Cosmin Mușat
Samsung GALAXY A6s – primul smartphone Samsung produs de altă companie
Huawei ameninţă puternic supremaţia Samsung, iar 2019 se anunţă un an decisiv pentru primul loc în lumea telefoanelor inteligente ca număr de unităţi vândute. Pentru a susţine creşterea vânzărilor, producătorul sud-coreean s-a înscris în programul ODM (Original Device Manufacturer), adică va permite şi altor companii să producă şi să vândă smartphone-uri sub brandul Samsung.
Xiaomi Mi Mix 3 – flagship cu display AMOLED, până la 10 GB RAM şi dual-GPS
Xiaomi Mi Mix 3 a fost unul dintre cele mai aşteptate smartphone-uri ale toamnei, mai ales după ce zvonurile ne confirmau prezenţa celor 10 GB memorie RAM sau cea a camerei frontale integrată într-un mecanism slider.
One-Netbook OneMix 2 sau cum arată un laptop de buzunar
One-Netbook OneMix 2 este un produs tip 2 în 1, însă producătorul doreşte să îl promoveze ca fiind un laptop de buzunar. Acest device se laudă cu un procesor Intel din a-7-a generaţie, ecran tactil de 7 inci cu rotire la 360 de grade, scanner de amprentă, stylus şi pachetul 8 GB RAM + 256…
Care vor fi preţurile smartphone-ului OnePlus 6T în Europa ?
Mai sunt câteva zile până când OnePlus 6T va fi anunţat oficial, însă numeroasele informaţii apărute în ultima perioadă nu fac decât să elimine orice urmă de suspans pentru data de 29 octombrie.
MediaTek Helio P70 – procesor mid-range realizat pe un proces de litografiere în 12 nm
Dacă într-un articol anterior vă scriam despre procesorul mid-range Qualcomm Snapdragon 675, răspunsul MediaTek nu a întârziat şi avem deja toate detaliile pentru MediaTek Helio P70.
HTC Exodus 1 – smartphone tip flagship bazat pe blockchain
HTC a anunţat lansarea unui smartphone atipic, deoarece acesta utilizează tehnologia blockchain. Numele său este HTC Exodus 1, iar pentru început va putea fi achiziţionat pentru suma de 0.15 Bitcoin, adică aproximativ 835 euro.
Xiaomi Black Shark Helo este primul telefon din lume cu 10 GB RAM
Gata, cineva a reuşit în sfârşit să lanseze şi primul smartphone cu 10 GB RAM. Nu că ne-ar fi de mare folos, însă această “cursă a înarmării hardware” este vizibilă la tot pasul, asta în condiţiile în care aplicaţiile şi jocurile avansează cu viteza melcului.
Qualcomm Snapdragon 675 – detalii complete pentru un nou procesor mid-range
Qualcomm Snapdragon 675 este cel mai nou procesor mid-range al producătorului american. Chiar dacă în teorie pare a fi o idee mai slab decât Qualcomm Snapdragon 670, în realitate optimizarea pentru gaming îl face puţin mai rapid (jocurile se vor deschide cu 30% mai repede, iar paginile web vor avea un timp de răspuns cu…
Oukitel K7 Power – telefonul de 430 lei cu baterie de 10.000 mAh şi autonomie de până la 5 zile
Oukitel K7 Power este un smartphone de buget care impresionează prin uriaşa baterie de 10.000 mAh. Producătorul promite o autonomie medie de până la 5 zile şi o încărcare completă în mai puţin de 4 ore. Device-ul funcţionează şi ca baterie externă, deci puteţi oricând să ajutaţi un prieten la nevoie pentru a ajunge acasă cu…
Xiaomi Mi Mix 3 şi ce alte noutăţi am mai aflat
Xiaomi Mi Mix 3 se anunţă un smartphone cu adevărat impresionant, iar teaserele oferite de producător în ultimele ore nu fac decât să ne trezească şi mai mult interesul. Informaţiile s-au înmulţit rapid zilele acestea, iar până acum am aflat că telefonul:
Oppo R15x – detalii oficiale pentru un nou smartphone mid-range
Oppo este un jucător foarte activ în ultima perioadă, lansările curg pe bandă rulantă, chiar dacă diferenţele între device-uri sunt de cele mai multe ori minime. Această strategie este adoptată de mai mulţi producători consacraţi (Samsung, Huawei, Xiaomi), tocmai pentru a crea cumva o stare de falsă diversitate .
Xiaomi Mi A1 este testat deja cu Android 9.0 Pie la bord. Actualizarea ar putea sosi curând
Xiaomi Mi A1 a fost primul smartphone Xiaomi parte din proiectul Android One, iar succesul său comercial a fost unul neaşteptat. Telefonul a fost lansat în septembrie 2017 cu Android 7.1.2 Nougat în variantă stock, iar ulterior a primit update către Android 8.0 Oreo, respectiv Android 8.1 Oreo.
