Emil Dragotă
Bursa zvonurilor: Tabletă Amazon de 49 dolari
În imaginea de mai sus nu se află noua tabletă a Amazon; Circulă informații conform cărora Amazon pregătește o tabletă sub brand propriu și preț de sub 50 dolari. Cea mai ieftină tabletă a Amazon este Kindle Fire HD la 99 dolari.
Cum Apple se pregătește să dea șah către operatori telecom?
Cred că nu este producător de telefoane care să nu-și dorească a scăpa de negocierile făcute cu operatorii telecom (subvenții, bugete de promovare etc). În aceeași idee vine și Apple cu al său program ale cărui detalii au fost prezentate pe 9 septembrie, alături de iPhone 6S și iPhone 6S Plus.
Care este viitorul telecomunicațiilor mobile?
La evenimentul de prezentare a noilor planuri tarifare pe care Orange urmează a le practica din 14 septembrie a scăpat o întrebare interesantă, răspunsul dat confirmă așteptările din piață.
Sony schimbă politica privind telefoanele rezistente la contactul cu apa și praful
Sony este una dintre companiile ce produc telefoane Android și mizează în campaniile de marketing pe rezistența la apă și praf. Certificarea IP68 aduce rezistență în submersie pentru 30 de minute la 1 metru adâncime (Sony Xperia Z5, Xperia Z5 Premium, Xperia Z3 Plus, Xperia Z3 etc).
Bursa zvonurilor: Meizu PRO 5
Meizu pregătește lansarea unui smartphone de top, evenimentul urmează a avea loc pe 25 septembrie. Este și momentul în care Meizu se pregătește de lansarea unui sub-brand / a unei noi linii de produse. Pe lângă celebrele MX vine și PRO.
Votează pe Adelina Tripon în competiția Electrolux Design Lab
Electrolux Design Lab este o competiție în care pasiunea pentru design și ideile pentru tehnologie sustenabilă se împletesc în 35 de creații ale unor tineri studenți la design din întreaga lume.
Ce mai oferă Vodafone la fidelizare pentru 25 de euro pe 2 ani?
Oferta a fost făcută unui prieten și mi s-a părut interesantă, vedeți voi imediat și de ce. Acum știți cum este cu fidelizarea, ofertele nu sunt aceleași pentru toți clienții, contează dacă ai unul sau mai multe abonamente, valoarea facturilor lunare, zodia în care se află Soarele și Luna, ultima parte este o glumă.
Primul smartphone în echipa Gadget.ro
Credit foto Ideea unui astfel de articol mi-a venit atunci când am citit ceva similar pe un site mare tech din dot com. M-am gândit că ar fi de bun augur să prezentăm "poveștile" noastre legate de primul smartphone, acest gadget ce a ajuns un fel de must have pentru toată lumea.
eMAG și primul Apple Shop din România
Am primit invitația de presă pentru deschiderea primului Apple Shop din România. Evenimentul pentru public are loc pe 18 septembrie, iar locația este showroom-ul eMAG din București, de pe Șoseaua Virtuții.
Ce servicii mai pregătește Orange?
Alături de noul portofoliu de abonamente au fost oferite informații privind servicii noi ce operatorul telecom ni le-a pregătit pentru viitorul apropiat.
Samsung J5 – detalii contractuale la Orange
Orange și-a actualizat portofoliul de telefoane Samsung prin includerea lui Samsung J5, un telefon cu raport preț / specificații ce-l consider a fi interesant, mai ales pentru cei ce doresc un smartphone din partea unui producător A-list.
Noile abonamente / planuri tarifare ale Orange
Orange se pregătește de 9 luni pentru această modificare de anvergură a abonamentelor sale. Din 14 septembrie veți găsi un orange.ro actualizat, toate planurile tarifare fiind listate și accesabile clienților interesați.
Familia de tablete ASUS Zenpad: 7.0, 8.0 și 10 – prețurile din magazinele online autohtone
De câteva zile am remarcat că ASUS Zenpad în edițiile pe 7, 8 și 10.1 inch au ajuns în oferta magazinelor online românești.
ASUS RT-AC5300 – monstrul routerelor wireless
Este suficient să vezi o imagine din kitul de presă ca să tragi concluzia din titlu. ASUS își dorește să puncteze serios pe domeniul routerelor wi-fi din segmentul premium. Așa a apărut ASUS RT-AC5300.
Allview P8 Energy și utilizarea cu o singură mână
Allview P8 Energy încorporează o baterie dual-cell de 6000 mAh și un display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție 1280x720 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3, cântărește 212 gr. și 8.9 mm grosime.
Update: Oferta zilei – Karbonn Sparkle V cu garanție pe viață
Update: Garanția pe viață a fost o greșeală a sistemului pe care eMAG îl are implementat. Karbonn Sparkle V este primul smartphone din programul Android One sosit în țara noastră și unul dintre puținele telefoane ieftine cu Android 5.1 Lollipop.
iPad Pro – tabletă de 12.9 inch, primele specificații
Alături de iPhone 6S și iPhone 6S Plus a fost anunțată și tableta iPad Pro, debut comercial ce urmează a fi făcut din noiembrie 2015.
iPhone 6S Plus – actualizare la nivel de carcasă, display și cameră
Alături de iPhone 6S a debutat și iPhone 6S Plus, phablet de 5.5 inch ajuns la a 2-a generație.
Care sunt noutățile aduse de iPhone 6S?
M-am tot gândit ce titlu să aleg pentru iPhone 6S, păstrează designul generației anterioare și mai degrabă vorbim de o actualizare hardware.
Sony Xperia Z5 Premium – rezoluție 4K doar în redarea fotografiilor și clipurilor video
Sony Xperia Z5 Premium a atras atenția prin faptul că ar fi primul smartphone cu display 4K, dar toată nebunia stârnită în jurul său s-ar putea transforma într-un buzz negativ.
Samsung GALAXY Tab S2 8.0 și Tab S2 9.7 – prețurile practicate de eMAG
Samsung GALAXY Tab S2 de 8 și 9.7 inch au beneficiat de un eveniment de presă în România, dis-de-dimineață. Totuși, de câteva zile le găsiți listate în oferta celui mai mare magazin online din țara noastră, la precomandă.
Ce smartphone așteptați de Black Friday 2015?
O să vi se pară ciudat că pun această întrebare de la începutul lui septembrie, când Black Friday 2015 este așteptat a se desfășura la sfârșitul lui noiembrie.
Flanco Discount Night – desfășurare și primele promoții
Flanco pregătește o sesiune de reduceri sub denumirea Discount Night (o perioadă determinată în care diverse produse sunt listate la un preț ajustat). O astfel de inițiativă se pliază și pe dorințele românilor de a achiziționa electronice la un cost imbatabil.
MyVodafone pe Android și iOS – beneficiile aduse și ce premii puteți câștiga (P)
MyVodafone a sosit și sub formă de aplicație mobilă pentru smartphone, pe lângă versiunea web cu care majoritatea clienților operatorului telecom sunt familiarizați. În MyVodafone se oferă acces la o suită de servicii ce aduc un plus de viteză și operabilitate.
Când ți-ai achiziționat ultimul laptop?
Acum 2 - 3 ani era o adevărată efervescență pe piața de tablete, între timp pot spune că apele s-au mai liniștit, chiar poate prea mult și prea dintr-o dată. Acum este mare agitație pe telefoane inteligente, mai tot omul își dorește câte un smartphone performant în buzunar.