Cosmin Mușat
Xiaomi Mi Play – smartphone cu procesor MediaTek Helio P35, 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare
Xiaomi Mi Play a fost anunţat de către producătorul chinez în urmă cu doar câteva ore ca fiind primul smartphone din lume ce utilizează procesorul MediaTek Helio P35. Acest procesor este realizat pe un proces de fabricaţie de 12 nm şi este unul dintre pariurile MediaTek în zona de buget pentru 2019.
Cele mai interesante oferte ale weekendului pe Gearbest.com
Mai avem câteva zile din 2018, iar în această perioadă toţi comercianţii fac ultimele eforturi pentru a mai aduce câteva venituri în plus la anul fiscal ce stă să se termine.
Apple ar reduce din nou producţia noilor iPhone-uri
Chiar dacă nu are o implicare directă, Apple este una dintre cele mai grav afectate companii de disputa Statele Unite ale Americii – Huawei (China).
Preşedintele Huawei, Ken Hu, a clarificat situaţia actuală a companiei în zona tehnologiei 5G
În urmă cu câteva zile preşedintele prin rotaţie Huawei, Ken Hu, a organizat o conferinţă de presă dedicată presei din întreaga lume. La eveniment au fost prezenţi jurnalişti din Europa, Statele Unite ale Americii şi Asia, de la publicaţii cunoscute precum Financial Times, CNN, Reuters, Fortune sau Nikkei.
Sony Xperia XA3, XA3 Ultra şi L3 ar putea fi lansate în cadrul CES 2019
În perioada 8 – 11 ianuarie 2019 în Las Vegas se va organiza cunoscutul eveniment tehnologic CES. Acolo vor fi anunţate tehnologii din toate domeniile, inclusiv noi smartphone-uri. Unul dintre producătorii de tradiţie ai acestui târg este Sony, companie care pregăteşte cel puţin 3 telefoane pentru ediţia de anul viitor: Sony Xperia XA3, XA3 Ultra…
OnePlus 6T obţine 98 de puncte în testele foto DxOMark
Cei de la DxOMark au publicat în sfârşit analiza foto/video pentru OnePlus 6T. Scorul obţinut de cel mai nou smartphone OnePlus este de 98 puncte, cu doar 2 puncte peste generaţia anterioară OnePlus 6 (nici nu avea cum să fie altfel, ansamblul foto este similar).
Se pregăteşte un nou grup TV-cablu important pentru 2019: AKTA + Look TV
Grupul AKTA are în România două companii: Digital Cable Systems (DCS) şi AKTA Telecom, iar în 2017 a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de puţin peste 50 milioane euro şi un număr de peste 600.000 abonaţi. AKTA este cunoscut pentru prezența sa în mediul rural, îar în 2018 a ajuns cel mai mare jucător…
Un operator telecom din Statele Unite ale Americii îşi va minţi utilizatorii înlocuind 4G cu 5G E
2019 va fi primul an în care reţeaua 5G va putea fi utilizată de către utilizatorii obişnuiţi, chiar dacă în primă fază acoperirea va fi foarte limitată. Tot anul viitor vor fi comercializate şi primele smartphone-uri compatibile cu noua tehnologie, însă la fel şi acestea vor avea limitele lor.
Ulefone Armor 6 – smartphone rugged cu procesor MediaTek Helio P60 şi senzor pentru raze ultraviolete
Este clar că Ulefone a renunţat la ideea de a mai produce smartphone-uri clasice şi asta doar pentru a rezista într-o piaţă atât de competitivă. În acest moment producătorul chinez se axează pe 3 mari segmente: device-uri ultra low-cost, terminale rugged şi battery phone-uri.
Philips 241B8QJEB – monitor de 24 inci accesibil
Philips 241B8QJEB este cel mai nou monitor al celor de la MMD, partener licenţiat Philips. Acesta a fost anunţat în urmă cu doar câteva ore printr-un comunicat de presă ca fiind soluţia ideală pentru productivitate sporită şi confort.
Un retailer chinez a lansat campania de reduceri dedicată sfârşitului de an
Sfârşitul de an este aproape şi chiar dacă mai avem un Crăciun la mijloc, numărăm zilele până vom intra în 2019. Acelaşi lucru îl fac şi cei de la geekbuying.com, cei care au lansat campania promoţională “Year End Closeouts”.
Xiaomi pregăteşte lansarea unui smartphone parte a programului Android Go
Deşi are unele dintre cele mai ieftine şi mai reuşite serii de smartphone-uri entry-level din lume, Xiaomi îşi continuă dezvoltarea globală şi se pregăteşte să lanseze primul telefon inteligent parte a programului Android Go.
