Cea mai plictisitoare autostradă din lume are o porţiune de 240 de kilometri unde nu există nicio curbă

gAuto
/
/
14 nov. 25
/

Mersul pe autostradă poate deveni de multe ori plictisitor, mai ales dacă traficul este lejer, iar condusul este unul relaxat, fără grabă.

Dar cât de plictisitoare ar deveni situaţia dacă această autostradă nu ar avea curbe, ar fi perfect dreaptă? Eu zic că foarte.

În Arabia Saudită există aşa numita Highway 10 ce are o secţiune de 240 de kilometri fără nicio curbă. Această porţiune leagă Haradh de Al Batha şi traversează deşertul Rub’ Al Khali, cel cunoscut şi drept Ţinutul Gol (o zonă nisipoasă şi izolată din Peninsula Arabă).

Şi mai interesant este că Highway 10 şi ai săi 240 de kilometri fără curbe sau pante, este recunoscută şi în Cartea Recordurilor ca fiind „cel mai lung drum drept din lume”.

Această autostradă a devenit în timp un veritabil obiectiv turistic, unii călători dorind să experimenteze acest drum nemărginit, absolut drept.

Secţiunea ce leagă Haradh de Al Batha poate fi parcursă în aproximativ 2 ore, iar autorităţile recomandă cu tărie respectarea limitei de viteză (lipsa curbelor oferă în general un fals sentiment de siguranţă, iar nu de puţine ori au loc accidente din lipsă de atenţie şi concentrare, cât şi din neadaptarea vitezei la condiţiile de drum).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.