Xiaomi Mi Mix 3 nu va avea scanner de amprentă integrat în display
Mai avem câtev zile până când Xiaomi Mi Mix 3 va fi anunţat oficial, însă cu cât ne apropiem mai mult de eveniment, cu atât apar şi mai multe informaţii despre smartphone.
Philips 276E8VJSB – monitor 4K UHD de 27 inci lansat în România
Philips 276E8VJSB este cel mai nou monitor MMD (partener licențiat Philips) din România. Device-ul se evidenţiază prin intermediul rezoluţiei 4K UHD, diagonalei de 27 inci (aproximativ 68 cm) şi tehnologiilor de ultimă generaţie.
Allview A10 Lite – un nou smartphone parte a proiectului Android Go
Este clar că Allview nu a renunţat la smartphone-urile entry-level, ultimele lansări confirmând acest aspect. Cel mai nou device întregeşte seria de telefoane Android Go, una formată deja din 3 terminale: Allview A9 Plus, Allview P10 Style şi proaspătul Allview A10 Lite.
Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 6 Pro cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare la 715 lei
Xiaomi Redmi Note 6 Pro este unul dintre cele mai noi smartphone-uri ale producătorului chinez şi chiar dacă are mai puţin de o lună de la lansarea oficială, preţul său de comercializare îl recomandă deja drept un best-buy.
AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din septembrie 2018
Deşi cam târziu, AnTuTu a publicat într-un final lista celor mai puternice 10 smartphone-uri ale lunii precedente. Topul este realizat în funcţie de punctajul mediu obţinut de fiecare device în urma analizelor a peste 1000 de unităţi / model.
Lenovo S5 Pro – smartphone mid-range destul de atrăgător
Lenovo S5 Pro a fost anunţat în urmă cu doar câteva ore, însă acesta nu include pachetul de 4 senzori foto despre care am tot scris în ultima perioadă. Se pare că acesta este rezervat unui smartphone din seria flagship “Z”.
Lenovo K5 Pro şi K5s – detalii oficiale, imagini şi preţ
Lenovo şi-a îmbogăţit seria de smartphone-uri K cu două noi device-uri: Lenovo K5 Pro şi K5s. Primul este un mid-range potent la un preţ echilibrat, în timp ce al doilea este o versiune mai de buget.
eMAG a anunţat când va organiza Black Friday 2018
Ne apropiem uşor, uşor de luna noiembrie, deci ne pregătim pentru Black Friday 2018. Primele informaţii le avem deja de la eMAG, cel mai mare retailer online din România.
Campanie pentru TV Box-uri + şansa de a câştiga o boxă portabilă Tronsmart
Retailerul chinez geekbuying.com continuă campaniile dedicate TV Box-urilor cu o serie de device-uri la preţuri scăzute, cupoane cadou şi şansa de a câştiga o boxă portabilă Tronsmart.
Google schimbă foaia în Europa şi vrea să taxeze producătorii pentru aplicaţiile proprii G
Presupun că aţi auzit deja de disputa dintre Google şi Comisia Europeană, instituţie care îi pune beţe în roate companiei americane şi o amendează ori de câte ori are ocazia, cea mai nouă amendă fiind de “doar” 4.34 miliarde de euro.
Huawei Mate 20 X şi Mate 20 RS Porsche Design – detalii complete pentru două telefoane exclusiviste
Huawei Mate 20 şi Mate 20 Pro vor fi smartphone-urile care vor duce greul vânzărilor noii serii, în timp ce Huawei Mate 20 X şi Mate 20 RS Porsche Design vor fi variantele mai exclusiviste, mai greu de comercializat.
Huawei Mate 20 Pro – flagship cu ecran OLED şi caracteristici de top
Dacă Huawei Mate 20 este cel mai ieftin model, Huawei Mate 20 Pro este cel mai complet smartphone Huawei de până acum. Producătorul chinez a implementat în acest telefon cam tot ce este mai bun, de aceea şi aşteptările de la utilizatori sunt foarte mari.
Huawei Mate 20 – smartphone cu 3 senzori foto pe spate şi procesor HiSilicon Kirin 980
16 octombrie 2018 a fost ziua în care Huawei şi-a scos aşii din mânecă, ziua în care producătorul chinez a arătat lumii întregi de ce este în stare. Chiar dacă au fost anunţate mai multe device-uri, cele mai aşteptate lansări au fost cele ale telefoanelor inteligente, 4 la număr: Huawei Mate 20, Mate 20 Pro,…