Orange România a primit o amendă de peste 10 milioane euro din partea Consiliului Concurenţei
În anul 2016 Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie asupra Orange România în legătură cu un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa de plăţi şi reclame prin SMS. La momentul respectiv se anunţa că se vor face verificări pentru un posibil tratament discriminatoriu practicat de Orange România în relaţia cu companiile active pe piaţa…
Xiaomi Redmi 7 – primele specificaţii hardware
Începutul de 2019 ne-ar putea duce noi smartphone-uri de buget din partea Xiaomi. Producătorul chinez lucrează pe partea de certificări zilele acestea, astfel că prin intermediul TENAA aflăm o parte din posibilele specificaţii ale modelului Xiaomi Redmi 7:
Lenovo Z5 Pro GT – smartphone cu până la 12 GB RAM şi 512 GB spaţiu de stocare
În lipsă de originalitate şi creativitate, marii producători de smartphone-uri au luat-o puţin pe arătură în ultima perioadă. Poate cele mai ciudate decizii sunt luate în zona hardware, acolo unde se implementează componente care nu vor fi puse la muncă niciodată la adevărata lor valoare (peste 2-3 ani când acestea vor fi cu adevărat utile,…
Lenovo Z5s – detalii oficiale, imagini şi preţ
Lenovo Z5s este unul dintre cele mai interesante smartphone-uri ale sfârşitului de an în segmentul mid-range. Acesta a fost anunţat în urmă cu câteva ore în China şi este foarte, foarte bine echipat:
Babahu X1 – periuţa de dinţi cu algoritm de inteligenţă artificială este la reducere de Crăciun
Babahu X1 este o periuţă mai specială, una care funcţionează pe baza unui algoritm de inteligenţă artificială. Mai multe detalii despre acest device puteţi găsi într-un articol publicat la sfârşitul lunii trecute.
Producătorul chinez Gionee şi-a declarat oficial falimentul
Dacă luna trecută mai exista o urmă de speranţă, iată că sfârşitul de an vine cu confirmarea oficială: producătorul chinez Gionee s-a declarat falimentar. Conform informaţiilor oferite de autorităţile chineze, Gionee avea datorii totale de peste 2.75 miliarde de dolari către 648 de furnizori şi parteneri.
Samsung pregăteşte şi o tabletă pentru MWC Barcelona 2019
MWC Barcelona 2019 va avea loc anul viitor în perioada 25 – 28 februarie, iar în deschiderea acestui eveniment se aşteaptă ca Samsung să lanseze tripleta de smartphone-uri Samsung GALAXY S10 Lite, S10 şi S10 Plus.
Huawei Nova 4 – telefon cu decupaj în ecran şi cameră foto triplă cu senzor principal de 48 megapixeli
Aşa cum era de aşteptat Huawei a lansat în urmă cu doar câteva ore unul dintre cele mai interesante smartphone-uri mid-range: Huawei Nova 4. Acest device se remarcă prin camera frontală decupată lateral stânga în ecran, cât şi prin camera foto triplă cu senzor principal de 48 megapixeli.
TOP 5: Puncte PRO pentru brățara inteligentă Huawei Band 3 Pro
Huawei Band 3 Pro este propunerea companiei chineze în domeniul brățărilor inteligente. Am selectat 5 puncte PRO pentru care merită să o luați în calcul.
HTC Desire 12s sau cum arată un smartphone de buget în viziunea companiei taiwaneze
HTC Desire 12s este un smartphone care a apărut de nicăieri, site-urile de specialitate fiind parcă luate prin surprindere. Dacă stăm să ne gândim cât de jos a ajuns HTC, cred că nici zvonacii de serviciu nu le mai oferă atenţie.
Fitbit Pay disponibil în România pentru clienţii Băncii Transilvania
La sfârşitul lunii noiembrie Banca Transilvania anunţa o premieră pentru piaţa din România: opţiunea de plată contactless prin smartwatch oferită împreună cu cei de la Garmin. La aproximativ o lună distanţă, aceeaşi bancă aduce o altă noutate clienţilor săi: Fitbit Pay.
PRO şi CONTRA pentru OnePlus 6T. Merită sau nu investiţia ?
OnePlus nu este o companie care să aibă puterea celor de la Samsung, Huawei sau Apple şi nici pe departe capacitatea de producţie a celor 3 giganţi, însă viziunea sa de a face lucrurile să meargă este apreciată de mai toată lumea.
Huawei P30 Pro şi o primă randare realizată pe baza informaţiilor actuale
În primele 2-3 luni din 2019 vor fi lansate numeroase smartphone-uri, în special din partea producătorilor de top. Aceştia îşi lansează de obicei flagship-urile în prima parte a anului, mai ales că atunci avem evenimente majore precum CES Las Vegas sau MWC Barcelona.