Dezastrul nu a putut fi evitat, iar Northvolt, cel mai mare producător european de baterii pentru maşini electrice, şi-a cerut falimentul

/
/
22 nov. 24
/

În urmă cu doar câteva săptămâni vă scriam că situaţia Northvolt, cel mai mare producător european de baterii pentru maşini electrice, este una foarte sensibilă, revista suedeză Affärsvärlden susţinând încă de atunci că sunt şanse mare ca problemele grave ale companiei să o întrepte pe aceasta către un inevitabil faliment.

Din păcate toate aceste estimări / aşteptări pesimiste s-au adeverit, astfel că în urmă cu doar câteva ore, Northvolt, şi-a cerut falimentul.

Conform celor de la Reuters, Northvolt are în prezent datorii de peste 5.8 miliarde de dolari şi lichidităţi de doar 30 milioane de dolari, suficiente cât să susţină operaţiunile active pentru o săptămână. Reprezentanţii companiei au anunţat că au asigurat separat o sumă de 100 de milioane de dolari pentru a susţine întreg procesul falimentului.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare, grupul de investiţii Vargas, cât şi producătorul suedez de camioane Scania, au confirmat că vor ajuta Northvolt să continue producţia de baterii, însă cu siguranţă la o scară mult mai mică şi în cu totul şi cu totul alte condiţii.

Şi când te gândeşti că în 2021 totul arăta impresionant, foarte multe companii europene fiind încântate de proiectul Northvolt (investiţiile cumulate ale acestora au depăşit în acea perioadă 15 miliarde de euro). China ne-a arătat totuşi că poate să facă mult rău, dacă vrea, mai ales în domeniile unde deţine cele mai avansate tehnologii din lume.

Sursa foto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD a lansat bateria Blade Battery 2.0, care oferă o experienţă de încărcare similară ca timp cu cea a alimentării cu combustibil

BYD a intrat oficial în România anul trecut, tocmai de aceea noutăţile lansate de acest producător au devenit relevante şi pentru noi. Chiar dacă noile tehnologii sunt lansate întâi în China, cu siguranţă acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu şi în ţara noastră.

Am condus noul BMW iX3 – primele impresii pentru mașina care deschide un nou capitol în istoria Bayerische Motoren Werke

Despre iX3, primul model Neue Klasse din noua eră BMW, v-am scris încă de la publicarea primelor informații oficiale, l-am văzut apoi cu ocazia unei prezentări statice la București, după care v-am povestit câte ceva despre uzina din Debrecen, unde se fabrică această mașină în care bavarezii își pun mari speranțe. Asta nu înseamnă că…

Veste bună pentru cei ce folosesc o trotinetă Xiaomi în România – toate modelele vândute local se încadrează în categoria exceptată de la obligația de asigurare RCA

Cei interesați să achiziționeze o trotinetă electrică Xiaomi pot sta liniștiți, nu sunt nevoiți să plătească asigurare RCA - nu au o obligație în acest sens.