. Pe 4K HDR îmi place cum arată imaginea, însă totuși parcă nu-i nimic wow. Mai mult, nu este o consistență pe video. În aceleași condiții, dar în clipuri diferite vezi că ai altă expunere, alt balans de alb. La două clipuri trase în același loc, la diferență de doar câteva zeci de secunde.

Există mod HyperSteady 2.0, care se poate activa doar pe Full HD 30 fps cu HDR sau pe Full HD 60 fps, dar fără HDR. Stabilizarea impresionează, este aproape la nivel de cele mai noi camere de acțiune, dar, din nou, parcă este cam mult zgomot de imagine prezent.

Per total se pot face mai multe de la ansamblul de camere. Nu-i nimic grav nici acum, cum am spus deja, dar de la un flagship ai așteptări mari. Sunt sigur că este nevoie de unul sau două update-uri software bine țintite și ansamblul foto poate produce rezultate mult mai bune.

În schimb, nu pot să nu remarc faptul că la ASUS Zenfone 10 nu mai există autofocus pentru senzorul ultrawide, care era la Zenfone 9, care avea AF chiar și pe camera de selfie, ce și ea l-a pierdut la noul model.

Autonomie și încărcare baterie

Autonomie ASUS Zenfone 10

Autonomie bună spre foarte bună la utilizare normală, dar care scade abrupt când pui ansamblul hardware serios la lucru.

Capacitatea bateriei a crescut de la Zenfone 8 la următoarea generație, dar a rămas aceeași la cea de anul acesta. Asta înseamnă tot 4300 mAh, care se pot dovedi insuficienți uneori. Nu, nu în condiții de utilizare normală, când îți aduc o zi de dimineața până seara. Dar dacă pui mai serios la lucru acel ansamblu hardware extrem de performant, care emană și multă căldură, așa cum am specificat, atunci mai prinzi maxim câteva ore departe de priză. Iar acele câteva ore trec repede dacă filmezi 4K 60 fps sau, mai rău, 8K. La fel, dacă joci ceva jocuri mai grele, cu luminozitatea ecranului mai sus, procentele din baterie dispar cu repeziciune, nu prea prinzi în astfel de condiții mai mult de 3 ore SoT.

Chiar și așa, eu nu aș trece autonomia la unul dintre punctele contra, cum nici nu o pot lăuda. Repet, în condiții normale, prinzi destul de simplu o zi de autonomie, doar când forțezi vezi cum autonomia se pierde repede..

Opțiunile din zona Battery Care de pe ASUS Zenfone 10.

Mi-a plăcut că și la ASUS Zenfone 10 s-a păstrat acel meniu pentru întreținere baterie, ce-ți permite să alegi încărcare constantă, adică mai lentă, a acumulatorului, chiar și când folosești adaptorul rapid din pachet. Dar, mai important din partea mea, este că poți alege un procent maxim până la care să fie încărcată bateria. Sunt trei opțiuni – maxim (100%), 90 sau 80%.

Deși ASUS numește HyperCharge încărcarea rapidă a modelului Zenfone 10, nu-i chiar vorba de așa ceva la maxim 30W, cât poate da adaptorul din pachet.

Și nici din testele mele nu este nimic senzațional: în 10 minute bateria a ajuns de la 5 la 26%, după alte 10 minute au fost atinse 44 procente, pentru ca borna de jumătate de oră să consemneze 63% (de la cei 5% inițiali). Încărcarea completă, tot de la 5%, a durat un pic mai mult de o oră.

ASUS Zenfone 10 este compatibil și cu wireless charging, o noutate pentru această serie compactă. Telefonul se poate încărca cu maximum 15W, dar nu am testat această funcție.

Preț

ASUS Zenfone 10 – în perioada de precomandă, ce se desfășoară între 29 iunie și 31 iulie 2023, pe eShop ASUS România este activă o campanie promoțională ce oferă reducere de 200 de lei pentru orice ASUS Zenfone 10 cu 8 / 256 GB și un discount de 300 de lei pentru variantele de top cu 16 / 512 GB, precum cea de test.

Prețurile recomandate sunt:

  • 3.999 de lei pentru ASUS Zenfone 10 cu 8 / 128 GB;
  • 4.199 de lei pentru ASUS Zenfone 10 cu 8 / 256 GB (3.999 de lei în perioada promoției ce rulează până la 31 iulie 2023);
  • 4.699 de lei pentru ASUS Zenfone 10 cu 16 . 512 GB (4.399 de lei în perioada promoției ce rulează până la 31 iulie 2023).

Prețurile și ofertele sunt valabile la data publicării acestui review și în perioadele menționate, în eShop-ul ASUS România.

ASUS Zenfone 10
4.2 / 5 Gadget Score
Pro
  • construcție extrem de solidă, grip excelent, IP68;
  • ecran de calitate, suficient de bun pentru un flagship, chiar dacă nu a evoluat mult față de cele ale generațiilor precedente;
  • sunet extern bun și absolut excelent prin jack-ul audio de 3.5 mm;
  • ansamblu hardware foarte performant, ce include cele mai puternice componente din lumea Android din 2023;
  • interfață ce rulează aproape perfect tot timpul, cu multe funcții folositoare adiționale unui Android nativ, față de care nu diferă mai deloc ca design;
  • autonomie ok la utilizare normală, opțiuni folositoare pentru protejarea bateriei la încărcare, acum și wireless charging.
Contra
  • în timpul sarcinilor intense, susținute, ecranul se încinge serios, la fel și spatele, cu o zonă fierbinte undeva în centru, lângă lentilele camerei ultrawide;
  • încă nu avem cameră cu zoom optic (deși rezultatele de la cel wide cu zoom digital sunt bune) și a dispărut autofocusul de pe senzorul ultrawide și de la cel frontal.
Concluzii

ASUS Zenfone 10 reprezintă un pas înainte față de generația pe care o înlocuiește, dar vine și cu câteva minusuri față de aceea. Avem acum un ansamblu hardware actualizat, se adaugă încărcare wireless, dar în rest rămâne cam același flagship compact de anul trecut. Ba chiar s-au făcut concesii la camera ultrawide și la cea frontală, ce acum nu mai vin cu autofocus. Nici de data asta nu avem o lentilă cu zoom optic, dar sincer până la zoom 4X mi se pare că este totul ok așa cum iese de la senzorul de 50 MP. ASUS Zenfone 10 este o alegere corectă dacă vrei un smartphone compact cu Android dintre cele mai puternice ca hardware. Doar că nu-i un all-rounder, nu propune un pachet complet, iar de la un flagship cam la asta te aștepți.

Design
Ecran
Conectivitate
Hardware
Software
Foto
Video
Autonomie
Pret / Specificatii

ASUS Zenfone 10 a fost testat timp de 6 zile și va fi returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.