Comisia Europeană deschide o anchetă pentru a verifica dacă ajutorul de stat de 300 milioane lei acordat Blue Air în 2020 a respectat regulile Uniunii Europene

/
/
17 apr. 23
/

În 2020 Blue Air a primit un credit de la Eximbank în valoare de 300.775.000 lei, unul garantat de statul român. Creditul a fost dat pentru a ajuta compania să treacă peste criza generată de pandemia COVID-19.

Din păcate evoluţia ulterioară a companiei a fost una din rău în mai rău, luna trecută compania cerându-şi singură insolvenţa. Pe lista creditorilor sunt aproape 90 de nume, atât persoane fizice foşti angajaţi, cât şi persoane juridice sau instituţii precum ROMATSA.

Pe scurt: Şansele ca Blue Air să îşi reia vreodată activitatea sunt aproape inexistente.

Comisia Europeană a anunţat însă că vrea să verifice dacă ajutorul de stat acordat în 2020 a respectat regulile Uniunii Europene, de aceea a deschis o anchetă în acest sens.

Pentru că sunt anumite semne de întrebare, „Comisia îşi manifestă îngrijorarea în ceea ce priveşte planul de restructurare şi măsurile de ajutor de stat adoptate de România, mai exact faptul că acestea nu respectă regulile UE privind ajutoarele de stat (…). Comisia va realiza o investigaţie amplă pentru a vedea dacă (…) planul de restructurare poate face din Blue Air o companie viabilă pe termen lung fără alţi bani oferiţi ca ajutor de stat, dacă (…) au fost adoptate măsuri pentru a limita eventualele probleme la nivel de concurenţă.”

În prezent statul deţine 75% din acţiunile Blue Air (a executat garanţia pusă în cadrul ajutorului de stat din 2020), iar compania nu are avioane, nu are echipaj, în schimb are datorii de peste 1 miliard de lei.

Sursa: zf.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.