Ce ar trebui să facă Cosmote, Orange și Vodafone spre a stopa avansul Digi Mobil?

25/07/2014

Digi Mobil crește și interesul stârnit de rețeaua telecom ce oferă NELIMITAT-ul la 5 euro, dacă ești abonat al serviciilor lor de cablu și internet, a ajuns la cote înalte. A fost un mic duș rece legat de cei 100 MB / limită pentru traficul de date în roaming, dar aglomerațiile de prin casieriile RCS-RDS se mențin.

Câteva articole care să vă pună în temă:

1. Noua ofertă de abonamente a RCS-RDS;

2.  TOP 5: Telefoane mobile de cumpărat prin Digi Mobil;

3. Care sunt avantajele și dezvantajele pentru Digi Mobil;

4. De ce blocarea telefoanelor 2G în rețeaua Digi nu contează;

5. Marea problemă a Digi Mobil;

6. Digi Mobil și nebunia românilor.

Cosmote, Orange și Vodafone pierd clienți în favoarea Digi Mobil. Asta-i clar și nu-ți trebuie vreo schemă spre a înțelege cum decurg lucrurile. Portarea numerelor este elementul central ce contribuie la succesul RCS-RDS.

Totuși, hemoragia poate fi oprită, prin 2 măsuri simple.

1. Scoaterea în față a abonamentelor oferite la prelungire de contract / loializare. 

Comentariile de mai jos explică starea de fapt:

Cristi

Am negociat ulterior contractul cu ei , le-am zis ca deja mi-am facut abonament la digi si nu am nici o problema sa portez si de la 15 euro mi-au redus la 5 euro cu tva inclus ( 200 minute nationale , 4000 retea, nelimitat sms + 500Mb net).Concluzia ? Trebuie sa ai ceva probleme la bibilica sau sa fii ff prost informat sa accepti un abonament de 19 euro in conditiile in care la 10 euro s-au acordat aceleasi beneficii.”

A primit o reducere de 5 euro, de la 15 euro / cost lunar, iar beneficiile unui contract nou de 19 euro le primești la 10 euro cu loializare.

Cătă

Abonatii Vodafone , Orange si Cosmote sunt foarte mult ajutati de DigiMobil la renegociere, toti operatorii au scazut preturile. Am trecut de la FREE M Cosmote 15 euro cu 250 nationale si 250 mb net la nelimitat cu 5 euro ( inclusiv mobil afara ) , pai sa ma scuzati dar simt ca vorbesc pe gratis la 22 lei. Chiar daca am fost dezamagit de cei 100 de mb in roming, pot sa spun acum ca e de ajuns daca activezi roaming de date doar cand ai nevoie.”

Gheo (Beneficiile de la Pantera 15 oferite la 10 euro pentru cei interesați de prelungirea contractului). Pantera 15 =  15 euro pe lună, minute și mesaje NELIMITATE în orice rețea, 2 GB trafic de date / lună

Se pare ca la retentie se mai discuta de aceeasi varianta de abonament la 10 euro. Dar asa…mai pe sub mana :)

Later edit: Nelimitat 10 merge pe 2 ani, Cangur 15 (ca asa ii spune, nu Pantera) merge pe 1 an sau 2 cu achizitie de telefon la oricare din variante. Configuratia e aceeasi.”

Pot fi aduse oferte interesante, la un cost ceva mai mare decât Digi Mobilul, dar nu mai departe de pragul a 10 – 15 euro pe lună.

2. Telefoane mobile în rate lunare

Vodafone a început timid cu tabletele, Digi Mobil exploatează ideea cu zeci de modele oferite în 3, 6 sau 12 rate. Se cunoaște apetența clientului român spre telefoane de top. Cosmote, Orange sau Vodafone au puterea financiară de a porni o campanie similară cu cea a Digi Mobil.

Atuurile operatorilor telecom sunt acoperirea mai bună, rețeaua 2G, 4G-ul pe viitor, partea de suport al clienților mai bine pusă la punct, prezență națională și lanțuri de magazine aflate în proximitate.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.